Anchete

Penalul David Ciceo, regele Aeroportului clujean, a impanzit institutia cu neamuri, securisti, fosti sefi de politie si pile politice +++ Razboiul cu GOTO, pe intelesul tuturor. Ciceo, ce faceai cu mia de carduri de parcare "extra" de la privatul UTI?

De aproape un an de zile, mai ales de cand a fost oarecum nevoie sa se „impace” cu Alin Tise, proaspat reales ca presedinte al Consiliului Judetean Cluj, caci, altfel, ramanea izolat financiar, David Ciceo, seful Aeroportului International Cluj, ajunge la job avand in minte un singur lucru: ce mizerii sa le mai faca proprietarilor concesiunii parcarii GOTO. Nu se stie ce l-a enervat pe Ciceo in privinta GOTO, firma care a preluat de la UTI contractul de concesiune al parcarii. Pana la GOTO, Ciceo nu avusese nicio obiectie, nici macar o jumatate de obiectie, caci UTI era sustinuta puternic din spate de securisti grei care ii dadeau un sut in ochelari lui Ciceo daca indraznea sa scoata o consoana, de vedea si stelele de pe epoleti, si stele verzi.

Cum Urdareanu de la UTI a fost grav curentat de Justitie pentru coruptie, securistul pervers a fost nevoit sa vanda contractele de concesiune, de altfel pretioase, caci il manca falimentul. Asa apare GOTO in noua schema la Cluj, cumparand legal un business spre a continua administrarea parcarii. Pana la sosirea GOTO, lui Urdareanu i se falfaise de parcare: o lasase in paragina, nici macar nu avusese bunul simt sa modernizeze barierele, caci, deh, eram in secolul tehnologiei. Drept e ca nici Ciceo nu a emis obiectii: era mai ocupat sa sprituiasca in timpul programului de lucru si sa conceapa planuri impotriva dusmanilor zilei. Mereu pus pe harta. Mereu conflictual. Mereu inregistrandu-si partenerii, angajatii, adversarii. Ca un securist. 

 

Lui Ciceo i s-a umflat scafarlia

 

Dar, in 1995, Ciceo nu era asa. Era un tanar fain cu moaca de viking, dornic sa demonstreze, dornic sa fie de folos, vesel si cu simtul umorului. Nici in 2005 Ciceo nu era transformat in balaurul razbunator care e azi: cu mai multi bani in tescherea, avea cu ce sa se mandreasca – incetul cu incetul, Aeroportul clujean dobandea o mina europeana, anvergura occidentala, banii curgeau tot mai multi spre Cluj, spre investitii in Cluj. Cam din 2007 incepe imparatirea lui Ciceo. Salariul mai mare, veniturile mai mari ale Aeroportului, implicit buget mai mare, protocol mai mare, oameni mai grei care aveau nevoie de el, vinuri mai scumpe, Ciceo era considerat deja un guler alb al orasului, un om care putea sta la masa mare a greilor din Cluj, mai ales ca parea inofensiv, deloc preocupat de golaniile politice, lipsit de ambitii de business. Greii il considerau „un profesionist”, un „tehnocrat”.

Asa si era, pana sa ii intre in cap ca Aeroportul e „mosia” lui, asa cum voi demonstra asta. Practic, Ciceo a „arestat” o institutie si, daca nu il iau procurorii, este foarte posibil nici la pensie sa nu iasa, ba poate o sa fie si inmormantat, la trecerea in nefiinta, ca marii regi din Andaluzia: in interiorul „bisericii” lor.

David Ciceo e sef/director/boss peste aeroportul clujean de 26 de ani. 

O vreme, pana acum 8-9 ani, Ciceo inca mai asculta de seful Consiliului Judetean, oricum s-ar fi numit el. Mai baga in Aeroport pile politice, caci la Aeroport se castiga bine si azi. Chiar foarte bine. Dar, cand i-a intrat si mai tare in cap perspectiva misiunii sale mesianice de a „salva” institutia de „coruptii si infractorii din Consiliul Judetean”, tema pe care o repeta la orice sprit, nu a mai vrut sa accepte nici realitatea: ca Aeroportul este SUBORDONAT si DETINUT de Consiliul Judetean, n-a mai vrut nici sa bage pilele politice ale mai marilor zilei la noi sinecuri. In dementa sa manageriala, a inceput sa i se para ca pilele politice sunt trimise expres de adversari ca sa il spioneze. Asa ca a inceput sa angajeze „patrioti”: fost securisti, sefi de politie, pile de-ale prietenului sau de sprit, procurorul Florin Maghiar, si multe, foarte multe dintre propriile sale rude. Ca o familie. Ca o famiglie.

Sub pretextul nevoii de marketing a rutelor tot mai numeroase, David Ciceo a cumparat toata presa importanta din Cluj. Nu musai le-a cumparat partizanatul, ci, mai degraba, tacerea. Ciceo isi dorea tacere, sa nu fie criticat, si vocea lui sa se auda, in tacere, tot mai tare.

Apoi a declansat razboaie. Da, da, nu unul, ci mai multe. Cu Uioreanu, pe infundate. Cu Seplecan, pe fata. Cu Tise, pe fata. Cu aeroportul din Targu-Mures, pe fata. Tanarul ambitios si vesel, concentrat mereu pe dezvoltare s-a transformat intr-un mijlocas defensiv, care utiliza de toate mijloacele ca sa se bata: plangeri penale, denunturi, replici dure in presa, ponturi in presa, ba chiar a inceput sa isi inregistreze sefii din Consiliul Judetean, colaboratorii, purta microfon la el la sedinte sau lasa telefonul deschis. NEBUNIE. 

 

O „cumpana” mare pentru micul gigant David

 

Dar imaginea de om curat si cinstit a lui Ciceo s-a facut muci in momentul arestarii de catre procurorii DNA a presedintelui Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu, si a omului de afaceri Ioan Bene, pentru mita si alte fapte de coruptie. Nene, au curs in iunie 2014 stenogramele, chiar eu am tinut Clujul in priza zile in sir in acele momente cu dezvaluri bomba.

Apoi, buf!, a aparut bomba: insusi preacinstitul David Ciceo, spuneau procurorii DNA Cluj, a luat mita de la afaceristul Bene, si nu una oarecare, ci o casa. Ce casa, un palat de 764 de mp!

Ca dovada, in 2017 a si fost trimis in judecata domnul director de aeroport. Singurul motiv pentru care, de aproape doi ani, nu vedem nicio rezolutie in acest dosar, este pentru ca Ciceo are noroc chior, asta deoarece Ioan Bene s-a tirat din Romania in Italia, ca sa scape de alte grele, si de aia nu poate fi adus in fata instantei in acest caz. 

 

 

Merita sa citim rechizitoriul DNA Cluj despre justititarul si preaneprihanitul David Ciceo:

„…lui David Ciceo i-a fost remis un imobil deținut și ulterior finisat de către firma lui Bene. Pentru a nu atrage atenția, rechizitoriul arată că iniţial, a fost înscris pe numele ambilor părinţi ai lui David Ciceo, „iar finalmente, după o întreagă succesiune de acte juridice, determinată, în parte, de decesul lui C.G., atribuit exclusiv mamei sale”.

Din probele de la dosar rezultă că David Ciceo a primit o construcţie edificată pe trei nivele – regim S+P+2E, în suprafaţa totala de 764,21 mp.

„Pentru a ascunde primirea respectivului imobil în condiţii ilicite, acesta a fost înscris pe numele părinţilor inculpatului C.D.I. [n.r David Ciceo] la data de 18.10.2012, data la care a fost încheiat contractul autentic de vânzare cumpărare în care s-a consemnat că părinţii inculpatului au cumpărat proprietatea pentru suma totală de 690.000 lei. La data tranzacţiei, imobilul nu era finisat şi nici racordat la reţele de energie electrică, apă canal, etc”, se mai arată în rechizitoriu. 

