FOTOGRAFILA

Paznicii de panseluţe au dispărut din oraş. Fiecare parchează unde vrea, când vrea, fară a fi sancţionat

În timp ce Emil Boc îi invită pe şoferii clujeni să utilizeze parking-urile primăriei, în special pe cel de la Sala Polivalentă, zonele pietonale din municipiul Cluj-Napoca sunt transformate în parcări ilegale. Un nou exemplu în care Marcel Bonţidean şi întreaga sa echipă de gardieni publici pe care o coorodnează demonstrează că nu îşi justifică salariile. Un caz semnalat de un clujean, ieri după amiază, în zona Parcului Central, ne arată cât de inutili sunt acești poliţişti locali. Faceți-i la loc gardieni, nu-și merită denumirea de „polițiști”!

Poliţiştii locali sau “paznicii de panseluţe”, cum mai sunt ei alintaţi,  se pare că au intrat la cursuri intensive de training privind activitatea şi orele suplimentare pe care urmează să le desfăşoare pe perioada discotecii în aer liber numită Untold. Altfel nu se explică faptul cum, ieri, în jurul orei 16.30, mai bine de 50 de maşini au ocupat în mod abuziv zona pietonală dintre stadionul Cuj Arena şi Sala Polivalentă. Indiferent care ar fi explicaţia celor care au preferat să îşi lase maşinile pe zona destinată pietonilor în timp ce parcarea de la Polivalentă era goală, nu se justifică lipsa din zonă a poliţiştilor locali. Este ştiut faptul că Poliţia Locală are un birou în Sala Polivalentă, clădire cu 450 de locuri de parcare.

Este de neconceput însă faptul ca paznicii de panseluţe, plătiţi din bani publici, să tolereze ceea ce s-a petrecut ieri după amiază. Imginile spun totul despre ineficienţa poliţiştilor locali, poliţişti care preferă să sancţioneze câte o babă ce vinde flori în centrul oraşului în loc să se ocupe de lucruri mai serioase. La un calcul sumar, dacă ar fi fost amendaţi totţi cei care au parcar ieri după amiază pe paltoul dintre cele două bijuterii sportive ale Clujului, salariul lui Marcel Bonţidean era plătit numai din încasarea acestora. 

Ziar de Cluj îi adresează o întrebare lui Marcel Bonţidean: câte amenzi au dat subalternii dumneavoastră, stimabile şef al Poliţiei Locale, ieri după amiază, celor care, cu nesimţire, au ocupat spaţiul pietonal dintre Cluj Arena şi Polivalentă? Sau asta e normalitatea tolerată de Primăria Cluj-Napoca?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *