In vizor

Participă la City Quest, un eveniment unic în Cluj-Napoca! Explorezi orașul, te distrezi, câștigi premii și faci și o faptă bună

Un grup de tineri clujeni, membri ai ONG-ului Interact Cetățuie, și-a propus să amenajeze un loc de joacă în curtea școlii din Sânpaul. Astfel, ei îi invită să clujeni să participe la evenimentul caritabil pe care îl vor organiza sâmbătă, 19 iunie. Participanții la City Quest vor avea ocazia să exploreze orașul, să câștige premii și să se distreze, în timp ce ajută copiii din Sânpaul.

„Vremea bună și relaxarea restricțiilor ne-au inspirat să venim cu o propunere pentru planurile voastre de sâmbătă, 19 iunie. City Quest este cel mai nou proiect marca Interact Cetățuie, prin intermediul căruia vom strânge bani pentru construcția unui spațiu de joacă, în cadrul Școlii Gimnaziale „Ioan Alexandru” , Sânpaul. Evenimentul se bazează pe cunoștințele și abilitatea participanților de a rezolva mici ghicitori, cu privire la anumite locații, atent alese, din Cluj-Napoca. Pe măsură ce vor rezolva cât mai multe dintre acestea, jucătorii se vor apropia tot mai mult de ” linia de finish „, unde îi vor aștepta 3 premii. Vă așteptăm cu drag să vă distrați alături de echipa Interact Cetățuie, și să faceți o faptă bună în același timp!”, transmit organizatorii.

Evenimentul este organizat de Interact Cetățuie și va avea loc sâmbătă 19 Iunie, ora 12:00. Întâlnirea se va ține în față la Opera Maghiara, unde vor fi împărțite primele cartonașe cu trasee. Participanții vor avea ocazia să descopere o latură nemaiîntâlnită a orașului, cu ajutorul unei călătorii culturale și a unui quiz în urma cărora vor vedea Clujul cu alți ochi.

La finalul traseului aveți șansa de a câștiga unul dintre cele trei mari premii și de asemenea vă puteți înscrie la tombolă, urmărind pagina de Instagram @interactcetatuie.

 Acesta este un proiect caritabil, iar donația minimă pentru participare/ persoana este de 10 lei, bani care vor fi donați către construcția și amenajarea unei grădinițe din Sânpaul.

Invitați-vă prietenii, alegeți numele echipei și pregătiți-vă pentru o zi de neuitat!

Interact Cetățuie Cluj-Napoca este o organizație Non-Guvernamentală și Non-Profit, formată dintr-un grup de tineri cu aspirații comune care își doresc să producă o diferența pozitivă în comunitate.

Pentru detalii și înscrieri accesați:  https://www.interactcetatuie.org/project/cq-city-quest/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *