Rautacisme

Parcul Armătura e inaugurat ”să se vadă copacii”, dar nu e gata. Sub valul de critici ale clujenilor o scaldă Însuși El, Excelența Sa Devoratorul de PR: ”Nu e gata! E deschis publicului, pentru că, în etapa în care e în prezent, ar fi păcat să-l mai ținem închis”

Prin urmare luni, însoțit de activul de partid și de primărie, Excelența Sa, Însuși El, Primarul Emil Boc, Șefu’, s-a dus să deschidă Parcul Armătura, nu să-l inaugureze cum au înțeles greșit clujenii.

Clujenii care au văzut coregrafia de PR a primarului și au citit tot felul de declarații în presa locală de chitanțier care i-o fi confuzat.

De exemplu: ”Este un proiect de 3,5 milioane de euro. A fost realizat cu fonduri europene, motiv pentru care mulțumim Uniunii Europene pentru sprijin. Ambiția noastră a fost ca clujenii să se poate bucura din această vară de noul parc”, a declarat primarul Clujului, luni, cu prilejul inaugurării lucrărilor de modernizare la Parcul Armătura.

Sau: ”Astăzi a fost deschis pentru clujeni Parcul Armătura, un parc de 3,2 hectare de teren. Îi invităm pe clujeni să se bucure de această oază de verdeață! (…) În urma lucrărilor de reamenajare a Parcului Armătura au fost plantați 205 arbori noi, pe lângă cei existenți. În total sunt peste 400 de arbori în noul parc din cartierul Iris.” – a declarat Emil Boc.

Prin urmare, adresarea chiar dacă conține exprsia ”a fost deschis” (deci nu inaugurat cum greșit au titrat chitanțierele locale), este la timpul ”am făcut, am dres, mulțumim Iuropa” șamd. Prin urmare putea înțelege lumea ce dorea. Asta deși se știe la modul cel mai concret că majoritatea lucrărilor inaugurate de Excelența sa, nu sunt și recepționate.

CITEȘTE ȘI: TOATE PROIECTELE ÎNTÂRZIATE ALE LUI EMIL BOC ȘI INAUGURATE PE REPEDE-ÎNAINTE, CU HIBE ȘI BUBE DE EXECUȚIE ȘI, MAI ALES, FĂRĂ RECEPȚIE

Așa că, nici nu s-a stins bine ultimul reflector al gărzii de filmași ai primarului, că au venit clujenii (ăia pe care nu-i mai spală Excelența Sa, Maestrul, cu vorbe pe creier), să arate, concret, cum îi place verdele Maestrului, cum Parcul Armătura a fost, de fapt betonat și ciuntit după ”regenerarea urbană”. Că Clujul e de-un Verde Smart de te doare capul.

Mizeria de ”lucrătură” (inclusiv regia de PR) au fost dur taxate.

Așa că a trebui să o dea la dres Maestrul și să sară cu declarația că: ”Am arătat doar câteva dintre lucrurile care sunt pe linia întrebărilor cetățenilor, care considerau că proiectul este deja gata, dar el nu e gata! E deschis publicului, pentru că, în etapa în care e în prezent, ar fi păcat să-l mai ținem închis. Dar el, repet, mai are încă câteva etape importante de implementat. Și toate aceste lucruri, la care am primit sugestii, sunt avute în vedere și le vom pune în practică (…) Iar termenul de finalizare a investiției este decembrie 2023”.

Bun, dar ia să apelăm noi la memorie și să scoate din străfundurile Ziarului Făclia această declarație consemnată la data de 5 iulie 2023, de către Însuși El:

”(…) Un al doilea obiectiv este Parcul Armătura, lucrăruile de la Parcul Armătura sunt gata și am primit notificarea pentru începerea recepției la acest parc. Acolo, pe o altă autorizație de construcție este stâlpul de la Electrica… se va muta acel stâlp de înaltă tensiune, dar parcul poate fi folosit de către clujeni. Se lucrează de asemenea, la platoul de la Sala Sporturilor, și acolo lucrările sunt aproape gata și se poate intra în faza de recepție finală. Se lucrează la Parcul Feroviarilor, iar termenul de finalizare la Parcul Feroviarilor este anul acesta. Discutăm de o suprafață de peste 5 hectare de teren, lucrările sunt în grafic și la acest parc, care este un obiectiv extrem de așteptat de către clujeni. Odată cu finalizarea acestor obiective se va “descongestiona” și traficul, să spun așa, din Parcul central, pentru că sunt situații acolo, în Parcul central, când sunt peste 15.000 de oameni într-o zi, este foarte uzitat acest parc, deci vor fi mai multe alternative pe această zonă. (…)”

Prin urmare, cum se împacă declarația din 5 iulie cu cea din 20 iulie?

Cum ziceam, pe Excelența Sa și Maestrul îl cam lasă memoria evidenței minciunilor. Fă-ți Registrul Minciunilor, Maestre, te va ajuta cum îl ajutau și pe Balzac cele două dulapuri de păpuși cu personajele di romanele fluviu pe care le scria. Când murea un personaj, îl muta din dulapul cu ”vii” la cel cu morți”. Când îți moare o minciună, doar renunță la ea Maestre.

Dar cum se împacă și declarația aceasta: ”Parcul Armătura – 3,2 ha, vor fi plantați 103 arbori – șantier la 18 %, termenul de finalizare fiind martie 2023” cu minciuna ”termenul de finalizare a investiției este decembrie 2023”?

CITEȘTE ȘI: Cică și parcul ”Armătura” e aproape gata. Dacă și lucrătura aceasta arată a parc…

Maestre, las-o jos, că măcăne!

Oricum remarcăm cum presa locală de chitanțier consemnează direct la presa națională care susține în disclaimere că nu e de chitanțier, așa nitam-nisam, fără nicio legătură cu subiectul, faptul că: ”Până acum, firma care execută contractul a finalizat reamenajarea platoului de la Sala Sporturilor, unde vor fi organizate diferite evenimente, iar în sezonul rece poate fi amenajat un patinoar.”

Păi și mizeria aceea de platou a fost luată în râs de către clujeni:

CITEȘTE: Ziar de Cluj nu vede singur mizeria pe care Boc încearcă să o vândă drept modernizare. Și clujenii văd: ”Acum țărănușul a evoluat și a mai îndeplinit un vis: beton cu preș”

Aceasta este și calitatea lucrărilor firmelor cu care se anturează municipalitatea, calitatea minciunilor lui Emil Boc, calitatea presei locale și centrale de chitanțier.

 

FOTO (main): Dan Străjan

Exit mobile version