Din oras

Parintele Tofana desfiinteaza Valentine's Day: "Nu sarbatoriti o zi in dezmat, care poate sa aibe consecinte dramatice!"

Sarbatoarea de Valentine’s Day ar trebui sa fie ignorata de tinerii din ziua de astazi, pentru ca nu e o zi crestina, ci una a dezmatului, a erotismului si a casatoriilor de-o zi, care trebuie, de altfel evitate. Acesta este mesajul transmis de parintele profesor Stelian Tofana joi seara, in fata unei sali a Casei de Cultura a Studentilor (CCS) din Cluj-Napoca arhiplina. A fost pusa la indoiala insasi existenta unui sfant cu acest nume sarbatorit in 14 februarie si a fost blamat marketigul care ne pune in pericol tineretul si familia crestina in aceasta zi.  Ca urmare, „Valentine’s Day nu trebuie sa existe, sau nu trebuie sa fie o zi a dezmatului, a compromiterii celei mai frumoase virtuti, iubirea, in explozie de erotism efemer, condamnabil si cu consecinte negative vesnice”. 

Zona Casei de Cultura a Studentilor a fost impanzita de jandarmi cu ceva vreme inaintea inceperii conferintei. Mai multe randuri de mese si o multime de voluntari au dovedit, inca o data, ca organizatorii acestor evenimente au cunostinte bune de marketing. Cei prezenti erau indemnati, astfel, sa doneze bani in urnele amplasate peste tot, sa vireze cei 2% din impozitul pe venit Asociatiei Agape, sa semneze impotriva legalizarii casatoriei intre persoane de acelasi sex, ba chiar sa acceseze reduceri si oferte de la diverse firme clujene, destinate strict cuplurilor casatorite. Se imparteau diverse pliante si se vindeau cartulii si muzica religioasa. S-au vandut chiar si martisoare in holul CCS.

Sala a fost din nou arhiplina cu zeci de minute inainte de inceperea prelegerii. Au venit foarte multe familii tinere, multi parinti si-au tinut copilasii in brate in cele aproximativ doua ore ale evenimentului, dar si varstnici si multe fete bisericesti. Unii spectatori au stat chiar si pe scari ca sa il poata asculta pe parintele Tofana. 

Pe sfesnicul cu lumanari aprinse amplasat pe scena pentru efect a fost agatata o inimioara, simbolul ingratei sarbatori a indragostitilor. 

Primele cuvinte au fost rostite pe scena de Gabriel Braic, care a subliniat ca este “un familist convins, un sot de 11 ani, tata a doi copii, de 8 si 10 ani, iar in timpul liber predau limba si literatura romana elevilor de liceu”. Moderatorul a anuntat apoi ca “de curand sunt project manager al Asociatiei Agape, pe proiectul de conferinte”.

“Tema conferintei din seara asta este in ton cu luna in care tocmai am intrat. Pentru ca, de ceva timp incoace, si-a facut aparitia o sarbatoare noua: Vaentine’s Day. Organizatia crestina Agape va propune ca in urmatoarea ora sa dezbatem aceasta tema extrem de mediatizata. Astazi, o vom aborda romaneste, ba chiar crestineste, din perspectiva valorilor familiei”, a precizat Braic. 

Parintele Tofana a inceput cu multumiri si a subliniat ca pentru promo-ul conferintei s-au intregistrat peste 33.600 de vizualizari. 

“Asta inseamna enorm de mult, si sa stiti ca nu noi am facut-o, ci datorita dumneavoastra, cei tineri mai ales, care aveti rol de misionari in cercul in care traiti si va desfasurati activitatea: misiunea de a promova valorile crestine ale umanitatii. Numai asa putem sa avem speranta ca maine va fi mai bine. Numai asa putem spera ca societatea de maine va arata altfel decat arata astazi. Nu o sa schimbam o istorie, dar putem sa facem mult impreuna in ea, pentru calitatea ei”, a precizat preotul. 

Tema conferintei este una provocatoare, a admis el, mai ales ca nu pare ceva periculos. Tinerii de astazi nu primesc raspunsuri la marile intrebari nici macar in biserica, “pentru ca societatea s-a transformat si Biserica trebuie sa inteleaga doua lucruri: ca o buna parte din limbajul ei trebuie imbunatatit, ca sa nu spun altfel, si, apoi, ca preocuparea majora trebuie sa se indrepte de acum si spre cei din afara zidurilor bisericii”. 

“Nu inseamna ca ei sunt impotriva Bisericii, dar au motive pentru care nu sunt inauntru. Ei trebuie sa stie de ce stau in afara zidurilor bisericii, iar asta e o viziune pe care biserica de astazi trebuie sa o aiba, indiferent de ce natura si conferiune este. Si asta asteptati multi dintre dumneavoastra”.

Parintele a prezentat apoi o statistica a conferintelor sale, la care totalul participantilor a fost de peste 5.000 de persoane. 

“8.000 de RON costa o conferinta. Banii acestia, in cea mai parte au venit de la oameni inimosi care, asa cum am spus si alta data, nu se duc sa isi petreaca concedii in locuri exotice, ci investesc in noi toti, in aceasta societate, in sufletele dumneavoastra si a celor care vin in contact cu noi”, a rostit Tofana.

Au fost trecute in revista urmatoarele teme, intre care suicidul, depresia sau “dependente sau robia lor”. 

S-a intrat apoi in subiectul serii. 

“Trebuie sa intelegem ca Valentines’s Day nu e o sarbatoare crestina, ci una comerciala, in jurul careia graviteaza o buna parte din interesul acestei societati si multi cad victime. Nu e o zi in care se sarbatoreste ceva crestinesc. M-ati putea intreba “Dar cum, ca e vorba de sfantul Valentin?”. O sa vedem imediat cine este sfantul Valentin!”, a rostit parintele. 

Nu este nimic rau in a spune fiintei de alaturi “te iubesc” in 14 februarie, a continuat prelatul, subliniind apoi ca pentru unii sarbatoarea nu va exista, deci e bine sa facem ca acestia. 

“Aceasta zi este un imprumut comercial si trebuie sa fim atenti la importanta pe care o dam acestei zile. De importanta data acestei zile foarte mult va depinde viata generatiei tinere”, a sustinut preotul. 

In continuare, a fost desfiintata imaginea sfantului Valentin, ba chiar si existenta sa, mai ales ca “sfant al indragostitilor”. Au fost relatate trei legende, legate de niste personaje care, in calitate de preoti, misionari sau episcopi, casatoreau tineri pe ascuns intr-o perioada in care romanii interzisesera asta, sau au facut demersuri pentru schimbarea legii, pe care parintele i-a numit “Valentin1, Valentin2 si Valentin3 si care sfarsesc ca martiri.

“Totul este sub semnul intrebarii, nimic concret!”, a subliniat parintele Tofana in acest context. 

Pe de alta parte, nici biserica ortodoxa, nici cea romano-catolica nu celebreaza in 14 februarie vreun sfant cu numele de Valentin. 

“O zi de 14 februarie a doua mari biserici din lume, fara sfantul Valentin. Si atunci, ce sarbatorim in spatele acestei zile? De fapt, in spatele acestei sarbatori, chiar daca ar sta un astfel de sfant, unul dintre cei trei, ceea ce este dramatic, ceea ce este trist, este faptul ca un martir care a murit, care si-a dat viata pentru cauza valorii crestine a familiei este adus in spatele reversului ei, adica a dezmatului si asa mai departe”, a punctat prelatul. 

Transmisa prin viu-grai, povestea s-ar fi “modificat potrivit simtului romantic al fiecarui povestitor”, iar sarbatoarea ar fi fost oficializata de un papa al Romei cu cateva zile inaintea Lupercaliei, o sarbatoare pagana, “dedicata dragostei, cu cele mai multe orgii sexuale, la care crestinii participau”.

Asocierea cu consumismul vine din America, dupa cum explica parintele, justificand ca Papa Ioan Paul al Saselea ar fi interzis ulterior sarbatoarea in Occident. 

“E foarte greu sa lupti cu ceea ce s-a incetatenit vizavi de sentimente. Cu dragostea e foarte greu sa lupti, de aceea, in ziua de astazi, acesta e sloganul folosit pentru a acapara cat mai multi oameni: dragostea nu poate fi exprimata in valori. Cu alte cuvinte, cheltuiti cat mai mult, pentru ca ea nu poate fi exprimata in bani!”, a spus Stelian Tofana. 

Biserica nu gandeste retrogad, a spus parintele, “dar daca se suprapune sau intra in opozitie si in contact cu anumite derapaje din societate e preocupata de familie”.

“E o sarbatoare de marketing, nu este impusa de crestinism, nu este impusa de o morala a valorilor evangheliei. Se castiga enorm in aceasta zi si nu intereseaza pe nimeni cate victime sunt in aceasta zi. Se practica kitsch-ul si romantismul colectiv la comanda. Daca va uitati la toate tarabele in care se vand semnele pentru aceasta zi, veti vedea cat kitsch este si, oarecum, toate aceste tarabe vin la comanda, sa ne spuna, sa zicem, “te iubesc” si sa exprimam declaratia cu un cadou. Nu putem sa aducem cele mai frumoase sentimente in spatiul kitsch-ului romantic, daca avem un respect pentru ceea ce inseamna iubire!”, a subliniat vorbitorul. 

A fost adus in discutie apoi termenul de “mondializare a sentimentelor”. 

“Se spune ca atentie, oameni, azi e ziua pentru declararea sentimentelor. Ce, nu exista maine? Cum sa acceptam mondializarea sentimentelor? N-avem cum”, a spus preotul profesor. 

Sarbatoarea Indragostitilor a fost apoi infierata in cuvinte dure. 

“In aceasta zi se incurajeaza dezmatul, erotismul, casatoriile de o zi, adica joaca de-a casatoria. Niste tineri au venit o data la mine sa ii cunun pe banca unde s-au cunoscut, in parc. Le-am spus “cum, voi sa stati pe o banca, va mai spun cate o rugaciune? Ce cununie e aceasta?”. Desigur, pana la urma i-am cununat in biserica. Dragi tineri, nu folositi aceasta zi aruncandu-va sentimentele la intamplare, fiindca e Ziua Indragostitilor! Nu va casatoriti de-o zi in scoala, nu va casatoriti de-o zi in hoteluri, nu va casatoriti pentru o zi in cabane! Nu sarbatoriti o zi in dezmat, care poate sa aibe consecinte dramatice, asa cum e perceputa si lansata de societatea in care traim!”, a indemnat el. 

Iubirea nu trebuie sa aiba zile de sarbatoare si nu se exprima in apeluri si marturisiri la comanda, a continuat preotul. 

“Iubirea nu are o zi, iubirea are toate zilele vietii noastre, langa persoana cu care te-ai casatorit. De aceea, nu putem in 14 februarie sa spunem ca e Ziua Indragostitilor. Aceea este Ziua Singuraticilor in Dragoste! Fiintei de langa tine, care e convinsa de sentimentele tale, aproape ca nu trebuie sa ii spui ca o iubesti, dar, uneori, e bine sa o spui. Dar, sa stiti: acolo unde exista foarte multe declaratii de dragoste, acolo ceva nu e in regula. De aceea, din punctul meu de vedere, pentru mine nu exista o zi a iubirii si a indragostitilor, decat o zi a singuraticilor in iubire”, a apreciat parintele Tofana. 

A fost citat apoi un text din evanghelie, cu obisnuitul pasaj care discrimineaza femeia, care, in casnicie “trebuie sa se teama de barbat”. Parintele a dat-o pe gluma in acest moment si a subliniat ca nu e ceea ce pare, ci e o forma de respect, “”nu cu teama si cu frica ca el este stapanul, cu cu acel respect pe care i-l datoreaza”. 

“Nu mai exista teama, ci respectul inteles in teama pe care o avem fata de Dumnezeu de a nu-i gresi”, a explicat parintele. 

Au urmat concluziile. 

“Valentine’s Day nu trebuie sa existe, sau nu trebuie sa fie o zi a dezmatului, a compromiterii celei mai frumoase virtuti, iubirea, in explozie de erotism efemer, condamnabil si cu consecinte negative vesnice. Nu trebuie sa fie declaratii sentimentale decupate din kitschul comercial, negot ieftin al sufletului si al inimii. Nu are nimeni voie sa faca negot din inima si sufletul nostru. Iubirea nu e de vanzare la tarabe, metrou sau colt de strada. Toata viata noastra este o zi a indragostitilor. De aceea, nu exista casatorie de o zi, ci casatorie de o viata”, a incheiat parintele Tofana. 

Seara a continuat cu un recital de cantece religioase intrepretate de soprana Rut Iovescu si de faimosul Costel Busuioc. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *