Eveniment

Petiție pentru numirea fostului senator clujean Mihai Goțiu la conducerea Gărzii Naționale de Mediu. În urmă cu câteva zile, i s-a cerut demisia din partid

O petiție care a adunat deja peste 4.000 de semnături îl susține pe fostul senator USR Cluj, Mihai Goțiu la conducerea Gărzii Naționale de Mediu. Semnatarii petiției spun că „pentru prima dată de la înființarea acestei instituții, avem șansa ca la conducerea ei să fie numită o persoană care a demonstrat că îi pasă cu adevărat de protecția mediului, atât înainte de a intra în politică, cât și în calitate de senator al României”.

În petiție mai scrie că în activitatea lui de aproape două decenii în slujba apelor, pădurilor și a aerului pe care îl respirăm, Mihai Goțiu a acumulat experiența necesară pentru a înțelege care sunt problemele și cum funcționează rețelele de tip mafiot din domeniul mediului și nu a acceptat compromisuri și nu a cedat în fața amenințărilor și presiunilor la care a fost supus, inclusiv atacuri fizice. Studiile lui juridice reprezintă un argument suplimentar pentru conducerea unei instituții care se ocupă de controlul modului în care legile sunt respectate și de sancționarea celor care le încalcă.

“În concluzie, este greu de crezut că pentru conducerea GNM poate fi găsită o persoană mai potrivită care să întrunească, în mod cumulativ, cerințele necesare pentru asumarea unei asemenea responsabilități; cerințe legate de studii, competență, experiență, integritate, vocație și motivație personală”, scrie în petiție.

Petiția este adresată conducerii USR.

În urmă cu câteva zile, 308 membri USR PLUS au semnat o scrisoare publică prin care îi cereau demisia lui Mihai Goțiu, din toate funcțiile deținute în partid. Se pare că tocmai posibila sa numire în funcția de șef al Gărzii Naționale de Mediu i-a deranjat chiar pe unii dintre colegii săi de partid. Colegii de partid îl acuză pe Goțiu că „nu are cunoștințele necesare pentru asemenea funcție, dar că are pretenția de a ciuguli din munca membrilor pe care a călcat-o în picioare timp de 2 ani de zile”. În replică, Mihai Goțiu a declarat la că e vorba de o competiţie internă şi că implicarea sa în problemele de mediu în mandatul său e evidentă şi uşor de verificat folosind internetul.

Petiția poate fi semnată AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *