Din oras

Pentru ce restricţii care intră de azi în vigoare în Cluj-Napoca trebuie să-i mulţumiţi lui Emil Boc

CJSU a declarat scenariu roșu în Cluj-Napoca, după ce rata infectărilor cu noul coronavirus în municipiu a depășit, trei zile consecutiv, pragul de 3 cazuri la mia de locuitori.

Restricţii se aplică începând de vineri, 24 septembrie, pe o perioadă de 14 zile.

  • Astfel, începând de astăzi, competiţiile sportive în spaţii închise sau deschise pot avea loc cu până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu distanţă de minim 1 metru între persoane, iar piscinele interioare pot funcționa fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, pentru persoanele care au certificatul verde.
  • Cinematografele pot fi deschise până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului tot pentru persoanele care au certificatul COVID.
  • Spectacole, concerte şi festivaluri în aer liber au loc cu maxim 1.000 de spectatori cu certificat COVID şi cu purtarea măştii de protecţie.
  • Nunţi şi botezuri se pot organiza în interior cu maxim 200 de persoane, iar mitinguri cu 100 de persoane.
  • Restaurantele şi cafenele în interior sau pe terase pot sta deschise între orele 5.00 – 2.00, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului. Pot intra deţinătorii de certificat verde.
  • Sălile de fitness pot fi ocupate, cu certificat COVID, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului.
  • Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. 
  • Activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, sunt permise cu participarea a cel mult 10 de persoane care nu locuiesc împreună;
  • Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății. 
  • Se permite organizarea de conferințe cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății. 
  • La mitingurile și demonstrații pot participa un număr de maximum 100 de persoane. 
  • Intrarea în localuri, săli de spectacole sau sport și participarea la evenimente este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *