Eveniment

Percheziții în județul Cluj într-un dosar de tâlhărie. Un tânăr a fost jefuit sub amenințarea cuțitului

Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Şelimbăr, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat, joi, trei percheziţii pe raza judeţelor Alba, Cluj şi Vâlcea, la domiciliul unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

Conform anchetatorilor, la data de 7 octombrie, în jurul orei 00,30, în timp ce se aflau în comuna Şelimbăr, zona Post Control Veştem, persoanele bănuite, prin ameninţarea cu un cuţit, ar fi deposedat un tânăr de 23 de ani, din Veştem, de 600 de lei şi un telefon mobil.

În urma percheziţiior au fost ridicate mai multe mijloace de probă, documente şi telefoane.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secţiei 1 Poliţie Rurală Şelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Exit mobile version