In vizor

Pericol pe traseele turistice: Vremea neobișnuit de caldă a trezit viperele. Recomandările specialiștilor

Vremea neobișnuit de caldă i-a scos pe iubitorii de munte la drumeții. Doar că, odată cu temperaturile ridicate, au fost trezite mai devreme și viperele. Câțiva turiști care au ieșit la plimbare pe poteci de munte au avut ghinionul să dea nas în nas cu șerpii veninoși chiar în zona în care voiau să facă un popas.

Specialiștii atrag atenția că viperele au ieșit mai devreme din hibernare, din cauza temperaturilor ridicate, iar acest șarpe veninos este prezent în mai multe zone de la noi din țară.

Sabin Cornoiu – președinte Salvamont Romania: Este timpul lor, acum vine perioada de împerechere și cei care merg pe munte trebuie să fie foarte atenți atunci când merg pe potecă, pentru că s-ar putea în acea potecă ele să stea la soare, pentru că nu e vegetație și au lumină mai multă.

Victimele trebuie să sune de urgență la 112 în astfel de cazuri și să nu încerce să se trateze singuri acasă.

sursa: digi24.ro

 

 

Exit mobile version