 

Doi pensionari – o mama casnica si un tata subofiter de politie – foarte economi

 

La data de 30 decembrie 2012, tatăl lui David Ciceo David a decedat, succesiunea după acesta fiind dezbătută la data de 18 ianuarie 2013. În masa succesorală au fost aduse următoarele bunuri (potrivit certificatului de moştenitor nr. 3/2013 emis de Biroul notarului Public: un autoturism Dacia, sumele de bani deţinute într-un cont personal, precum şi suma de 144.400 euro – economii personale ale defunctului!

Succesiunea a fost atribuită integral lui Ciceo David Ioan în condiţiile renunţării în termen formulate de mama acestuia şi de sora sa, ambele moştenitoare legale, renunţare fără plata vreunei sulte. Dar tatăl lui Ciceo era pensionar, anterior fiind angajat în cadrul IPJ Cluj ca subofiţer de poliţie. De asemenea, mama sefului Aeroportului era pensionară. Veniturile lunare cumulate ale celor doi soţi – pensionari pe anul 2012 se ridicau la suma de 3400 lei!

Mai mult, potrivit declaraţiei de avere depuse în anul 2012 (nr. 7377/15 iunie 2012), Ciceo David Ioan a declarat că deţine mai multe depozite în lei şi valută la mai multe bănci, totalizând 267.059 lei şi 5960 euro şi că a realizat împreună cu soţia sa un venit anual de 119.534 lei şi 1900 euro (acestea fiind 2 burse de cercetare ale soţiei sale). De asemenea, a declarat că a împrumutat suma de 90.000 lei de la tatăl său (împrumut survenit în anul 2009).

Procurorii zic, nu eu:

„În aceste condiţii, apare ca nesusţinut faptul că aceştia ar fi deţinut sumele de bani necesare pentru a-l împrumuta pe fiul lor, inculpatul Ciceo David Ioan, cu suma de 90.000 lei, a achiziţiona imobilul şi să şi lase moştenire suma de 144.400 euro (toate acestea însemnând peste 320.000 euro). Mai mult, suma de 144.400 euro, este consemnată în certificatul de moştenitor ca economie personală a defunctului, aşadar venituri obţinute de acesta din surse care le definea ca venituri proprii şi nu obţinute în cadrul căsătoriei.

Suspiciunile privind existenţa infracţiunii de luare de mită având ca obiect imobilul sunt întărite şi de faptul că, la dezbaterea succesiunii, ambele moştenitoare legale (mama şi sora inculpatului) au renunţat la moştenire în favoarea acestuia.

De asemenea, din declaraţia de avere completată la data de 14 iunie 2013, se constată inadvertenţe privind bunurile şi sumele de bani de care suspectul Ciceo David Ioan a beneficiat, acesta declarând ca moştenită suma de 92.000 euro (deşi potrivit certificatului de moştenitor suma era de 144.400 euro, sumă despre care se suspectează că nu a existat niciodată, nu în patrimoniul lui    şi a omis să declare imobilul în cota moştenită. Suspiciunile privind declararea falsă a existenţei sumei de 144.400 euro sunt susţinute şi de împrejurarea că, respectivii bani nu au fost depuşi într-un cont bancar, ci „deţinuţi” netransparent, spre deosebire de celelalte venituri ale defunctului, pe care le primea şi le gestiona prin intermediul contului deschis pe numele său la banca”, zic procurorii DNA. 

Adica David Ciceo a venit cu povesti gogonate drept alibi.

 

Aeroportul Internațional “David Ciceo” Cluj

Cand zic ca Aeroportul s-a transformat in mosia personala a lui David Ciceo, am pe masa urmatoarele.

REGE – CICEO DAVID IOAN – Director general, cu venituri salariale totale de la aeroport și Asociația Aeroporturilor din România de aproape 23.000 de lei pe lună, adică 4.500 de euro. De banii aceștia, cel care ocupă de 26 de ani cea mai înaltă funcție de conducere a aeroportului a reușit să fie trimis în judecată pentru luare de mită. Din rechizitoriu: “…în cursul lunii octombrie 2012, inculpatul Ciceo David Ioan a primit de la inculpatul Bene Ioan, pentru sine, un imobil situat în Cluj Napoca, presupus achiziționat de părinții săi cu suma de 690.000 lei și care ulterior a fost finisat cu lucrări evaluate la suma de 563.226 lei (manoperă și materiale). Un penal în funcție publică. Bea constant in timpul serviciului, dar nu e nimeni sa ii ia alcoolemia. Competența sa profesională a făcut ca, în 2019, Consiliul Concurenței să amendeze cu 1,5 milioane de lei R.A. Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj pentru abuz de poziție dominantă, ca urmare a faptului că managementul regiei (n.r. – adică jupânul Ciceo) a refuzat accesul unei companii de handling la infrastructura aeroportuară, încălcând astfel atât Legea Concurenței, cât și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

 

 

Verișoară – Gabriela Zanc, nepoata dupa mama lui David Ciceo  – director comercial la Aeroportul International până în februarie 2021, cu un salariu lunar de peste 12.000 de lei. Doamna este soția prietenului lui David Ciceo din Florești, Florin Zanc, fost director tehnic al Primariei Floresti, condamnat DEFINITIV la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în funcție și complicitate la abuz în funcție. 

 

Zanc Adrian, unchiul doamnei (automat și al “jupânului” Ciceo) este șef serviciu mentenanță la același Aeroport clujean.

Nepoata regelui David Ciceo: Florian Corina Paula – director economic, care, în plină pandemie, când aeroportul nu mai avea pasageri, a avut un salariu lunar de 12.000 de lei de la aeroport și încă 3.500 de lei pe lună de la Asociația Aeroporturilor din România.

Mătușa/nașa: Elena Gliga – directorul de resurse umane al aeroportului. Nu putea să lipsească o persoană de încredere la conducerea structurii de personal, pentru că altfel ar fi fost mai dificilă angajarea tuturor neamurilor și pilelor.

Văr: Horațiu Hărănguș – auditor de securitate – post special creat de David Ciceo în 2017. Horațiu Hărănguș este persoana care l-ar fi urmărit pe Alin Tișe în 2019 și care s-a ales cu o plângere la Poliție și la SRI din partea președintelui Consiliului Județean Cluj. Și, pentru meritele sale deosebite ca detectiv particular, Ciceo l-a răsplătit pe inspectorul aeronautic special cu încă două salarii de la Aeroport: unul pentru fiul acestuia, Mihai Hărănguș – expert în siguranță și calitate – și unul pentru nora omului de încredere, Ioana Hărănguș, despre care se spune că nu îndeplinea condițiile de studii atunci când a fost angajată la controlul financiar de gestiune. Tot la Aeroport, da?

 

Văr: Constantin Dan Stănică, 47 de ani – șef birou IT. Iar dacă numele nu vă spune mare lucru, încercați ATAPI SRL, unde omul este fondator (sanchi!) și administrator. Se plictisește la aeroport și mai face și el un ban cinstit, în afara programului, bineînțeles! Iar văru’ Costel are și o soție, Roxana Stănică care are nevoie de liniște, într-un post plătit din bani publici, directorul salonului VIP al aeroportului. Acuma firma e pe ea, dar dati-mi voie sa va arat o smecherie. Va dati seama ca sotiorii astia doi se nevoiesc zi de zi sa mearga la Aeroport la munca, e adevarat, ducand impreuna acasa simbrii de mii de euro pe luna, dar, bre, va dati seama ca angajatii astia doi ai Aeroportului au o firma care se ocupa cu reparatii IT si de pe care au facut in ultimii 6 ani profit cumulat de 2,5 MILIOANE DE EURO?

 

Da’ ce credeti ca am terminat cu neamurile lui Ciceo „implementate” in Aeroport?

 

Șeful serviciul marketing de la Aeroport, Sorin Costa, este rudă cu Gabriela Zanc.

Contabila șefă de la Aeroport, Delia Sălăjan, este verișoara domnului Ciceo.

Șuta Angela, șefă la audit, și fiul Tudor Șuta, inginer operațional, ambii rude cu David Ciceo.

 

Urmeaza alte pile, rude ale aliatilor lui Ciceo sau oameni din „sistem”:

Gabriel Adrian Năsui – Șef Serviciu Juridic și Contracte, care nici el nu este rudă cu Directorul Ciceo, dar este cel puțin la fel de titrat. Fost judecător la Curtea de Apel Cluj, acesta a fost exclus din magistratură după dezvăluirile privind vacanțele de lux pe care le-a făcut în Elveția cu afaceriștii pe care îi judeca. A fost condamnat în 2019 la trei ani cu suspendare pentru luare de mită. Este încă sub supraveghere și se prezintă periodic la un judecător. Bine, mai fusese prins o dată că a participat la judecarea unui dosar în care era implicată și societatea soției, dar nu se pune. Iar acest domn veghează la legalitatea acțiunilor aeroportului și la corectitudinea încheierii contractelor. Bineînțeles, domnul judecător, condamnat, paznic la legalitate, nu are nicio declarație de avere sau de interese pe pagina aeroportului. Nici la Agenția Națională de Integritate. O fi legal? Poate ne răspunde doamna Dragotă…

 

Contabila Pop Maria, soția domnului adjunct Pop Ioan, membru in CA, sclavul de serviciu al lui Ciceo.

Clăian Dorin și fiul au fost adjuncți la TETAROM, acum aceștia dorm în birouri la Aeroport , ei conduc achizițiile la Aeroport.

Șef serviciu operațional – Radu Roșu, fiul fostului director de la Curtea de Conturi, care rezolva prin tata sa fie mereu bine cu Curtea de Conturi…

 

Ana-Maria Crețu – director tehnic al aeroportului și, în același timp, președintele sindicatului aeroportului. Oare, în afară de obiectivele personale, pe ale cui interese le reprezintă pentru un salariu de peste 8.000 de lei pe lună? Pe ale angajaților sau pe ale conducerii? Oricum, se înțeleg ca într-o mare familie. Evident că în declarațiile sale de avere și interese nu este deloc menționat sindicatul… nici la venituri, nici la interese care i-ar putea afecta capacitatea de decizie în funcția publică. 

 

Stiti ca eu scriu anchete mai elaborate, dar mai stiti si ca nu va pierd vremea cu prostii. Era nevoie de o asemenea desfasurare de detalii si nume si informatii ca sa intelegeti:

1. ca David Ciceo a UMPLUT efectiv aeroportul clujean cu rude si pile care incaseaza salarii incredibile plus sporuri incredibile si care au activitate spre zero

2. cohorta de angajati a Aeroportului International este la dispozitia TOTALA a regelui David Ciceo, viata si pita lor depinde de Ciceo, asa ca asculta fara cracnire cand, odata la tzaspe ani, le cere si Ciceo sa faca un efort si sa isi lepede hainele scumpe si birourile ultraluxoase din Aeroport, sa imbrace jiletcile ponosite ale unor angajati opresati, sa ia rolul de sindicalisti abuzati, si sa iasa in friguletz in strada timp de o ora.

Asa i-au facut lui Alin Tise in 2017: angajatii trimisi de Ciceo sa protesteze in fata Consiliului Judetean, portretizandu-l pe Tise ca pe un gunoi hraparet care vrea sa ia pita de la gura bietilor angajati platiti cu salarii babane, cand, de fapt, „sindicalistii” actionau ca o armata de santaj la adresa lui Tise pentru ca Ciceo sa nu fie schimbat din functie!

 

Asa vrea sa procedeze acum David Ciceo si cu firma GOTO, care detine dreptul de administrare al parcarii: deja zbiara prin presa ca este „santajat”, „amenintat” si ca GOTO atenteaza la dreptul la munca al angajatilor Aeroportului. 

In fapt, din momentul in care GOTO a preluat concesiunea de la UTI, Ciceo a sarit cu bocancii pe compania privata, hartuind-o in continuu. Totul a culminat cu o tulburare in posesie de acum 3 saptamani, cand Ciceo s-a gandit sa granituiasca 300 de locuri de parcare, fara sa fie legal acest lucru, si sa se apuce sa ridice o taraba ca sa vanda si el locuri de parcare. 

Managementul GOTO nu s-a mai lasat calcat in picioare si a reactionat cu plangeri, dar si cu actiuni mai ferme. Unele chiar necesare, caci nababii angajati au si facut scandal cand GOTO i-a pus sa plateasca pentru parcare, caci locurile aferente prin protocol fusesera „confiscate” de domnul director Ciceo.

„Mesaj important pentru angajații aeroportului

Din cauza abuzurilor lui David CICEO, începând cu 1 septembrie 2021 parcarea în spațiile exploatate de GOTO Parking SRL se va face CU PLATĂ.
Vă recomandăm să utilizați zona din partea de Vest, dincolo de Terminalul Vechi, pe care David CICEO o ține blocată fără a se gândi la problemele pe care le-a creat angajaților aeroportului.
Am atacat în instanță acest abuz, pentru remedierea situației.
Domnul Ciceo a fost anunțat de o săpătămână și nu v-a spus”, au afisat reprezentantii GOTO pe wall-urile lor.

 

 

David Ciceo a scos din sarsana deja obisnuitul arsenal de lupta: s-a dus in presa locala, s-a victimizat si, ca si in alte razboaie, a amenintat retardat si cliseist ca va face, va drege, va depune, va sesiza.

Ia sa il citim pe Ciceo, PENALUL, cum ameninta el luni ca se va folosi de lege, hahaha:

„Săptămâna aceasta o să înregistrez plângeri, sunt șantajat, sunt amenințat, mi-e frică pentru familia mea. Sunt acțiuni de tip mafiot pentru a acoperi alte lucruri grave”, a declarat, luni, la Realitatea FM Cluj, David Ciceo.

Deși există mai multe plângeri la instanțele competente, care vor stabili cine are dreptul legal asupra exploatării suprafeței în dispută, David Ciceo a ales să ridice, fără autorizație de construire, o împrejmuire prin care a blocat abuziv accesul pe o parte din suprafața exploatată de companie, luând de la GOTO 287 de locuri de parcare. De asemenea, David Ciceo a interzis accesul autovehiculelor propriilor angajați, exact cu scopul de a provoca un conflict cu administratorul parcării și în totală desconsiderare a măsurilor necesare combaterii pandemiei COVID-19.

Deși a fost înștiințat încă din 23 august despre schimbare, David Ciceo nu și-a informat angajații că, începând cu 1 septembrie, aceștia nu mai pot parca în zona din fața terminalelor.

GOTO Parking a făcut toate demersurile pentru a-și demonstra buna credință: a informat din timp aeroportul, a afișat pe ecranele din parcare anunțuri de informare pentru angajații aeroportului și a informat fiecare angajat care a intrat după 1 septembrie că utilizarea parcării exploatate de GOTO Parking nu se mai poate face gratuit. După discuții individuale, angajații aeroportului care au persistat au fost lăsați să părăsească incinta fără să plătească.

În ciuda acestor eforturi, în 3 septembrie, începând cu ora 16.00, un număr redus de angajați ai aeroportului, din zona de conducere, dar și liderii sindicali, au forțat ieșirea din parcare și au blocat-o timp de aproape 30 de minute.

Fiindca Ciceo doar atat stie face: circ. Si are si sclavii perfecti carora sa le ordone sa faca circ: angajatii Aeroportului, care depind cu viata de Ciceo.

 

De ce a cerut Ciceo sute de carduri IN PLUS? Pot fi ele considerate spaga?

 

Din comunicatul GOTO trimis ieri presei la o ora inutila pentru mass-media, mi-a atras atentia un pasaj: e mai lung, dar cititi-l.

 

David Ciceo a cerut și primit de la reprezentanții GOTO Parking circa 450 de carduri de acces gratuit. Dintre acestea aproximativ 100 sunt carduri de protocol, deși, conform contractului, doar un număr de 100 de locuri de parcare sunt rezervate utilizării gratuite de către angajații aeroportului și delegații permanenți (instituții ale statului ce își desfășoară activitatea pe aeroport).  

La schimbarea managementului companiei, în 2019, directorul general al aeroportului deținea aproximativ 1.000 de carduri de acces gratuit (de la UTI – n.r.), care depășeau cu mult prevederea contractuală și care erau destinate pentru doar 614 locuri de parcare. Numărul acestora a fost redus atunci când au fost implementate noile soluții de acces în parcare”, se spune in comunicatul GOTO.

Ahaaa, pai aici identificam problema deranjanta pentru Ciceo. Cat era UTI concesionara, le putea cere alora de la UTI cate carduri de parcare gratuita voia. Atentie, cand Ciceo cerea aceste carduri, nu avea nicio baza legala sa o faca. Deci actul in sine de a pretinde aceste carduri poate fi lesne considerat a fi o spaga, caci „cadourile” proveneau de la o firma privata. Folosindu-si influenta, Ciceo pretinde de la UTI cate carduri voia muschiul lui, vaduvind UTI de incasari reale. Potrivit surselor mele, cardurile erau valabile un an, fratzica, adica Ciceo se comporta ca si cum ar fi fost PATRONUL parcarii UTI. Iar aceste carduri erau date prietenilor lui Ciceo, pilelor, politicienilor, oamenilor din servicii, politie, institutii de forta, administratie locala, regii, deci, practic, Ciceo se folosea de acest serviciu si de cardurile pretinse ca sa isi hraneasca sistemul de relatii si protectie.

Aici a „gresit” omul de afaceri Andrei Cionca in momentul in care, fiind reprezentantul unui grup de investitori si preluand concesiunea UTI si, implicit, parcarea, nu a mai vrut sa il „serveasca” pe Ciceo cu mii de carduri, nu a mai vrut sa il lase pe Ciceo sa fie samsar de gratuitati pentru stabii orasului!

Daca DNA Cluj a avut tupeul sa bage in rechizitoriul arestarii lui Sorin Apostu, fost primar de Cluj, utilizarea de catre nevasta a unui card de alimentare cu motorina apartinand ROSAL, si procurorii sa considere asta spaga, atunci aceiasi procurori ar trebui sa se gandeasca serios daca e sa nu mita atunci cand seful unui Aeroport pretinde operatorului PRIVAT al parcarii sute de carduri gratuite cu termen de valabilitate pe un an, ca sa le foloseasca in interes propriu!

Pana atunci, mai tineti minte una.

In Contractul de concesiune de lucrări publice încheiat în 2010 de Consiliul Județean Cluj cu SC UTI Facility Management, astăzi GOTO Parking, este prevăzut “dreptul exclusiv al companiei de a proiecta, finanța, construi, da în folosință, exploata, administra și întreține Parcările și Hotelul din perimetrul R.A Aeroportul Cluj-Napoca” (Cap. III, art. 15, lit. a).

Practic, aeroportul nu are voie să dețină și să exploateze propriile parcări, pentru că face concurență neloială. Angajaților aeroportului le lipsește, de asemenea, expertiza în domeniu, lucru evident la o vizită în parcare. Partea unde GOTO Parking a primit acceptul pentru a dezvolta are aspectul oricărei parcări de aeroport din Europa.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *