Politica

PNL Cluj, primire cu laude pentru primarii traseiști din Cătina și Panticeu

Ne pregătim pentru alegerile locale de anul viitor, astfel că a și început racolarea de primari. PNL Cluj anunță cu mare entuziasm primirea în rândurile partidului a primarilor traseiști din Cătina și Panticeu.

Primarul comunei Cătina, Florin Călin Borbely, a decis ca în contextul alegerilor locale din 2024 să își asume candidatura din partea PNL Cluj. Domnia sa a fost ales primar din partea PMP la alegerile locale din 2020 și este la primul mandat în această calitate. Cătina are foarte multe proiecte finalizate sau în curs de finalizare iar domnul primar a reușit să le implementeze și alături de consilierii locali ai PNL dar și cu sprijinul Consiliului Județean Cluj. Domnul primar Florin Călin Borbely cunoaște bine programul de dezvoltare al județului Cluj susținut de administrația publică liberală județeană și asigură locuitorii comunei că rămâne atașat valorilor pe care le-a susținut și în 2020, dar într-o echipă puternică cum este echipa PNL Cluj.

Primarul comunei Panticeu, Răzvan Butuza, a decis ca în contextul alegerilor locale din 2024, să își asume candidatura din partea PNL Cluj. Domnia sa a fost ales primar din partea USR la alegerile locale din 2020 și este la primul mandat în această calitate. Panticeu are foarte multe proiecte finalizate sau în curs de finalizare iar domnul primar a reușit să le implementeze și alături de consilierii locali ai PNL dar și cu sprijinul Consiliului Județean Cluj. Domnul primar Răzvan Butuza cunoaște bine programul de dezvoltare al județului Cluj susținut de administrația publică liberală județeană și asigură locuitorii comunei că rămâne atașat valorilor pe care le-a susținut și în 2020, dar într-o echipă puternică cum este echipa PNL Cluj, sunt cele două mesaje identice postate pe pagina de Facebook a PNL Cluj.

Odată cu apropierea alegerilor este de așteptat ca și alți primari să aleagă partide puternice care să îi poată propulsa spre noi mandate. Doar treseismul politic este încurajat și acceptat de toate partidele.

 

Exit mobile version