In vizor

Pesedista Anca Ciubăncan, consilier local – model de civilizație: nu oprește la semnalul poliției si tot ea face garagață

Consilierul local PSD Anca Ciubăncan nu a acordat prioritate unui pieton aflat pe trecere și nici nu a oprit la semnalele Poliției rutiere, însă tot ea s-a simțit nedreptățită contestând în instanță sancțiunile primite. Ciubăncan a fost amendată cu 580 de lei și i-a fost suspendat permisul pentru 60 de zile, potrivit clujust.ro.

Consilierul local a săvârșit o serie de infracțiuni, dat tot ea a avut tupeul să îi amenințe pe polițiști că îi dă în judecată. Astfel, în timp ce conducea mașina Anca Ciubăncan nu a acorat prioritate unui pieton angajat în traversare pe trecerea pentru pietoni, iar ulterior nu a oprit la semnalele luminoase și acustice ale autospecialei de Poliției. Însă tupeul maxim al lui Ciubăncan a mers și mai departe. Aceasta a refuzat să urmeze indicațiile polițistului rutier care i-a spus să aștepte în mașină întocmirea procesului verbal, ceea ce i-a mai atras o suspendare a permisului pentru alte 30 de zile. În amblele procese verbale este menționat faptul că petenta va contesta tot și îi va da în judecată.

Judecătoria Cluj-Napoca a respins plângerea. (Vezi motivarea sentinţei pe clujust.ro.) 

Acesta este exemplul pe care un consilier local în dă cetățenilor care au votat-o și a căror interese le reprezintă în Consiliul Local. Ciubăncan a dovedit că se crede mai presus de lege și s-a simțit ofensată că polițiștii rutieri au avut tupeul să o sancționeze tocmai pe ea. Rușine, doamna consilier local!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *