Eveniment

Parlamentul se ÎNCHIDE. Din cauza inconştienţei criminale a ministrului desemnat al Sănătăţii, Victor Costacehe. Acesta este la al doilea contact cu o persoană depistată pozitiv cu COVID-19

Parlamentul României își va suspenda activitatea. Decizia, precizează ştiripesurse.ro, este provizorie, pe un termen de o săptămână. Însă, cel mai probabil, suspendarea activității în Parlament se va prelungi la două săptămâni, atât cât durează perioada de incubație a coronavirusului.

DE CE SE ÎNCHIDE PARLAMENTUL? DIN CAUZA INCONȘTIENȚEI CRIMINALE a lui Victor Costache: Femeia din Ministerul Sănătății depistată cu coronavirus este directoarea Direcției Spitalelor Regionale. Aceasta a intrat în contact direct atât cu Victor Costache, ministrul Sănătății, cât și cu alți șefi din minister.

Costache este, astfel, la al doilea contact direct cu un pacient cu coronavirus, după ce s-a întâlnit și cu senatorul Vergil Chițac, de la PNL, care a fost și el diagnosticat cu coronavirus. Deși ar fi trebuit să fie în autoizolare, Costache a mers, vineri seara, la o sală de sport. Sâmbătă, același ministru a mers la audierile din Parlament, unde s-a prezentat fără cele mai elementare norme de protecție. Costache nu a avut nici mască medicală, nici mănuși și nici nu a păstrat o distanță sigură între el și cei cu care a intrat în contact.

Amintim faptul că al 92-lea caz de infectare cu Coronavirus, mai exact femeia de 41 de ani internată în Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, care s-a întors din Dubai în 8 martie 2020 și a fost confirmată pozitiv în data de 13 martie 2020, este angajată a Ministerului Sănătății și nu o persoana din județul Mureș, cu se declarase iniţial.

ÎNTREBĂM: PE CÂND DOSARUL PENAL. PLUS: CE LEGITIMITATE ARE ACEST INCONŞTIENT SĂ FIE MINISTRU AL SĂNĂTĂŢII?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *