Politica

POATE ADUCE MINISTRUL BANI DE ACASĂ: Pensia minimă socială ar putea creşte de la 1.100 lei la 2.000-3.000 lei, anunță ministrul Boloș

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor, a anunțat că pensiile multor români ar putea crește substanțial. Boloș a declarat că Guvernul va decide dacă majorează pensia minimă de la 1.100 lei la 2.000 de lei, într-o primă etapă.

„Suma de 1.100 de lei este nivelul pensiei minime sociale spune foarte mult despre standardul de locuire şi de viaţă al acestor oameni. Vă mai dau alte exemple, sunt 880.000 de persoane cu dizabilităţi care beneficiază de pensii, indemnizaţii care nu permit un standard de viaţă care să le asigure o integrare socială decentă. Este înspăimântător. 1.188.000 de români beneficiază de pachetele alimentare”, a descoperit ceea ce se ştie de ani de zile Marcel Boloş.

De ani de zile se ştie, statistic, iar statistica e la îndemâna guvernelor României, că sunt milioane de români care trăiesc la limita subzistenţei. Adic în sărăcie crunt. E uşor să dai din gură şi zică că OSĂ se întâmple minuni. Din care bani se ridică pensia minimă? Renunţă statul interlop român la „pensiile speciale” care halesc deja 0,8% din PIB-ul României?

Nu credem.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a adăugat că la nivelul coaliţiei de guvernare s-ar putea discuta despre majorarea plafonului de venit. Adică OSĂ se discute, păstraţi speranţa!

„Am încercat ca în funcţie de plafonul de venit, să vedem cum se derulează mecanismul, să stabilim într-o primă etapă 2.000 de lei, dar probabil că după ce vom mai vedea cum se derulează mecanismul este posibil, dacă va aproba coaliţia şi se vor mai purta discuţii în acest sens, ca acest plafon de venit să se actualizeze. Analizăm în mod serios ca plafonul de venit să îl actualizăm. Avem un scenariu care merge până în 3.000 de lei. dar aş vrea mecanismul să îl vedem la prima tranşă. Am discutat cu Comisia Europeană, în mecanismul de derulare şi implementare ei intervin doar dacă prevederile regulamentului Comisiei Europene sunt puse în discuţie. Este în momentul de faţă o decizie a Guvernului”, a subliniat Marcel Boloş.

  • Pensia minimă socială garantată, numită și indemnizație socială pentru pensionari, a fost instituită de Guvernul României pentru prima dată la 1 aprilie 2009, având atunci un cuantum de 300 de lei, iar de la 1 octombrie 2009 aceasta a devenit la 350 de lei. De la 1 ianuarie 2023, valoarea acesteia a fost crescută la 1.125 de lei.
  • Conform datelor publicate de CNPP, în luna decembrie, 1,028 milioane de persoane au primit indemnizații sociale cuprinse între 235 și 434 lei, și doar 117.016 sunt foști agricultori.
  • Un număr de 4.787.920 pensionari era înregistrat în decembrie 2022 în România, iar pensia medie a fost de 1.739 lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceștia, 1,31 milioane de români încasează lunar sub 1.000 de lei, cei mai mulți – 335.823 de persoane – primind în luna decembrie sub 500 de lei.
Exit mobile version