In vizor

Personalul din centrele de vaccinare NU este plătit de TREI LUNI

Personalul medical din centrele de vaccinare nu au mai primit bani pentru activitatea lor, de aproape trei luni. Această întârziere nu este o premieră. Anterior, a existat o altă întârziere a plăților, ultimii banii fiind virați în iunie. De atunci, personalul medical care activează în centrele de vaccinare nu a mai primit alți bani, adunânu-se alte luni de întârzieri. 

Situația ne-a fost semnalată de un cadru medical care lucrează într-un centru de vaccinare și susține că lipsa banilor îi afectează foarte tare, mai ales că unii dintre ei au muncit și 12 ore pe zi.

„În județul Cluj, salariile din centrele de vaccinare NU SUNT PLĂTITE pe luna IUNIE! Cred că este la fel în toată țara, nu pot verifica asta. Este strigător la cer ce se întâmplă. În câteva zile suntem în luna Septembrie și noi nu am primit banii pe luna IUNIE (adica de 3 luni). Cum e să lucrezi pentru statul român și să nu fi plătit de 3 luni!? Avem rate, chirii, consumuri…etc. Nu aș dori să îmi ofer identitatea pentru că risc sa fiu dat afară din centrul de vaccinare, dar toți colegii medici, asistente, coordonatori, femei de servici etc, suntem fără bani, deși am lucrat 12 ore pe zi… de Paști la fel ne-au lăsat fără bani( am primit banii dupa sărbători, deși am lucrat inclusiv in zilele de Paști, centrele fiind deschise)… urmează Crăciunul…”, este mesajul primit de la o persoană care muncește într-un centru de vaccinare. 

În luna martie, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a dat vina pentru aceste întârzieri pe un angajat al Ministerului Sănătății care nu ar fi completat hârtiile necesare. Aparent aceasta a fost doar o scuză penibilă, având în vedere că plățile se fac în continuare cu mari întârzieri. 

Subprefectul județului Cluj, Irina Munteanu, a confirmat pentru Ziar de Cluj că există aceste întârzieri.

„Știu că este întârziată plata, însă nu știu cauzele”, a declarat Irina Munteanu. 

Păi cauzele se pare că nici cei de la București nu le știu, având în vedere scuza penibilă din martie a lui Gheorghiță. Un motiv ar putea fi procesul extrem de birocratic ce stă în spatele plății medicilor și asistentelor din centrele de vaccinare. Autoritățile locale sunt cele care trimit cereri către DSP-uri, acestea fac o centralizare la nivelul fiecărui județ, apoi formulează o cerere de finanțare către Ministerul Sănătății, care ulterior solicită banii de la Ministerul Finanțelor pentru cererile centralizate din toată țara. Banii sunt livrați către DSP-uri, care apoi îi transferă autorităților locale care mai apoi îi virează personalului medical din centrele de vaccinare. 

Oricât de complicat ar fi acest proces, o bună organizare (evident inexistentă) ar elimina aceste întârzieri nepermis de mari. 

Situația a fost semnalată și de medicii de familie care susțin că plățile sunt mult întârziate și se întreabă dacă nu se pregătește suspendarea acestora, mai ales că procesul de vaccinare nu s-a derulat așa cum și-ar fi dorit Guvernul. 

„Sau poate această afirmație caută justificare pentru întârzierea plăților și ne pregătește pentru stoparea acestora? Plățile sunt în mare întârziere, sunt cabinete care nu au primit banii pe mai mult de trei luni, nici pentru programare la vaccinare, nici pentru vaccinarea în cabinete. Deconturile pentru pacienții programați la vaccinare sunt de cele mai multe ori greșite, în defavoarea medicilor. Nici măcar plățile pentru personalul medical de la centrele de vaccinare (unde activează inclusiv medici de familie) nu sunt la zi”, potrivit Societății Naționale pentru Medicina Familiei. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *