Vocea ta

Pietonii își riscă viața pe Fabricii, unde se reface trotuarul pe ambele părți: „Poliția de ce nu se sesizează? De ce nu aplică amenzi responsabililor cu lucrările? Primăria ce face? Pentru ce este Poliția Locală?”

„Pe strada Fabricii se reface trotuarul pe ambele părți, iar pietonii sunt nevoiți să se descurce sau să meargă pe pământ, pe noroi. Era să mă lovească mașina de câteva ori, fiind nevoit să merg pe marginea părții carosabile; asta, și pentru că pe mulți șoferi nu îi duce capul și nu se gândesc la pietoni… deși sunt gropi, ei mai și dau în ele!”, ne-a sesizat un cititor nevoit să circule zilnic prin noroiul de 5 stele în care afundă municipalitatea Clujul, un noroi care se mută periodic, de pe o stradă pe alta, dintr-o zonă într-alta, Cluj-Napoca fiind, cel puțin în ultimul deceniu, un oraș-șantier în care lucrările nu se termină niciodată, nu sunt făcute cu grijă față de oameni și nici nu duc, de cele mai multe ori, la rezultate vizibile, altele decât noroiul de pe pantofi. 

Cititorul nostru nu doar sesizează problema, ci propune și soluții ușor de realizat și de bun-simț, ușor de realizat dacă lucrările ar fi realizate de oameni cu bun-simț:

„Acolo trebuia delimitată o bandă pentru pietoni și semnalizată corespunzător cu banderolă, lumini intermitente… ca în alte țări!

Doar la noi se fac lucrări nesemnalizate sau «semnalizate» pe principiul «fiecare se descurcă!» Dacă nu vezi (mai ales noaptea) semnele lor ruginite sau neiluminate, ghinion! Îți repari mașina. 

A fost și cazul polițistului de la București, din coloana lui Oprea. Toată lumea dă vina pe Oprea, când adevărații vinovați sunt cei care nu au semnalizat corespunzător lucrările. Mă întreb, și la Cluj, cum le este permis așa ceva? Poliția de ce nu se sesizează? De ce nu aplică amenzi responsabililor cu lucrările? Primăria ce face? Pentru ce este Poliția Locală?”

Întrebări pertinente, dar retorice, pentru că răspunsul îl cunoaștem cu toții. Este suficient să ne abatem câțiva metri de pe străzile centrale ale Clujului pentru ca răspunsurile la toate aceste întrebări să devină evidente.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *