Sport

Patronii Dîncu și Ioan Rus nu l-au lăsat pe Dan Petrescu să plece la Națională

Dan Petrescu a prelungit negocierea cu Federația până când patronul Varga i-a acceptat toate condițiile ca să continue la Cluj. Proprietarul lui CFR Cluj a anunțat luni că Petrescu rămâne, însă decizia era luată de câteva zile, de când respectase criteriile pe care i le fixase tehnicianul, informează gsp.ro.

FRF s-a lămurit ieri că Petrescu nu va deveni selecționer. Tehnicianul campioanei fixase, după întâlnirea pe care o avusese cu Burleanu și cu Stoichiță, data de 20 decembrie pentru un răspuns clar. Termenul nu era ales întâmplător, era a doua zi după ultimul meci al lui CFR Cluj din anul acesta, partida câștigată cu 1-0 în fața lui FC Argeș.

Dar și-a dorit Petrescu în vreun moment să preia conducerea naționalei? Din clipa în care a discutat cu oficialii Federației, el i-a fixat lui Varga condițiile în care ar accepta să continue la Cluj. 

Criteriile au fost unele economice și au fost respectate între timp. Conform surselor din club, conducerea a reușit să plătească spre finalul săptămânii trecute primele pentru câștigarea campionatului trecut și alte bonusuri de victorii din stagiunea trecută. 

Atmosfera era una tensionată din cauza restanțelor financiare, așa că Petrescu a insistat pentru calmarea ei și dorința i-a fost respectată.

CFR l-a plătit in extremis și pe Debeljuh, în a 15-a zi de când croatul notificase clubul și pretindea să primească aproape 100.000 de euro, salarii și bonusuri care nu îi fuseseră achitate la timp. Dacă ar mai fi întârziat clubul încă o zi, atacantul ar fi căpătat dreptul de a depune memoriu pentru a deveni liber de contract. 

El a redevenit important pentru Petrescu, a și marcat împotriva Argeșului, după un episod tensionat pe care-l avusese cu Dan, o ceartă în urma căreia croatul fusese retrogradat în echipa a doua.

Aceleași surse susțin că antrenorului i-a fost virat salariul inclusiv pentru luna decembrie, deci în avans față datele de plată obișnuite. Ar fi trebuit să încaseze salariul acesta pe 20 ianuarie. 

Conform sursei citate, echipa și staff-ul au avut o petrecere după victoria cu FC Argeș, ultima din 2021. În timpul petrecerii, Bogdan Mara a luat microfonul și a anunțat: „M-a sunat patronul. El, Vasile Dâncu și Ioan Rus nu-l lasă pe Petrescu să plece!”.

Varga avea să anunțe și în mod oficial, a doua zi, aceeași hotărâre. Dâncu, ministrul apărării acum, și Rus, fost ministru de interne, sunt doi politicieni foarte influenți în Cluj și cu o putere concretă și în club. Rus chiar a însoțit echipa în cantonamentul avut în Austria în vara anului trecut și a avut discuții și cu Șumudică, antrenorul din acel moment, și cu fotbaliștii.

CFR a avut o campanie europeană dezamăgitoare, a ratat grupele Champions League și pe ale Europa League și a câștigat numai patru puncte în grupa din Conference. Parcursul recent din campionat e unul impresionant însă, cu nouă victorii la rând fără gol primit. Forma grozavă l-a încurajat pe Ioan Varga să spere din nou că echipa lui ar putea prinde în vara anului viitor grupele Champions League.

Participarea în UCL e ținta lui principală și din punct de vedere sportiv, dar mai ales din punct de vedere economic. CFR a acumulat datorii de peste 20 de milioane de euro și Varga speră ca premiile din Champions să echilibreze balanța. 

Doar accesul în grupe e răsplătit cu 15.640.000 de euro. E premiat și progresul din tururile preliminare, mai sunt premii și pentru punctele câștigate în grupă, mai există și cota de market-pool, un excedent pe care îl împarte UEFA la capătul competiției

Pe lângă achitarea salariilor și a bonusurilor restante, Petrescu a căpătat și dreptul de a-și alcătui lotul pentru partea a doua a sezonului. Multe modificări nu va putea să opereze întrucât lotul e deja unul foarte mare, cu câțiva fotbaliști foarte bine plătiți aflați în afara listei de 25 de nume înregistrate pentru campionat.

El a insistat în perioada aceasta și în declarațiile publice că face tot ceea ce poate cu lotul pe care l-a moștenit de la Șumudică și că CFR va fi cu adevărat „echipa lui” abia din ianuarie, după o campanie de achiziții și după pregătirea din iarnă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *