In vizor

Petre Pop, INCOMPATIBIL definitiv!

Scris de 91

Fostul lider al PSD Câmpia Turzii și fost administrator al Primăriei Câmpia Turzii, Petre Pop, a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate, definitiv. Azi, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins recursul lui Petre Pop, considerând că acesta a fost într-o situație de incompatibilitate, sancționată de lege.

Petre Pop a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI), pe două capete de acuzare. ”S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 septembrie 2008 – 22 noiembrie 2012, întrucât a deținut simultan funcțiile de consilier local și de șef serviciu în cadrul Serviciului Public Administrația Piețelor și Exploatarea Platformelor Comerciale și respectiv pe cea de Administrator Public în cadrul aparatului de specialitate a primarului, încălcând astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.”, a precizat A.N.I, potrivit turdanews.net

Fostul consilier județean și lider al PSD Câmpia Turzii, Petre Pop, a negat din start că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate și a pus decizia ANI pe seama faptului că este ”performant” și ”incomod”. După care… a intrat în concediu plătit de Stat pentru îngrijirrea copilului!

Petre Pop a atacat în instanță, la Curtea de Apel Cluj, raportul ANI. Instanța i-a admis doar în parte cererea de chemare în judecată, respectiv pentru capul de acuzare care viza incompatibilitatea șef de serviciu în cadrul Serviciului Public Administrația Piețelor, dar a menținut incompatibilitatea privind perioada în care a fost administrator public și consilier local, simultan.

Instanța Curții de Apel Cluj a admis în parte solicitarea lui Petre Pop, care a atacat decizia A.N.I., care îl declara incompatibil:

”Admite în parte acţiunea în contencios formulată de reclamantul Pop Petre domiciliat în….cu domiciliul procesual ales la…în contradictoriu cu pârâta A.N.I. cu sediul în….. Anulează parţial raportul de evaluare nr. 29296/G/II/12.07.2016 emis de pârâtă cât priveşte starea de incompatibilitate generată de exercitarea funcţiei de şef serviciu în cadrul S.P.A.P.şi E.P.C (n.r. când a fost șef la Administrația Piețelor). Menţine restul constatărilor şi dispoziţiilor din raportul de evaluare atacat (n.r. perioada de Administrator Public). Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 1.350 lei cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare care se depune sub sancţiunea nulităţii la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată în şedinţa publică azi 28.02.2017”.

La vremea respectivă, Petre Pop a negat că a pierdut procesul. Ba chiar a ieșit public, pe contul său de Facebook, și a anunțat că… a câștigat procesul! Ceea ce era o minciună!

”Întodeauna adevărul iasă la lumină! După ce un timp destul de îndelungat s-a speculat o posibilă stare de incompatibilitate în care m-am aflat, după ce am fost reclamat la Agenția de Integritate încercându-se discreditarea mea, astăzi, justiția prin Curtea de Apel Cluj, a dat un verdict, anume acela ca nu am încălcat regimul juridic al incompatibilități sau a conflictului de interese.”, spunea Petre Pop în luna februarie 2017.

Ei bine, toată ”povestea” privind incompatibilitatea s-a încheiat azi, definitiv, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins recursul, menținând decizia inițială a Curții de Apel Cluj.

”Respinge recursurile declarate de Agenţia Naţională de Integritate şi Pop Petre împotriva sentinţei civile nr.93/2017 din 28 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate. Definitivă. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 04 noiembrie 2020.”, a fost decizia dată azi de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul 947/33/2016.

Practic, instanța a decis că Petre Pop a fost incompatibil!

Petre Pop a căzut, de altfel, și în dizgrația propriei organizații. PSD Câmpia Turzii l-a exclus din partid, în cursul lunii octombrie 2020.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 1 hour Politica
    Sindicaliștii din sport protestează luni împotriva ministrului Eduard Novak
  • Acum 3 hours Politica
    Fără niciun ștrand funcțional sută la sută în Cluj-Napoca, de imediat 20 de ani de mandat, Emil Boc anunță în presa de chitanțier ”OZN”-uri de natație. Știm, nu v-ați plictisit încă de povestea cu ce OSĂ avem în Borhanci
  • Acum 4 hours In vizor
    Ce se întâmplă cu polițele RCA de la Euroins? Practic lepoți pune în parbriz și toată lumea îți acordă prioritate. Restul sunt povești de gestionat criza
  • Acum 12 hours General
    EXCLUSIV! Bătăușele au fost date afară din PSD Cluj
  • Acum 20 hours Focus
    Specialiștii clujeni, despre reacția PSD ȘI ANPC la automatizarea sistemului de cumpărături la Auchan: „discurs „populist” în cazul Auchan – VIDEO
  • Acum 21 hours In vizor
    VIDEO: Pe Calea Florești, Emil Boc a aprobat o huidumă de 25 de etaje. Atât în disprețul clujenilor, cât și al celor mai elementare măsuri de siguranță, hiuduma fiind înfiptă în structura de rezistență a unui zid de sprijin al unei lucrări arhitectonice, Nodul ”N”
  • Acum 21 hours In vizor
    Boc, mână în mână cu judecătorii de la Cluj. Cum încearcă să evite plata de milioane de euro – totul pentru părculeț
  • Acum 22 hours General
    Presa de chitanțier ne dă știri triumfaliste despre ”noul punct de belvedere al Clujului, Turnul Pompierilor”. ȘAPTE ANI A DURAT REABILITAREA UNUI FLEAC. Între timp, adevăratul ”punct de belvedere”, Cetățuia, zace în paragină
  • Acum 24 hours Din oras
    Un american din Cluj şi-a sechestrat soţia şi a ameninţat că o ucide. A urcat pe acoperișul casei, înarmat cu o lingură
  • Acum 1 day Focus
    Anton Hadăr, președintele Federației Alma Mater, la NCN, despre legile educației: „Au fost mai multe lucruri pe care le-am dorit a fi luate în seamă, nu le-am văzut aprobate” – VIDEO
  • Acum 1 day General
    CU CE SE MAI OCUPĂ ORGANELE STATULUI: Descinderi ale poliţiştilor de la Transporturi la patru tineri din Cluj și Oradea care au desenat graffiti pe vagoanele unor trenuri
  • Acum 1 day Focus
    Fram, ursul polar, ajunge pe marile ecrane – VIDEO
  • Acum 2 days Din oras
    Rahat românesc, ultimul răcnet
Citește și...
In vizor

ŢARĂ, CAUT OSTAŞI

Ți-ai dorit toată viața să porți uniformă, deși se calcă greu? Visul e mai aproape […]

Recomandările redacției
TOP CITITE