Parlamentarii clujeni, numeroși ca cifră, 14, dar puțini la vorbă și la sfat, deloc oameni politici sau de stat, fac cu succes concurență personajelor lui Caragiale și chiar le depășesc ca tipologie grotescă. Deputații și senatorii noștri mult urâți, dar și mult aleși, oameni care s-au perindat, majoritatea, pe holurile și prin scaunele feluritelor instituții de putere, propulsați de politrucii coledzi și de alegătorii naivi, nu pierd nicio ocazie pentru a-și arăta, în cel mai sinistru mod, adevărata față din spatele măștii oricum hidoase cu care ies în public, o față ca un dos de bou născut viu dintr-o găină electorală care, în loc să scoată din urnă oul de aur, alege mereu doar cel mai bine vopsit în promisiuni bou.
Ziar de Cluj le-a ridicat ieri parlamentarilor clujeni o oglindă la fileu, una în care să se poată oglindi liber, în fața electoratului, exact așa cum sunt. Le-am adresat o simplă și singură întrebare: cum comentați decizia prin care Curtea Constituțională a decis că stabilirea unui prag minim peste care abuzul în serviciu să fie considerat infracțiune nu intră în sarcina sa, ci a Parlamentului sau a Guvernului? Fără alte comentarii sau intervenții jurnalistice, i-am lăsat pe aleșii clujenilor să-și da arama pe față, așa cum le-a picat bine și cum le-a venit la gură.
Aproape toți parlamentarii au fost de acord ca abuzul în serviciu să poată fi considerat infracțiune doar dacă ai furat un bou, nu și un ou. Acest fapt, cu toate că este unul grav, este mai puțin important decât ce putem citi în spatele cuvintelor parlamentarilor: caracterul lor. Sau lipsa totală de caracter.
Să îi analizăm, așadar, pe tipologii:
Minunatul supărat
Minunatul supărat este parlamentarul clujean cu o carieră profesională prodigioasă în spate, este ajunsul în funcție fără a avea neapărată nevoie de funcția respectivă, este acel extraordinar prea bun pentru demnitatea publică pe care o ocupă, care s-a sacrificat pentru populime prin simplul fapt că a candidat și că a acceptat să fie ales. El strălucește în scaun și atunci când trage vânturi, fără a produce nimic altceva decât aere filtrate prealabil prin intestine și prin luptele intestine de partid, de clan și de gașcă politică, securistică, de business ș.a.m.d.
„Minunatul” este mereu supărat pe cineva, pentru că noi nu îl merităm. Când votanții îl înjură, e iritat că lumea nu îl adulează și înțelege, când presa îi critică indolența, impotența, nimicnicia caracterială, lipsa de inițiativă sau de adecvare la funcția în care a fost ales, se supără pe presă ca văcarul pe sat și ori devine recalcitrant și mitocan, ori invizibil și inabordabil.
Minunatul supărat, după câteva luni de mandat, nu mai răspunde la telefon deloc sau trimite SMS înapoi că e ocupat și, niciodată, când se dezocupă, nu revine cu un răspuns. Cel mai probabil, minunatul supărat, bătrân la ani și la fire, poartă Pampers pentru adulți pe sub costum, el fiind mult prea ocupat chiar și pentru a merge ziua la toaletă.
Bețivul arogant
Bețivul arogant are de obicei mulți bani în conturi, deține case, afaceri și conștiința superiorității sale. Și-a condus partidul, uneori, chiar de la fondare, așadar e vechi precum un vin bun, care trebuie păstrat doar pentru ocazii speciale, care nu vin însă niciodată. El pierde alegerile de regulă pentru că poporul nu îl agreează, însă reușește să se impună pe primele locuri pe listele electorale, așa că prinde demnități parlamentare în care nu face niciodată nimic palpabil. Stă la hotel la București, se plimbă cu avionul, mai bea seara un whisky cu câte un șacal politic, mai merge la un masaj, mai gustă o măslină, o uneltire internă și toți tremură în fața lui în partid. În afara partidului însă este o nulitate absolută, dar el nu realizează și nici nu îl interesează, pentru că trăiește în bucla sa puternic aburită bahic.
Bețivul arogant răspunde întrebărilor presei șugubăț, dar scurt, găsind inteligent răspunsul cel mai simplu prin care să nu spună de fapt nimic. Pe el nu îl interesează să intre în polemici fiindcă are bani de făcut, ițe de încurcat și de descurcat, oameni de săpat, gropi din care să iasă după ce și le-a excavat singur.
Activistul bipolar
Activistul bipolar este un nou tip de parlamentar, născut dintr-o uniune care, înainte de a aspira la salvarea României, ar trebui să se salveze pe sine. De ridicol. Activistul bipolar e clovnul Parlamentului, se crede intelectual rasat, dar e funciarmente un prost fără pedigree, o corcitură între hipster și snob, între activist și onirist.
Activistul bipolar are „probleme”, dar nu și le acceptă sau conștientizează. Doarme mult și nu face distincție între zi și noapte, între patul de acasă și fotoliul parlamentar. Sau este hiperactiv, un adevărat maratonist care confundă culoarele Parlamentului cu pista de alergare, ciclismul cu biciclismul profesional.
Activistul bipolar e, în esență, ca om, totuși, un tip decent. Dar nu are ce căuta în Parlament pentru că nu se pricepe și pentru că nici nu pricepe că nu se pricepe. Deloc.
Juristul logoreic
Juristul logoreic e foarte bine pregătit profesional. Mereu cu vorbele la el, colaborează bine cu presa, conștient că mass-media îi poate disemina declarațiile pline de cazuistică, pe care însă nimeni nu i le citește sau ascultă. Dar dă bine să apari pe sticlă sau la ziar. Un lucru lăudabil este faptul că nu se ferește de expunerea mediatică, ba chiar o caută și o cere. Lucru deloc lăudabil – nu caută soluții reale la probleme, nu este interesat niciodată să rezolve dileme sociale! E interesat doar de propria argumentație, reușind „să facă” din vorbe orice.
Juristul logoreic poate fi întâlnit cu predilecție pe după cireș, pe după dud sau pe după coteț, pentru că așa o dă mereu, învârtind din cuvinte politichia, precum porcul bostanul. „O mare de cuvinte într-un pustiu de idei” este expresia care îl caracterizează, numele său putând constitui definiție în dicționar pentru „redundanță”.
Șmecherașul oportunist
Șmecherașul oportunist este un tip mediocru profesional, care a reușit însă să parvină și la locul său real de muncă, prin proptele de partid. A fost numit în funcții importante și astfel are impresia că a muncit mult și că a realizat ceva în viață. Pe lângă sine, toți ceilalți sunt leneși și nemuncitori, niște paria întreținuți ai societății, care ar merita aruncați de pe stâncă, dacă am trăi în Sparta!
Șmecherașul oportunist a reușit, după ce a dat mult din coate, să crească și pe listele de partid, a ajuns parlamentar, iar acum e foarte atent la cum bate vântul pentru ca, în plină rafală, să își poată lansa strategic și propriile avioane de hârtie, pline cu venin. Nu că i-ar păsa foarte tare, dar așa, de distracție, să mai treacă timpul, să curgă mandatul mai ușor și mai interesant!
Șmecherașul oportunist vorbește mereu calculat, câteodată spune chiar lucruri bune, când se nimerește ca interesele electoratului să se suprapună intereselor proprii. Când nu, o scaldă sau o dă după cum trebuie, ca să dea bine la partid! La urma urmei, ar mai pupa un mandat! Nu trebuie să nu se supere coledzii!
Adultul imberb
Adultul imberb e matur fizic, dar copil politic, copilul cuiva, protejatul altcuiva, impusul de la centru, e tânăr și mai are multe de învățat. Până învață, trece mandatul, dar asta nu contează!
Adultul imberb e un scaun parlamentar gol, pe care stă un individ, bun sau rău ca om, nu contează, dar un ins care nu are nicio treabă cu scaunul respectiv. E un salariu plătit degeaba, o irosire a bugetului de stat. E un copil care se joacă cu cucul nu în nisipul de la mare, ci într-un spațiu unde ar fi trebuit să ajungă doar când a crescut deja mare.
Dinozaurul nomenclaturist, posibil securist
Dinozaurul nomenclaturist e hârșit prin politică și afaceri, nu se abate niciodată de la limba de lemn, iar când vorbește scuipă așchii fin prelucrate la strungul intern, pe care și l-a montat singur, cu voie, sau de nevoie – la fosta sau actuala Securitate. Pentru că, întrebat orice, răspunde de obicei că nu comentează, poate fi bănuit că ar fi vreun acoperit al serviciilor. În caz contrar, atitudinea sa acoperă doar un caracter pestilențial, care nu are voie să iasă la suprafață pentru că ne-ar muta nasul din loc și nu l-am mai alege veci! Așa că dinozaurul se îmbracă într-o mască din cuvinte de lemn, o mască cu găurele prin care limba sa șfichiuitoare doar mai mușcă din când în când din dușmani.
Minoritarul majoritar
Minoritarul majoritar, după cum îi spune și numele, e minoritar, dar mereu majoritar. Prezent în toate guvernările și coalițiile, a devenit un bun diplomat. Știe să vorbească frumos, respectă pe toată lumea, pentru că toți sunt posibili prieteni de conjunctură. Știe să se strecoare prin vârtejul politic și mereu prinde un buștean de care să se agațe atunci când tuturor li se pare că mai are puțin și se duce, în sfârșit, la fund! Un buștean tăiat din pădurile României, dar asta este o cu totul altă poveste!
Minoritarul majoritar e un tip cult, inteligent, simpatic, decent. Ar putea fi un bun om politic, dacă nu ar fi un foarte bun ONG-ist, interesat doar de politica propriului grup politic sau etnic.
„Sunt și eu aici!”
Parlamentarul „Sunt și eu aici!” este absent în 99% din timp, însă, din când în când, revine în lume, răspunde la telefon, dă declarații. Nu spune nimic, dar îi place să se mai audă vorbind din când în când, să nu creadă lumea că a trecut în neființă. El este de fapt doar în adormire. Evident, nu face nimic în Parlament, unde e ca și cum n-ar fi!
Aceștia sunt, în mare, parlamentarii noștri. Ei îi reprezintă pe clujeni în forul legislativ al țării, conform principiului: „Spune-mi ce alegi, iubești, dorești, ca să îți spun cine ești!”
PS: Ziar de Cluj a demonstrat faptul că aleșii clujenilor NU conștientizează (sau NU VOR, DIN CAUZĂ CĂ numai INTERESUL LE POARTĂ FESUL) faptul că o anumită faptă penală este infracțiune prin însăși natura ei și nu doar prin valoarea prejudiciului provocat, prejudiciul fiind o chestiune secundară, care cuantifică doar gravitatea (financiară) a faptei. Dacă, uneori, faptele penale nu pot fi cuantificate financiar, asta nu înseamnă că ele trebuie dezincriminate, pentru că legea penală trebuie să sancționeze gravitatea socială a încălcării normei legale și nu valoarea contabilă a pagubei produse. Natura faptei este și trebuie să rămână penală, indiferent că ai furat un ou sau un bou, după cum spune o vorbă din popor.