Din oras

Pe final de an, Primăria a plătit peste 1,5 milioane de lei pentru tranșeele realizate până în prezent în Parcul Ștefan cel Mare

Final de an cu happy end pentru firma contractată de administrația locală pentru modernizarea Parcului Ștefan cel Mare din centrul municipiului Cluj-Napoca. În 30 decembrie 2021, Primăria Cluj-Napoca a realizat două plăți către Garden Center Grup, în suma totală încasată de executant de 1.515.362,46 lei.

Lucrările de reamenajare a Parcului Ștefan cel Mare au debutat în august 2021. 

La începutul noului an, parcul continuă să rămână un imens șantier.

Peste 1,5 milioane lei către Garden Center Grup

În 30 Decembrie 2021, Primăria Cluj-Napoca a făcut două operațiuni de plată de 127341.38 lei și, respectiv 1388021.08 lei către firma contractată pentru lucrările de reabilitare a parcului din zona Teatrului Național.

Edilul Emil Boc a dat asigurări că zona va fi modernizată „anul acesta”, potrivit decarației făcute de primar în cadrul unei conferințe susținute la începutul acestui an. 

Parcul-șantier

„Până la sfârșitul anului, până la 31 Decembrie, firma care a câștigat licitația s-a angajat că va avea un grad de lucrări realizate de 55%”, declara viceprimarul Dan Tarcea, în cadrul unei intervenții radio locale, în octombrie 2021.

Oficial, modernizarea parcului a început în 19 august 2021. 

Ziar de Cluj semnala că la o lună distanță de la debutul modernizării, șantierul era marcat de virusul nemuncii. 

Lucrările sunt realizate de Garden Center Grup Măgurele, județul Ilfov și trebuie finalizate în zece luni.

Termen final de realizare: 19 iunie 2022.

La începutul noului an, pe șantier era liniște deplină

CITEȘTE ȘI: FOTO Lucrările de modernizare a Parcului din spatele Teatrului Național au ajuns la un grad de 55%. Termenul de finalizare este „anul acesta”

Garden Center Grup este firma lui Ion Olteanu, are ca obiect de activitate cultivarea plantelor pentru înmulțire. Ion Olteanu mai are în derulare un proiect important cu Primăria Cluj-Napoca: Baza Sportivă La Terenuri din cartierul Mănăștur, investiție în valoare de 5,5 milioane euro. Licitația pentru acest proiect a câștigat-o cu firma Ro Verde Landscaping. De precizat că la Baza Sportivă La Terenuri lucrările sunt în mare întârziere, iar noul termen înaintat de Primărie este iunie 2022. 

CITEȘTE ȘI: În penultima zi din 2021, Primăria a plătit către Ro Verde Landscaping aproape jumătate din costul lucrărilor pentru Baza Sportivă La Terenuri, deși sunt întârzieri mari

Patronul grupului de firme Eco Horticultura – Ro-Verde Landscaping SRL – Garden Center Grup, Ion Olteanu, este cunoscut în mass-media ca fiind “părintele spațiilor verzi din București”, după ce a derulat numeroase contracte cu mai multe primării de sector, dar și cu Administrația Lacuri Parcuri Agrement București.

După cum arată situația în teren, în parcul din centrul Clujului mai e mult de lucru. 

Proiectul de revitalizare a parcului propune: 

– eliminarea arborilor și arbuștilor degradați (compromiși din punct de vedere fiziologic) și
înlocuirea lor cu noi arbori și arbuști, gazonare și plantare de noi specii de plante perene;
– modernizarea aleilor, realizarea unui singur acces auto pentru mașinile de intervenție;
– realizarea acceselor pietonale și pentru biciclete, interconectate;
– rastel pentru biciclete cu dale înierbate;
– amplasarea corpurilor de iluminat cu proiectoare;
– instalarea sistemului de irigații automatizat;
– amplasarea unui punct gospodăresc îngropat;
– toaletă automată cu dotări pentru persoane cu dizabilități;
– amenajarea a 3 spații de joacă pentru copii, cu suprafețe cauciucate, aparate confecționate din lemn și material ecologic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *