Unitatea de Primiri Ugențe din cadrul Spitalului de Copii Cluj este asaltată în această perioadă de părinți cu copii bolnavi. Din păcate, experiența celor mai mulți este una pe care doresc să o uite cât mai repede. Timpi de așteptare foarte mari, personal insuficient, dar mai ales lipsa de empatie din partea unor cadre medicale îi revoltă pe părinți.
O asttfel de experiență a fost relatată de o mămică pe un grup dedicat. Sute de comentarii din partea altor mămici confirmă faptul că situația relatată nu este singulară. Zeci de părinți se înghesuie în sala de așteptare mult prea mică de la UPU și așteaptă și 5 ore cu copii bolnavi până sunt preluați de un medic.
Situația este bine cunoscută de autoritățile județene, în subordinea căruia se află Spitalul de Copii, iar Alin Tișe se laudă deja de aproape patru ani că va construi un Spital de Copii Monobloc.
În iulie 2023 Consiliul Județean Cluj publica în SEAP anunțul referitor la achiziționarea lucrărilor de construire a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc. Însă investiția se ridică la 1 miliard de lei, bani care trebuie obținuți din fonduri naționale sau europene.
Redăm mai jos mesajul mămicii:
Upu Moților, Clujul nostru 2024
Ne confruntăm cu febră mare, la recomandarea medicului de familie facem test de gripa toata familia, ni se Indica tamiflu.
După tratament copilul nu-și schimbă de loc starea.
Sunam la peditel, imi spun sa merg cu copilul in upu ca este caz de internare.
Sun la 112. Ne preia ambulanța ne duce, copilul de acasa pleacă cu febră 38.8 intrarectal.
Ajunși acolo sunt întrebată de temperatura copilului. Răspund ca a fost luată în urmă cu 30 de minute și era 38.8°C și nu am administrat nici un antitermic înainte.
Vine un tip, brancardier că asistent medical nu cred ca era dupa vestimentație. Ia febra copilului 36.6°C. am fost surprinsă, da imi zic ca poate e oscilatorie.
Merge și ii spune la tanti blondă ( ceva asistentă, la vreo 50 de ani, care era pe post de circar) la care ea se uita flegmatic catre mine si zice.
Auzi la asta 38, i-a luat acum 30 de minute febra. Sa astepte in sală. Rămân uimită de lipsa de empatie, profesionalism si restul. Astept in sala, vreo 3- 4 ore. Printre pacienți cu voma, tuse, gripe. Într-un perimetru de 15mp. Maxim.
Aștept în liniște, între timp sosesc o droaie de copii, printre care o mama cu o foaie in mână in care spune ca a fost si de dimineață însă nu a putut atunci sa se interneze. Daca cumva se poate sa se interneze acum pentu ca starea copilului nu este una bună. Ii explică, ii arata foaia. Duduia blondă exclamă cu voce tare” crezi ca daca ai venit și mi-ai fluturat asta în fata ai prioritate, te-ai scos cu autismul copilului.”
De parca noi părinții stam de handicapați aici.
Rămân mască, efectiv imi paralizează toată încrederea că pe copilului meu o să-l vadă niste persoane competente.
Faza 3, deja ora 23:30 sala din ce in ce mai plină. Vine un tată disperat, o ia pe duduie in primire și ii spune ca dacă pățește ceva copilul lui ea o sa fie responsabilă, ca din banii lui este plătită și ea.
La care duduia enervată la culme intră si le povestește totul colegelor cu exclamația: auzi f***e muma-n gura, ei imi platesc mie salariile.
Pe langa faptul ca in sala era un copil care deja a mai fost de dimineață o tură. Lasat acasă și care a revenit spre seară și era letargic.
Pe lângă că duduia blondă o amenință pe o tipa de altă etnie ca o duce la terapie să vada cum mor cu adevărat copii.
Mai zic?
5 ore, a durat totul.
Va mai zic ca ma gandesc serios sa părăsesc țara, să-mi iau copiii și soțul și să nu mai aud niciodată de țară asta.
Aaa. Pe langa asta duduia dadea lecții ca nu Boc e de vina ci managerul și ca din cauza noastră colegii lor sunt in medical si ei sunt puțini.
După ce intri iti dai sema că sunt o mână de oameni care unii au emaptie, dedicație și încearcă însă după cele de mai sus nimic nu mai spală ce a fost.
Suntem un popor care am cazut glorios la examenul de emaptie.
Sper din suflet ca duduia sa își găsească un loc de muncă potrivit profilului ei empatic.
PS. Acum suntem acasă, suntem năzdrăvani și prăpădiți așa cum ne stă bine, a rămas doar frustrarea și dorința de a pleca din țară asta.