Din oras

Patronii de la Midi construiesc un bloc pe Constantin Brâncuși. Firma lor a crescut într-un singur an de la pierderi de 100 mii euro la profit de peste 2 milioane de euro

Un nou imobil cu funcțiune mixtă, cu toate amenajările exterioare necesare va fi ridicat în cartierul Gheogheni. Deja strada Constantin Brâncuși este plină de șantiere deschise, de o parte și de alta a arterei, chiar dacă primarul Emil Boc a anunțat că abia din toamnă administrația publică va face demersurile necesare pentru extinderea acestei străzi sufocate de trafic și gâtuite în final la intersecția cu străzile Fagului, Borhanci și Romul Ladea. Deși erau anunțate exproprieri pentru facilitarea lucrărilor de exindere, Primăria a continuat să aprobe lucrări de demolare a vechilor construcții pentru realizarea unor noi blocuri. 

Cel puțin așa s-a întâmplat la numărul 101-103, unde a fost emisă deja autorizația de desființare a unor case individuale, spațiu ce va fi acaparat de un nou imobil.

Beneficiarul acestei investiții este firma SC FN ESTATE SRL, deținută chiar de patronii clubului MIDI din Cluj. Astfel, firma FN Estate îi are ca administratori pe Tomoioaga Nicola Raluca Andreea și Tomoioaga Nicola Cristian Virgil, iar în cadrul acesteia, Raluca Tomoioagă îi are asociați și pe Nicola Felicia Andreea și Nicola Olimpiu Valentin. 

Firma patronilor de la Midi, FN Estate, a fost înființată în 2003, iar obiectul de activitate al acesteia este axat pe dezvoltare și promovare imobiliară. 

Altfel spus, pe lângă Clubul Midi, administratorii firmei de dezvoltare imobiliară sunt extrem de interesați de „dezvoltarea proiectelor de construcții, pentru clădiri rezidențiale și nerezidențiale, prin reunirea mijloacelor financiare, tehnice, și fizice pentru realizarea proiectelor de construcții în vederea vânzării ulterioare”, potrivit descrierii activității specifice acestei firme. 

Uimitoare rămâne reușita FN Estate SRL de a face un profit net de 2.217.573 euro pentru anul 2019, precum și a unei cifre de afaceri de 5.517.569 euro pentru anul trecut, în condițiile în care firma este înființată din 2003, dar până acum doi ani a înregistrat numai pierderi.

Bunăoară, în 2018, Estate SRL a avut o cifră de afaceri 0, iar la capitolul profit a înregistrat un minus de – 100.854 euro.

Nici în 2017 situația nu a fost mai bună:

Zero cifră de afaceri și un minus la capitolul profit în valoare de – 591.661 euro. 

Totodată, Raluca Tomoioagă este unul dintre asociații care dețin firma Mystic Night SRL, firma care deține Clubul MIDI din Cluj-Napoca. 

Cel puțin pe această firmă, lucrurile sunt ceva mai așezate: 

În 2019, proprietarii Clubului Midi au obținut un profit 21.348 euro la o cifră de afaceri de 27.247 euro.

În 2018, profitul firmei a fost de minus – 72.810 euro la o cifră de afaceri de 91.792 euro. 

Acum, proprietarii Midi s-au apucat de demolarea unor locuințe individuale mai vechi de pe str Constrantin Brâncuși din cartierul Ghoergheni, unde și-au propus realizarea unui imobil cu funcțiuni mixte și amenajările necesare. 

CITEȘTE ȘI: Imagini cu cel mai nou șantier din Gheorgheni: se ridică un nou bloc peste case

La finalul lunii iunie, în aproprierea campaniei electorale, edilul Emil Boc s-a referit la necesitatea extinderii/lărgirii străzii C-tin Brâncuși:

„Cum scrie în PUG, este o zonă de reamenajare urbană, trebuie să nu comprimitem calitatea vieţii şi să începem acum lărgirea. 

Din toamnă încep exproprierile de teren, ca în Bună Ziua. 

Din fericire, legile s-au schimbat şi ne-au dat mai multe pârghii oraşelor”, a ținut să precizeze Emil Boc.

Extinderea străzii Brâncuși a fost solicitată de comunitate de ani de zile, însă doar odată cu apropierea campaniei electorale, acest proiect a început să prindă contur. 

Astfel, abia în ședința de Consiliu local din iulie, administrația locală a demarat procesul de înscriere a imobilului strada Constantin Brâncuși în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, etapă preliminară necesară pentru extinderea ulterioară a arterei. 

Dar mai întâi, după cum anunțate chiar Emil Boc, strada va fi cuprinsă de exproprieri. 

Chiar și înainte de a fi înregistrat pași concreți pentru extinderea străzii, în condițiile în care artera este sufocată de trafic și de șantiere, pe fiecare dintre sensurile de mers, administrația locală a permis demolarea construcțiilor individuale de la nr 101-103 pentru a face loc unui nou imobil cu funcțiuni mixte, investiție care aparține patronilor Clubului Midi. 

CITEȘTE ȘI: Extinderea străzii Brâncuși va începe cu exproprieri. Boc: „Trebuie să nu compromitem calitatea vieţii şi să începem acum lărgirea…”

Însemnătatea arterei Constantin Brâncuși este dată de conexiunea acesteia cu zona de centru (spre Piața Timotei Cipariu prin Bdul Nicolae Titulescu), dar și cu zona coloniei Borhanci ori Romul Ladea pe un sens, ori cu Calea Turzii prin strada Fagului și strada recent modernizată, Bună Ziua. Deja strada C. Brâncuși este sufocată de trafic, iar ambuteiajele zilnice dau bătăi de cap conducătorilor auto din Cluj. Practic, extinderea străzii Brâncuși este imperios necesară, altfel zona cartierului Bună Ziua, cu toate lucrările de modernizare ce au fost întreprinse recent, este compromisă prin gâtuirea traficului care urcă-coboară din/spre Brâncuși prin str. Fagului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *