
Peste 80 de persoane au fost salvate de pe munte în acest week-end. Din păcate o persoană a fost găsită decedată în Munții Țibleș.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 36 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel:
6 apeluri pentru Salvamont Neamț,
5 apeluri pentru Salvamont Caraș Severin – Muntele Mic,
4 apeluri pentru Salvamont Voineasa,
4 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov,
3 apeluri pentru Salvamont Alba,
3 apeluri pentru Salvamont Gorj,
3 apeluri pentru Salvamont Sibiu,
2 apeluri pentru Salvamont Maramureș,
2 apeluri pentru Salvamont Borșa,
1 apel pentru Salvamont Predeal,
1 apel pentru Salvamont Lupeni,
1 apel pentru Salvamont Harghita,
1 apel pentru Salvamont Suceava.
În cazul acestor intervenții au fost salvate 43 de persoane. Dintre acestea, 13 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. Din păcate a fost și o persoană găsită decedată și predată Serviciului IML.
S-au primit și 29 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.