Editorial

Patrioți de-o zi, patrihoți pe viață! Funcția curvei la politicianul român. Nu că ar fi electoratul mai deștept

Cum vă ziceam: dacă ar fi să fie onest, orice politician român ar trebui să-și pună întrebarea (şi să-şi şi răspundă) dacă nu cumva s-a prostituat prin prea multe partide (traseist), dacă n-a supt fonduri de la prea mulți sponsori, indivizi dubioși ai căror bani au trebuit să se-ntoarcă însutit înapoi după ce politicianul și-a băgat uitarea în toate promisiunile electorale făcute electoratului.

Electoratul, se ştie, este prost educat și extrem de uituc. El judecă politicienii doar pe baza prestației orale (buni oratori) și a promisiunilor orgasmice împrăștiate ante electoral. Indiferent de numărul partenerilor politici din trecut și de numărul de perversiuni economice și sociale acceptate în numele acelor partide.

Femeile chiar ar trebui să se răscoale – lor nu le sunt iertați/uitați partenerii sexuali din trecut (mai ales dacă li se știe numărul). Dacă femeile consideră că trebuie să-și ascundă, față de ”actualul”, numărul real al foștilor parteneri, politicienii nu-și ascund față de electorat decât sponsorii (cei din spatele perversiunilor social-economice).

Femeile își ascund relaţiile pentru a nu fi etichetate drept “curve” (un stigmat social de evitat), curvele din politică se ascund doar în acte pentru a evita Direcția Națională Anticorupție.

Păcat că electoratul nu trăiește în suspiciunea în care trăiește bărbatul în ceea ce o privește pe “aleasa” inimii sale. Dacă electoratul și-ar fi cultivat suspiciunea cu privire la “aleși”, poate ar fi amânat perversiunile orale pe care aceștia i le administrează din patru în patru ani. Într-o relație, trebuie să dai măcar atâta cât primești. Ori ei, trimiși în Parlament și în fruntea bucatelor, n-au primit-o în gură de la electorat, așa cum au dat-o.

  • Se enunţă “Axioma Curvei”: “Pentru ca o persoană să nu fie considerată ca atare, ea are voie să aibă relaţii sexuale cu maxim o altă persoană pe an, începând de la vârsta de la care îşi începe activitatea sexuală”.
  • Ideea e să se păstreze raportul de 1 la 1, adică: anul și relația.
  • Prin urmare avem “Funcţia Curvei” care ne zice că numărul maxim de parteneri (indiferent de sex, rasă, religie şamd) este egal cu vârsta de “origine” a „păcatului originar” minus 1.

Nu judec numărul relaţiilor interumane. Că frumusețea acestei funcții constă în faptul că nu permanentizează statutul de curvă, dar nici pe cel de “onorabilitate”… Fie te abții, fie consumi în plus, important este să te menții în parametri, să nu depăşeşti linia.

De exemplu: o persoană de 25 de ani care a avut parte de 6 relaţii până la această vârstă, după ce-i aplicăm “Funcţia Curvei” aflăm că putea avea parte de 9 relaţii. O felicităm și-i spunem să profite rapid de încă 3 relaţii.

Uneia de 22 de ani și care, până la această frumoasă vârstă, a avut parte de 8 relaţii, după ce-i aplicăm calculul şi aflăm că trebuia să aibă doar 6, îi spunem să se mai abțină 2 ani. Să redevină imaculată.

Dar cum ţinem politicienii în limitele parametrilor “Funcţiei Curvei”? Căci nimeni nu le cere exces de onorabilitate. Oameni sunt și ei, stresul statului cu degetele în borcanul cu miere este extrem… Dar măcar atâta putem să le cerem: să nu fie în permanență curve.

Ce să luăm în calcul pentru a stabili o Funcție a Curvei Politice? Vârsta de la care s-au apucat să mintă electoratul prima dată, numărul de mandate încredințate per numărul de promisiuni încălcate, numărul de ”partide” cu alte partide decât cel pe listele căruia li s-a încredințat mandatul, numărul de dosare penale per mandat șamd?

Ce calcule imorale îi determină ca, indiferent de culoare politică, să prefere dezonoarea în locul onoarei şi în loc de luptă cinstită tactica pârjolirii terenului, lăcomia, nu idealurile politice, spiritul de gaşcă înnăscut, şi nu idealismele legate de binele public?

Adică tot ce proclamă în gura mare o dată pe an, descoperiți, cu Tricolorul fâlfâind în spatele lor, ca să nu se vadă cum li se fâlfâie de popor, Patrie, onoare, demnitate șamd, în restul celorlalte 364 de zile.

Cât despre popor… oglinda caracterului acestuia este dată de politicienii pe care-i tot votează, indiferent de câte mizerii și minciuni le-au administrat aceștia.

România este într-o relație toxică cu politicienii săi. Zici că-s Leanța și Costiel. Costiel e veșnic arțăgos și nemulțumit cum era și pe vremea lui Nea Ceașcă, dar măcar atunci avea bani să se facă praf la crâșmă și motive să-i usuce în bătaie pe copii și pe Leanța. Acum nu mai are, că n-a apucat la pensie când i-au privatizat ăștia uzina pe cinci lulele, cinci surcele. Leanța, veșnic casnică, veșnic la mila soțului, veșnic ologită de treburile casei și fuga după copiii cam derdebedei, de în unele nopți nici nu mai simțea scatoalcele dragostei lui Costiel, azi lucrează la ”caserie” la ”lidîl” și ia un minim pe economie, să mai aibă și Costiel după ce veni noaptea acasă s-o dea cu capul de pereți, ca tare dor îi e Leanței de scatoalcele acestuia, de când s-au rărit.

Copiii sunt mari, împrăștiați prin lume, mai mult știe Poliția de soarta lor, decât Leanța și Costiel. Leanța și Costiel trăiesc din inerție. Și, odată la patru ani, din mersul la vot să-l ștamipileze pe ”al lor”, că poate-i dă pensia lui Costiel, așa cum a primis în 1992, cândva.

România mea, nu e România lor. Nici a curvelor, nici a Leanțelor și Costielilor.

În România mea nu există patrioți de Facebook, patrioți de-o poză, patrioți de o zi!