Din oras

Părinții susțin că la o școală din Mănăștur bullying-ul e un fenomen grav

Părinții copiilor care se pregătesc să intre în clasa pregătitoare sunt în febra înscrierilor la școală, astfel că aceștia caută cele mai bune alternative pentru copiii lor. Părinții și-ar dori ca aceștia să fie în siguranță, să se integreze și să nu fie ținta bullying-ului atât de prezent în școlile românești. Din păcate însă este tot mai greu pentru părinți să îi protejeze pe copii, iar în unele școli bullying-ul este mai prezent decât în altele.

Părinții susțin că în școala Liviu Rebreanu din Mănăștur bullying-ul este într-adevăr o problemă și consideră că ar trebui luate măsuri.

„La școala Liviu Rebreanu e mare bullingul. Batjocura copiilor, unii față de alții e foarte mare și nimeni nu face nimic”.

„Din păcate se practică și bullying-ul profesorilor către elevi”, susțin părinții pe un grup dedicat locuitorilor din Mănăștur.

O tânără care a fost elevă în această școală și-a împărtășit propria experiență din această școală, una deloc fericită, ea fiind timp de opt ani ținta bullying-ului încurajat chiar de învățătoarea din clasele primare.

„Am fost la Liviu Rebreanu din a întâia până în a opta și pot să confirm că bullying-ul e destul de grav. Jigniri, lovit cu mingea, furat și distrus chestii, filmat și pozat fără consițământ, aruncat cu laptele și cornul sau alte chestii, bătaie între copii, distrugerea mobilierului școlar, fumat în spatele sălii de sport, etc. Atât cei mici cât și cei mai mari. Adulții nu s-au prea preocupat. Sunt profesori de serviciu afară, dar curtea e mare și nu prea văd ce se întâmplă. Am vorbit și cu consiliera de la școală și tot ce mi-a zis e să-i ignor și m-a băgat la mai multe concursuri și proiecte pe tema de antibullying. Învățătoarea pe care am avut-o în 1-4 țipa la noi și ne jignea. Eu desenam și mă jucam cu creioanele când eram mică și învățătoarea țipa de față cu toată clasa că am ADHD și nu mă pot concentra la școală. Asta i-a făcut pe colegii mei să se poarte urât cu mine și să nu mai vrea să stea sau să vorbească cu mine că am „ADHD” și să mă strige ADHD în loc de numele meu. Asta a continuat cu mult după ce am terminat clasa a patra. Din fericire, doamna respectivă nu mai predă la această școală. Și prietenele mele au fost tratate asemănător. Am un frate mai mic care a fost la aceeași școală și a zis că și el era jignit de fete. Eu am fost din 2010 până în 2018 și fratele meu până anul trecut. S-ar putea să se fi schimbat lucrurile dar nu sunt sigură. Sunt colegi care s-au simțit foarte bine acolo. Cred că depinde și de copil, dacă e puțin diferit s-ar putea să n-o ducă prea bine”, povestește tânăra.

Din păcate fenomenul bullying-ului e tot mai prezent în școlile din România, iar cei care îi cad victime, vor fi afectați pentru toată viața.

În octombrie 2022, în urma unei anchete realizate de Salvați Copiii, conform datelor centralizate de către aceeași asociație, în România:

  • Aproape jumatate dintre respondenti (49%) au afirmat ca au fost victime ale bullying-lui in scoala
  • 27% dintre respondenti au admis ca s-au aflat in pozitia de autor al actelor de bullying
  • 82% dintre elevi au admis ca au asistat in calitate de martori la situatii de bullying in scoala in care invata
  • 73% dintre elevi au admis ca au asistat in calitate de martori la situatii de bullying in clasa in care invata
  • 45% dintre elevi au admis ca au asistat in calitate de martori la situatii de bullying in grupul de prieteni.