Reportaj

Piata Garii, una dintre cele mai tranzitate zone din Cluj, inca in santier

Pe cat de frumoasa a fost promisiunea finalizarii lucrarilor de modernizare a tramei stradale pana la finele anului 2015, pe atat de trista este realitatea din teren. Dimineata, la amiaza, seara, gara din Cluj-Napoca ramane unul dintre cele mai tranzitate locuri din oras si, totodata, unul dintre santierele cu cea mai mare durabilitate. In Piata Garii este un blocaj constant, o permanenta intersectare a calatorilor cu strada neterminata si cu materialele de constructie printre care trebuie sa faca slalom. De asemenea, taximetristii, soferii CTP, dar si ceilalti participanti la trafic au zilnic parte de peisajul dezolant al „cutiei de nisip” din fata garii, a strazii neasfaltate, aflate inca in lucru.

Cand poposesti in gara din Cluj-Napoca, indiferent daca tocmai ai coborat din tren sau daca vii dinspre centru, primul lucru care sare in ochi e strada inca in reabilitare din Piata Garii. E un urias santier aflat, se pare, in responsabilitatea a doi-trei muncitori care in zilele ploioase nu prea au ce face in afara de prezenta pe teren. 

Cum parasesc peronul, calatorii dau nas in nas cu materialele de constructie din zona, iar drumul pana la statia de autobuz sau cea de taxi devine, astfel, o adevarata cursa cu obstacole. 

O gramada de bucati de piatra cubica intampina calatorii iesiti de pe peron, alaturi de asfaltul spart si balizele de semnalizare cazute.

E inadmisibil ca Piata Garii, unul dintre primele puncte de contact cu Clujul pentru foarte multi turisti, sa fie inca nefinalizata. Santierul care cuprinde toata zona de intrare in cladirea garii este ingradit doar pe una dintre laturile sale cu o plasa neagra, in spatele careia se observa cu usurinta gramezile de pamant insiruite pe langa aceasta. 

De asemenea, odata cu lucrarile de reabilitare, masinile de taxi nu-si mai pot astepta clientii in fata garii, lucru care reprezinta un dezavantaj pentru cei sositi cu multe bagaje. Prin urmare, odata ajunsi aici, calatorii trebuie sa se deplaseze pana in apropierea statiei de autobuz, unde se afla si cea de taxi. Dar, mai ales intr-o zi ploioasa, acestia s-ar putea sa aiba ghinionul de a nu gasi nici macar un taximetrist.

Peisajul este deplorabil pentru un Cluj al anului 2016. Nu de putine ori primarul Emil Boc a informat ca firmele responsabile de lucrarile de modernizare a tramei stradale vor fi aspru sanctionate daca lucrarile nu vor fi incheiate la termen. 

31 decembrie a fost ultimul termen acordat de catre Primarie firmelor Viarom si asocierea Kiat-Diferit, dar Piata Garii inca nu este finalizata si sunt slabe sanse ca lucrarile sa fie incheiate pana la sfarsitul primavarii.

In conditiile acestea, receptia finala va fi facuta de abia la inceputul verii, cel mai probabil in ultima saptamana a campaniei electorale. In caz contrar, turistii ce vor veni la festivalul Untold din luna august au sanse mari ca odata iesiti de pe peron sa fie intampinati si in acest an de o strada in santier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version