Focus

Permutări și comasări în școlile din Cluj-Napoca din cauza aglomerației. Toată lumea e bulversată

Schimbări semnificative în unitățile de învățământ preuniversitar din Cluj-Napoca. Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” urmează să se mute la Colegiul de Telecomunicații „Augustin Maior”. Iar Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” va ocupa clădirea liceului „Edmond Nicolau”. Prin aceste modificări se încearcă soluționarea problemei aglomerării din unitățile de învățământ și eficientizarea actului educațional. 

În primul rând, comasarea Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” cu cea a Colegiului de Comunicații „Augustin Maior” este explicată de numărul redus de clase, și a numărului de elevi, de la liceul „Edmond Nicolau”. 

În clădirea colegiului vor fi mutate mai multe clase de la Școala „Iuliu Hațieganu”.

În acest sens, recent, Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” a adresat un mesaj părinților, prin care anunță că această unitate de învățământ își deschide porțile în clădirea Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau”. 

„Dragi părinți, dragi elevi!

În anul scolar 2019-2020, Școală Gimnazială ” Iuliu Hatieganu ” își deschide porțile și in cladirea COLEGIULUI TEHNIC „EDMOND NICOLAU”, str. Câmpului , nr 2/II/

Vă asteptăm cu clase pregătitoare în care învățătorii vor deveni prietenii cei mai buni ai copiilor”, anunță instituția de învățământ. 

„Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” se comasează cu Colegiul Tehnic de Comunicații „Augustin Maior”, fiind vorba de același profil.

Școala Generală „Iuliu Hațieganu” va prelua clădirea prin hotărâre de Consiliu local și se va dezvolta, întrucât este o școală generală ce are foarte multe clase de după-amiază.

Și atunci, ca să nu mai vină copiii de după-amiază la școală, va fi preluată clădirea de către școala „Iuliu Hațieganu”, a declarat inspectorul general din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Valentin Cuibus.

Aceste măsuri nu vor afecta activitatea cadrelor didactice, iar toți cei care sunt titulari, vor rămâne pe posturile aferente din învățământ, conform IȘJ Cluj.  

„Nu se pune problema ca cineva să fie dat afară”, a adăugat Valentin Cuibus. 

Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” dispune de peste 30 de săli de clasă, în care învață cca 150 de elevi la liceu, cursuri de zi, la care se adaugă alte clase la postliceal și seral. 

Nu este prima încercare a Inspectoratului Școlar Județean Cluj de a rezolva problema aglomerărilor din școli. În noiembrie 2018, Inspectoratul Școlar a înaintat o propunere pentru Colegiul Economic „Iulian Pop” din Cluj, care ar urma să preia de anul viitor Colegiul Tehnic „Napoca”. Propunerea IȘJ Cluj, privind comasarea, a stârnit un val de nemulțumiri în cadrul Colegiului Economic.

CITEȘTE ȘI: Valentin Cuibus, despre „unirea” Colegiului Economic cu Liceul Unirea: „Există varianta să lăsăm lucrurile așa cum sunt”

”Este o măsură luată la nivelul conducerii IȘJ Cluj, cu privire la poiecția Planului de Școlzarizare pentru anul școlar 2019-2020. Din considerente ce țin de restructurarea rețelei școlare s-a hotărât această măsură. 

Intenționăm ca în clădirea Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” să funcționeze un număr de 17 clase de la școala „Iuliu Hațieganu”, clase care în acest moment au program de după-amiază. Și atunci, atât pentru elevii din ciclul primar, cât și pentru elevii din ciclul gimnazial, ar deservi cursurile de zi și de dimineață pentru 17 clase de elevi.

Considerentele pentru care avem în proiecția Planului de Școlarizare această comasare țin de deciziile Consiliului de Administrație al IȘJ Cluj, cu privire la eficiența și eficacitatea funcționării unităților de învățământ la nivel de județ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean, Amalia Gurzău.

În prezent, mai multe unități de învățământ, precum Liceul Teoretic ”Eugen Pora”, Școala Gimnazială ”Iuliu Hațieganu” ori Școala Gimnazială ”Liviu Rebreanu” își împart străzile ce erau arondate Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau”.

Nedumerirea cadrelor didactice se referă și la noile locații unde vor fi nevoite să își desfășoare activitatea. Vor fi nevoiți profesorii să se plimbe între aceste unități de învățământ pentru a-și acoperi numărul de ore? 

”Se va avea în vedere, implicit, restructurarea circumscripțiilor. Dar această restructurare este valabilă, repet, pe proiecția Planului de Școlarizare 2019-2020”, a adăugat Amalia Gurzău.

În ce fel vor fi afectate cadrele didactice de aceste modificări din cadrul rețelei școlare clujene?

”Urmează să se decidă și cu privire la acest aspect.

Noi nu ne dorim să afectăm activitatea profesorilor, dorim să decongestionăm și să eficientizăm. Și mai puțin să afectăm programul cadrelor didcatice, precum și modul în care la nivelul unităților de învățământ sunt generate anumite măsuri. 

Deocamdată este o decizie, o proiecție pe plan de școlarizare. În urma acestei decizii, ca nivel de implementare, urmează să fie generate măsuri, atât la nivel de unitate, cât și pentru Școala Gimnazială ”Iuliu Hațieganu” ori cu privire la comasarea celor două unități de învățământ, nivel liceal, cu profil tehnologic”, a conchis purtătorul de cuvânt al IȘJ Cluj, Amalia Gurzău.  

 

 

sursa foto: admitereliceu.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *