Din oras

Plata facturii la curent în pandemie a mutat coada în stradă: trotuarul a devenit neîncăpător

Chiar și în plină pandemie, dincolo de numărul mare de infectări cu COVID-19 înregistrate zilnic, plata facturilor rămâne o prioritate pentru persoanele vârstnice sau pentru cei care nu au reușit să se familiarizeze cu aplicațiile on-line. Din păcate, prioritatea se transformă în provocare, întrucât sucursala Electrica SA din strada Memorandumului nu reușește să facă față numărului mare de cereri în condițiile în care, după cum Ziar de Cluj semnala în repetate rânduri, numărul operatorilor rămâne unul insuficient. 

Fie că este vară, fie că e vreme de toamnă, aerul condiționat reprezintă o problemă rămasă nerezolvată în cadrul sucursalei Electrica SA din strada Memorandumului. 

Desigur, plata facturii la curent poate fi realizată și on-line ori prin intermediul aplicației puse la dispoziție pentru clienți încă de la debutul pandemiei. 

Chiar și așa, plata fizică a facturilor reprezintă în continuare o opțiune la care apelează clujenii care nu sunt familiarizați cu platformele digitale. 

Din nefericire, pentru această din urmă categorie de clienți – dornici să-și plătească facturile la timp pentru a nu rămâne fără curent, deci înșiruiți într-un rând nesfârșit pentru a da bani, nu pentru a primi – sucursala Electrica SA din strada Memorandumui nu reușește să găsească soluții prin angajarea de personal suplimentar. 

În iulie 2019, atunci când aerul condiționat era nefuncțional, dar pandemia încă nu bântuia prin lume, situația mai putea fi acceptată.

CITEȘTE ȘI: VIDEO Bătaie de joc la adresa oamenilor. Coadă imensă la Electrica, fără aer condiționat

La finalul lunii noiembrie 2019, adică aproape cu un an în urmă, situația era neschimbată: aceeași coadă în interior la plata facturii de curent, aceeași bătaie de joc. 

CITEȘTE ȘI: Ar da orice pentru a sta la rând. Electrica SA, coada de odinioară

Dar faptul că nici după 7 luni de pandemie Electrica SA nu a reușit să rezolve această problemă a făcut ca șirul de oameni să se mute până pe trotuarul de pe strada Memorandumului. 

A venit pandemia, Coronavirusul e după colț, dar șirul de clujeni care așteaptă să plătească factura de curent e neschimbat. Din păcate, după cum știți, trotuarele din municipiul Cluj-Napoca sunt neîncăpătoare. 

Desigur, posibilitatea de plată on-line a facturilor nu înseamnă neapărat că toate categoriile de vârstă pot face uz de tehnologie. O fi municipiul Cluj-Napoca „primul” la capitolul digitalizare, dar mai e mult până departe. 

Mai sunt și persoane vârstnice cu copii și nepoți plecați peste granițe, rămași singuri cu propriile nevoi, care continuă vitejește să facă față birocrației și lipsei de incompetență a statului român. 

Pentru aceștia, din nefericire, nici în plină pandemie nu au fost găsite soluții.  

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *