In vizor

Peste 20 de indivizi au tras un chef cu lăutari sâmbătă la o cabană din Gilău! Poliția i-a amendat cu 15 500 de lei

În plină pandemie, peste 20 de indivizi au tras un chef cu lăutari sâmbătă aceasta, la o cabană din Gilău. Poliția s-a sesizat și i-a amendat cu 15 500 de lei pe petrecăreții care sărbătoreau o zi de naștere.

Potrivit cluj24.ro,  petrecerea fără măști de protecție și fără distanțare ar fi avut  loc la Cabana Vânătorilor, aparținând de Ocolul Silvic Gilău, în zona motelului Gilău.

„La data de 24 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-o cabană din localitatea Gilău, are loc un eveniment privat la care participă un număr mare de persoane. 

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și ai Grupării Mobile ,,Ștefan Cicio Pop” Cluj-Napoca.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la locația menționată, un tânăr de 20 de ani, din comuna Gilău, își sărbatorea ziua de naștere.
Totodată, în interiorul cabanei au fost identificate alte 20 de persoane. 

În baza celor constatate au fost aplicate un număr de 26 de sancțiuni contravenționale în conformitate cu Legea 55/2020 și Legea 61/1991R, în valoare totală de 15.500 de lei”, a precizat IPJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version