FOTOGRAFILA

PIETONALA SHARING, un succes al administrației Boc

Clujenii sunt extrem de empatici și împart tot ceea ce au. Au o pietonală? O împart cu automobiliștii. De ce nu, doar împart și trotuarele cu mașinile, deseori chiar și trecerea de pietoni.

În ultima vreme, pe pietonala de Eroilor, chiar dacă am mai atras atenția asupra acestui aspect, automobiliștii se plimbă ca pista mamii lor și pe mini-circuitul de BIKE Sharing (alt succes superextracalifragilistic al administrației Boc). De altfel, aceste piste pentru biciclete, care pornesc de niciunde, de obicei se termină într-un pâlc de mașini parcate aiurea (sau invers).

Cât despre poliția locală, sau care dintre nenumăratele poliții ale Clujului își fac veacul degeaba pe banii noștri prin zonă, nu am văzut vreun reprezentant al acestora prin zonă, nici măcar de sămânță.

Dar de ce să ne mirăm că fiecare face după cum îl taie capul și lipsa de educație la Cluj-Napoca? În fond senatorii care se împăunează cu respectarea legii parchează sub semnul de interzis. La fel, un bun exemplu de parcare pe trotuar, l-a dat chiar săptămâna trecută, comisarul șef Marcel Bonțidean, polițist care va să zică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version