In vizor

Parcul Etnografic, cel mai vizitat muzeu din Cluj, nu este accesibil cu mijloacele de transport în comun

Unul dintre cele mai mari regrete ale directorului Muzeului Etnografic al Transilvaniei Tudor Sălăgean este faptul că în ciuda interesului foarte ridicat pentru Parcul Etnografic din Hoia, nu există transport în comun care să îi ajute pe cei interesați, în special turiști, să ajngă mai ușor în Parc.

”Linie de transport în comun directă între centrul orașului și intrarea Parcului Etnografic. În acest moment nu este niciuna. Deși în toate marile orașe care au astfel de muzee foarte frumoase oficialitățile care răspund de această problemă au făcut eforturi pentru a realiza o linie de transport care să oprească chiar la intrarea în muzeu. Demersuri au fost făcute, au fost primite câteva răspunsuri, am fost asigurați că există susținere pentru acest proiect. Așteptăm ca acest lucru să se concretizeze. În momentul de față cea mai apropiată stație de autobuz este la o distanță mare față de intrarea în muzeu, iar pentru bunici, pentru copii care vor saă ajungă din stație este dificil. Este greu și pentru turiști. Este foarte complicat, dar ne dorim, și există o posibilitate ca toate aceste probleme legate de Parcul Etnografic să se remedieze, să se reconfigureze în cadrul noului proiect de dezvoltare a întregii zone, care cuprinde foarte multe componente de infrastructură și care va asigura pe lângă dezvoltarea întregului areal și reconectarea la alte puncte de interes din zona centrală a orașului”, a declarat directorul Tudor Sălăgean.

Primarului Emil Boc îi place să se laude cu intersul crescut al turiștilor pentru Cluj-Napoca, unul dintre cele mai primitoare orașe din Europa. În ciuda acestui fapt, nu a existat interes să fie amenajată o linie de transport în comun spre cel mai vizitat muzeu din oraș. 

În celelalte orașe din țară care au parcuri etnografice, acestea sunt mult mai bine puse în valoare. În București, se poate ajunge cu autobuzul, tramvaiul sau metroul. La Sibiu există o linie de autobuz care are punct terminus Muzeu Satului Astra. La Râmnicu Vâlcea există o linie de autobuz care oprește la Muzeul Satului Vâlcean. La fel și la Timișoara sau Baia Mare. La Cluj există un proiect de dezvoltare, însă până la finalizarea acestuia, municipalitatea ar putea să găsească o soluție care să faciliteze acesul în Parcul Etnografic.

Cel mai mare număr de vizitatori,74.526 de persoane a fost înregistrat în 2019 la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în creştere cu aproximativ 6.500 comparativ cu anul 2018. Din acest total, o pondere uşor mai ridicată (38.430 de vizitatori) a revenit celor care au trecut pragul Parcului Etnografic “Romulus Vuia” din Hoia.

În ceea ce privește numărul turiștilor, în 2019 s-au cazat în Cluj 575.000 de persoane dintre care 120.000 din străinătate. Numărul turiștilor a scăzut față de 2018 cu 4,4%.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version