Din oras

Pe Aeroportul Cluj a aterizat pasagerul cu numărul 2 milioane!

Scris de 707

Premieră pentru aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj: pasagerul cu numărul 2 milioane a aterizat astăzi de la Varșovia! Norocoasa este o tânără de 34 de ani din Cluj, care a călătorit în interes de serviciu. Și habar nu avea  ce o așteaptă când ajunge acasă. Ioana Tanța, așa se numește pasagera cu numărul 2.000.000, a fost întâmpinată de stafful aerogării cu felicitări și flori. În plus, a primit din partea companiei aeriene care a adus-o la Cluj, un bilet dus-întors Cluj-Varșovia.

“Nu m-am așteptat la așa ceva , mai ales în aeroport. Zborul a fost foarte ok. Doresc Aeroportului Cluj să aibă cât mai mule milioane de pasageri de acum înainte”,  a declarat Ioana Tanța.

“Este un moment deosebit, ce reflectă o creștere  a traficului. Vom finaliza acest an cu peste 2,8 milioane  de pasageri. Avem o creștere de peste 50%.  Dacă anul trecut am avut peste 1,8 milioane , anul acesta vom avea peste 2,8”  a spus directorul Aeroportului Internațional “Avram Iancu”  Cluj, David Ciceo, care a adăugat faptul că anul viitor este convins că numărul pasagerilor va trece rapid de cifra 3 milioane.

În prezent, de pe Aeroportul Cluj se poate zbura acum înspre 45 de destinații. Iar de anul viitor, acestea se vor inmulti, spun reprezentanții aerogării.

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours Politica
    Guvernul se reunește joi în ședință pentru a aproba OUG prin care salariile profesorilor cresc cu 1.000 de lei brut, deși negocierile au eșuat iar greva continuă
  • Acum 14 hours Politica
    Ciolacu, despre pensiile speciale: Îmi menţin părerea că trebuie o reformă şi am să o duc până la capăt. Întrebat dacă noile propuneri să nu se aplice pentru pensiile în plată: Înseamnă că nu mai vorbim de o reformă
  • Acum 15 hours Politica
    Flancat de Salad Box și Canta, Ovidiu Săcară rămâne președinte al PSD Cluj-Napoca
  • Acum 17 hours In vizor
    ZĂHĂRELUL: Oferta finală a Guvernului pentru profesori: cresc de la 1 iunie salariile cu 1.000 de lei brut lunar pentru cadrele didactice și 400 de lei pentru personalul nedidactic. Majorarea cerută de sindicate până la salariul mediu pe economie, etapizată pe trei ani. Întâlnire premier-sindicate la ora 19.00
  • Acum 21 hours In vizor
    UNII NU AU CE PUNE ÎN FARFURIE, ALŢII DAU DIN BURIC ÎN BALI: Vicepremierul Kelemen Hunor și liderul Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților vor pleca pentru o săptămână în Indonezia, la Bali, unde vor vizita unele ”obiective economice și culturale”. Se cere diurnă majorată cu 20% și o treime din bani dați în avans
  • Acum 21 hours In vizor
    Individul care înjură pe Facebook, Iulian Cristache, de peste 15 ani preşedinte al unei obscure Federaţii a “asociaţiilor de părinţi”, se bagă în seamă în problema grevei profesorilor
  • Acum 21 hours In vizor
    Greva profesorilor continuă. Sindicatele anunță că au decis să NU accepte un acord, chiar dacă e semnat de președintele Iohannis
  • Acum 21 hours Sanatate
    CUI FOLOSEŞTE PUNEREA DE POALE ÎN CAP DINTRE CEI DOI DEPUTAŢI PSD PE SPINAREA BOLNAVILOR DE CANCER? Rafila: “Patriciu Achimaș Cadariu, a refuzat orice dialog”. Achimaș Cadariu: “Alexandru Rafila se ocupă de denigrări și distruge lucruri la care nu se pricepe”
  • Acum 21 hours PubliNews
    Vrei să vezi cele mai spectaculoase rase de pisici? Vino în acest weekend la Iulius Mall, unde are loc WCF International Cat Show!
  • Acum 23 hours In vizor
    HUEDIN: O MIZERIE DE ȘCOALĂ. AlinTișe, președintele CJ Cluj și directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, fac pase cu pisica moartă a responsabilității
  • Acum 24 hours Eveniment
    GREVA PROFESORILOR prelungește încheierea mediilor şi înscrierea la BAC la clasele a XII-a
  • Acum 24 hours General
    A început protestul polițiștilor din penitenciare: Aceștia refuză să intre la serviciu timp de patru ore și nu vor ieși cu deținuții la muncă
  • Acum 24 hours Analiza
    Klaus Iohannis i-ar fi convocat la Cotroceni pe Ciucă și pe Ciolacu. Poate pentru a ”găsi” bani pentru stingerea conflictului cu sindicatele din Învățământ. Dar ce se întâmplă dacă își dă Ciucă demisia, că nu sunt bani, iar Ciolacu nu vrea să-i preia funcția (că nu sunt bani)?
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE