Din oras

Piețele volante din Cluj-Napoca se redeschid. Cum a decurs prima zi pe platoul Sălii Sporturilor Horea Demian VIDEO

Comercianții de legume din piețele volante și-au reluat activitatea. Administrația locală a dechis în acest weekend prima piață volantă pe platoul Sălii Sporturilor Horea Demian, însă producătorii susțin că au avut parte de o clientelă redusă, față de aceeași perioadă în 2019. Cu toate acestea, unele prețuri au rămas neschimbate, deși acum sunt suportate costuri suplimentare pentru măsuri de siguranță, dezinfectanți, măști, etc. 

„Prețurile sunt cam aceleași, doar că suntem la început. Iar la început așa este: noi suntem mai timizi și clienții sunt mai timizi. Dar să sperăm că ne întoarcem la cum a fost odată. Să vină lumea, ne caute. Noi aducem marfă proaspătă. Încercăm să venim cu tot ce avem ca și producători în perioada aceasta. Prețurile nu sunt mai mari ca anul trecut. Ceapa e tot la 1,5 lei legătura, la fructe prețul a rămas neschimbat”, arată unul dintre comercianți. 

 

Față de anii trecuți, organizarea piețelor volante a suferit câteva modificări, cea mai importantă fiind distanțarea tarabelor și limitarea numărului de standuri. 

Urmăriți materialul video, realizat pe platoul Salii Sporturilor Horia Demian:

Cu respectarea regulilor de protecție, s-a deschis Piața volantă de pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”.
Ea va funcționa în fiecare sâmbătă, iar în perioada următoare se vor deschide alte două piețe volante în Gheorgheni și Grigorescu!

În vederea limitării efectelor răspândirii COVID-19, Primăria Cluj-Napoca a implementat mai multe măsuri în piața volantă:

– restricționarea accesului clienților la un număr de 60 de persoane în incintă;

– prezența unui număr maxim de 50 producători;

– delimitarea spațiului în care este organizată piața volantă, cu separarea și semnalizarea circuitelor (intrare, ieșire, acces spre și dinspre grupurile sanitare);

– amplasarea a 4 puncte cu dispensere cu dezinfectant;

– purtarea obligatorie a echipamentelor de protecție (măști, mănuși) de către producători;

– amplasarea standurilor cu marfă la o distanță de 3 metri;

– dezinfecția suprafețelor de expunere a produselor;

– dezinfecția grupurilor sanitare care deservesc piața volantă la fiecare 4 ore sau ori de câte ori este nevoie.

Pentru a avea acces în piața volantă e necesară respectarea următoarelor reguli:

– purtarea obligatorie a măștii de protecție;

– respectarea circuitelor de intrare/ieșire;

– respectarea marcajelor privind distanțarea socială;

– dezinfectarea mâinilor la intrarea în piață;

– respectarea unei distanțe de 50 cm față de standul de vânzare;

– se interzice atingerea mărfii, aceasta fiind servită de către producător.

Susține Ziar de Cluj!

Timp de aproape 10 ani, ți-am oferit gratis articolele noastre. A venit timpul să devenim parteneri. Ziar de Cluj va implementa în curând abonamentul de 10 lei pe lună pentru toți cititorii. Pentru toți cititorii care ne respectă curajul și experiența.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *