Din oras

Parkingul Hasdeu a ajuns la etapa semnare contract proiectare și execuție. Anunțul începerii investiției datează din 2012

Scris de 371

Teoretic, spre finalul anului 2018, în Hasdeu, pe strada Păstorului ar trebui să fie gata un parking cu 300 de locuri. Acum, pentru studenții din zonă sunt disponibile doar 76 de locuri. În 2012, a fost semnat un acord între Primărie și UBB. Urma ca în același an sau, în cel mai rău caz, în 2013 să deamareze lucrările.

Construirea unui parking în Hasdeu, pe strada Păstorului a fost anunțată în 2012, cu puțin timp înainte de campania electorală pentru alegerile locale. Radu Moisin, primar interimar la acea vreme, a semnat un acord de colaborare între Primărie și Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca, urmând să fie demarate apoi studiile de fezabilitate, proiectare și execuție. Atunci, Moisin estima că lucrările ar putea demara în toamna lui 2012 sau începutul lui 2013. Nu s-a mai întâmplat nimic însă, acordul a fost anulat, apoi a fost iar înnoit, dar fără niciun rezultat pentru că proiectul a fost blocat ani la rând. La șase ani de la anunțul făcut de Radu Moisin, proiectul de construire a parkingului Hasdeu a ajuns abia la etapa de proiectare.

“La parkingul Hasdeu s-a încheiat contractul de proiectare și execuție și avem termen de predare a proiectului 3 septembrie 2018, după care avem 24 de luni perioada de execuție, conform autorizației de execuție la parkingul din Hasdeu”, a anunțat primarul Emil Boc, în urmă cu câteva zile, la un post de radio local.

Teoretic, către sfârșitul anului 2018 ar trebui să fie gata parkingul Hasdeu. Practic, s-ar putea să fie gata peste cinci-șase ani, cum s-a întâmplat și în cazul parkingului Negoiu. Lucrările începute în 2013 au fost finalizate în decembrie 2017, iar investiția a fost dată în folosință abia în urmă cu câteva zile din cauza lipsei unui aviz de pompieri.

Citește și:

Moment istoric! Parkingul Negoiu este functional

Parkingul Hasdeu va fi construit pe strada Păstorului nr. 67 – 69, lângă cantina studenţească din Hasdeu. Terenul se află în proprietatea statului român, sub administrarea UBB Cluj. Investiţia a fost estimată la 16 milioane lei. Vor fi create 300 de locuri de parcare noi.

În prezent, pentru cei 5.200 de studenţi din campusul studenţesc sunt disponibile doar 76 de locuri de parcare.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 13 hours Sport
    DACĂ TOT DĂ ACEST ”GIGI BOCALI” AL CLUJULUI 2 MILIOANE DE EURO, U Cluj a avut o prestație execrabilă la Arad
  • Acum 14 hours Eveniment
    NU, nici asta nu e glumă de 1 Aprilie: Primăria Cluj-Napoca a pierdut procesul cu Curtea de Conturi, după ce a băgat peste 3 milioane de lei din bugetul local în buzunarele unor firme de salubritate. Nici județul nu e mai prejos: Urmează tura din acest an, de 31 milioane de euro prădată în salubritate
  • Acum 16 hours In vizor
    NICIO NOUTATE: Mediul privat ține economia României în spate. Pe banii privaților se face dezmățul bugetar
  • Acum 16 hours Politica
    NU E GLUMĂ DE 1 APRILIE, că guvernanții nu glumesc când buzunăresc: Ne paște un val nou de scumpiri
  • Acum 1 day In vizor
    Rareș Bogdan invocă ”forțe oculte“ care vor să-l compromită pentru că a deranjat la Bruxelles! Totul, după ce a apărut informația că ar fi cerut și el șpagă în scandalul de corupție de la Aeroportul Otopeni
  • Acum 2 days In vizor
    Mai ţineţi minte când Ziar de Cluj scria că “Pantelică de la “readepică” s-a pus pe şantajat operatorii de deşeuri cam fără frică”? Păi, pe anul 2022 a încasat de la operatorii de salubritate de peste 5 ori mai mult la Platforma temporară Pata Rât decât a plătit la CMID pentru eliminarea deșeurilor!
  • Acum 2 days Justitie
    EDUCAȚIE CU BĂTĂTORUL DE ȘNIȚERE: Un jandarm din Brașov, trimis în judecată la Tribunalul Militar Cluj, pentru rele tratamente și violență față de propriul copil. Pe ăștia îi caută cineva la cap când îi angajează?
  • Acum 2 days Din oras
    Cică și parcul ”Armătura” e aproape gata. Dacă și lucrătura aceasta arată a parc…
  • Acum 2 days Din oras
    AR FI DE RÂS, DACĂ NU AR FI DE PLÂNS: Directorul Eco Garden se laudă cu ce știe să facă UNTOLD într-o noapte: ”Am terminat de decopertat vechiul gazon”
  • Acum 2 days Politica
    Marcel Ciolacu, după negocierile cu vicepreședintele Comisiei Europene: ”Fermierii români vor primi ajutor din partea UE”
  • Acum 2 days Eveniment
    FRAUDĂ DE 2 MILIOANE DE EURO: Ucraineni cazați doar pe hârtie. Poliția a făcut descinderi și în Cluj
  • Acum 2 days Politica
    Ligia Deca, în contradicție cu ea însăși. A scos salariile profesorilor din proiectul legii Educației, la 20 de zile după ce a anunțat public că salarizarea profesorilor va fi în legea Educației
  • Acum 2 days Eveniment
    Bulgaria și România au înregistrat o scădere a prețurilor la energie electrică, ambele cu -8,44%
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE