Învățământul românesc la început de an școlar ridică probleme specifice pentru copiii cu dizabilități, elevi cu nevoi speciale care trebuie să beneficieze de condiții de educație optime și adaptate în funcție de fiecare caz. Cât de pregătit este sistemul de educație pentru a face față unor asemenea provocări? Și ce este mai dezirabil: cursurile dintr-o scoală de masă ori cele dintr-o instituție specială de învățământ? Circa 60.000 de copii cu dizabilități au vârstă școlară, iar dintre aceștia, aproape o treime sunt neșcolarizați deoarece nici școlile speciale, nici cele de masa, nu sunt dispuse să-i accepte. Problemele cu care se confruntă copiii cu nevoi speciale continuă să se perpetueze de la un an școlar la altul.
Pentru a afla cât de pregătit este județul Cluj în privința educației și serviciilor oferite copiilor cu dizabilități, am stat de vorbă cu Anca Maier, profesor de sprijin și președintele Asociației Be Inclusive.
Reporter: Care sunt problemele specifice cu care se confruntă, la început de an școlar, elevii cu nevoi speciale?
Anca Maier: ”Problemele s-ar împărți în două mari categorii:
– Cea a părinților, care acceptă faptul că au un copil cu nevoi speciale și împreună cu școala încearcă să găsească cele mai bune modalități ca elevul să primească serviciile de care acesta are nevoie.
– Părinții care nu acceptă că au un copil cu nevoi speciale. Și atunci, rolul nostru, al profesorilor psiho-pedagogi și din școlile de masă, este de a-i consilia, de a accepta faptul că este nevoie de o evaluare complexă a copilului lor, de a vedea care sunt exact problemele cu care aceștia se confruntă, care sunt cauzele care determină problemele pe care le descoperim în urma evaluărilor. Iar mai apoi, împreună cu părinții, să putem stabili care este planul de servicii de care aceștia au nevoie, iar ulterior, planul de intervenție individualizat.”
Rep: În ce situație se găsesc elevii cu dizabilități din Cluj și cum sunt sprijiniți aceștia? Este numărul profesorilor de sprijin unul suficient?
A.M.: ”Județul Cluj a fost un județ pilot în încercarea de a pune accent pe educația inclusivă în școlile de masă. Am încercat să includem astfel, în școlile de masă, cât de mulți elevi cu nevoi speciale a fost posibil. Aceste acțiuni au început prin anul 2000, când eram cel mai mare județ din țară ca număr de profesori de sprijin care funcționau în școlile de masă, tocmai pentru a sprijini educația inclusivă.
În timp, din cauza reducerilor bugetare, s-au făcut foarte mari reduceri pe profesorii de sprijin, am rămas în continuare județul numărul 1 ca număr de profesori de sprijin, doar că am fost diminuați și noi ca număr. De la peste 100 de profesori de sprijin pe județ, în prezent suntem abia peste 60 de profesori în acest sens. Ce înseamnă aceasta?
Sunt școli de masă unde nu există deloc nici un profesor de sprijin și atunci nu prea ai cum să faci o educație inclusivă și să sprijini acești elevi cu nevoi speciale, pentru ca aceștia să aibă succes în școlile de masă. Și probleme ne depășesc oarecum. Bineînețeles că sunt copii cu nevoi speciale care nu-și au locul, totuși, în școlile de masă, pentru că au nevoie de foarte multe serviciii specializate pe care în școlile de masă nu avem cum să le oferim.
Și atunci, iar intervine rolul nostru de a consilia familia, ca aceștia să accepte faptul că acești copii ar beneficia de tot sprijinul specialiștilor în școlile speciale. Pentru că școlile speciale au specialiștii de care este nevoie: logopezi, psihodiagnosticieni, profesori psihopedagogi, profesori educatori, kinetoterapeuți, astfel încât să ofere toate terapiile specifice de care copiii cu nevoi speciale ar avea nevoie.
Învățământul din România oferă atât școli speciale, cât și școli de masă, dar școli de masă în care sunt profesori de sprijin, sunt profesori consilieri și profesori logopezi. Însă, numărul de copii pe care specialiștii din școlile de masă sunt nevoiți să-l acopere este foarte, foarte mare.
De exemplu, un profesor de sprijin are normă între 8 și 12 copii. Dar nu sunt colegi care să lucreze cu atât de puțini copii. Marea noastră majoritate lucrăm cu 15-20 de copii, copii care provin din diferite clase. Și atunci, noi tot fugim și încercăm să intrăm în parteneriat la clasele în care aceștia sunt integrați și mai încercăm să lucrăm cu ei și la cabinet.
Dar de multe ori, orele pe care noi le putem oferi acestor copii nu sunt suficiente pentru aceștia.
De exemplu, colegii care lucrează pe logopedie deservesc un număr de sute de copii la cabinet.
În cazurile mai grave, bineînțeles că orele pe care specialiștii din școlile de masă le pot oferi acestor copii nu sunt suficiente. De aceeea spun că nu toți copiii cu nevoi speciale pot fi integrați în școlile de masă cu succes.”
Care este rolul părintelui în alegerea unității de învățământ?
”Acolo unde este nevoie de un număr mult mai mare de terapii specifice, copiii ar trebui orientați spre școlile speciale, deși tendința acum este de a include în școlile de masă toți copiii cu nevoi speciale. Aceasta își dorește fiecare părinte. În primul rând, să-l vadă printre toți ceilalți, care nu au probleme, iar astfel să nege că ar avea un copil care necesită o atenție specială, terapii specifice etc.
De fapt, aici este problema cea mai mare. Dacă reușim să trecem de această barieră, în care părintele refuză orice îi propunem, ulterior lucrurile se încheagă și merg în direcția dorită. Însă, din păcate, se pierd câțiva ani în care șansele de recuperare a copiilor cu nevoi speciale ar fi mai mari. Cu cât se intervine mai repede, cu atât copilul se integrează mai ușor.
Dorința părintelui primează în pofida oricărei evaluări făcute de oricine. Fie că evaluarea este făcută de un psiholog clinician, fie că este o recomandare a unui medic psihiatru, nu contează. Dorința părintelul primează – școala de masă nu are dreptul să nu-l primească. Chiar dacă numărul personalului calificat este depășit de numărul elevilor cu nevoi speciale.
Deși stăm bine, la nivelul județului Cluj sunt școli care nu au nici logopezi, nici profesori de sprijin, au câte un profesor consilier arondat la două-trei unități școlare și, bineînțeles, nu face față tuturor solicitărilor.
Tendința este următoarea: din ce în ce mai mulți părinți au început să observe anumite întârzieri în dezvoltarea copiilor lor. Sunt și părinți care încearcă să obțină răspunsuri la întrebările lor în privat și refuză să aducă în școala de masă documentele medicale și evaluările pe care le obțin din privat. Ceea ce, iarăși, pe noi nu ne ajută. Părintele încearcă în privat să suplimenteze tot ceea ce este nevoie în dezvoltarea copilului, însă trebuie să existe o colaborare.
Dacă școala depune toate eforturile, iar familia nu face nimic, iarăși nu este în regulă. Încercăm să dezvoltăm copilul, dar trebuie să existe un tot unitar de cerințe. Adică ce se întâmplă la școală, să se continue și acasă. Sau cum se lucrează acasă cu copilul, să fie vizibil și la școală.
Trebuie să existe o echipă multidisciplinară formată din profesorul de la clasă, părinte, specialiștii care există în școlile de masă, psihologul clinician care evaluează copilul, medicii – dacă există probleme medicale, toți trebuie să colaboreze foarte bine”.
Cum se integrează un copil cu nevoi speciale într-o școală de masă?
”În școlile din Cluj, unde există profesori de sprijin, profesorii sunt mai deschiși. Iar pe noi încep să ne privească ca pe colegi de-ai lor, fiind conștienți de faptul că noi îi putem sprijini. Pentru că dânșii sunt specialiștii pe conținut (de exemplu, profesorii de matematică, adică fiecare pe disciplina lui). Dar profesorii psihopedagogi sunt specialiști pe strategiile eficiente de predare, de învățare ale copilului cu dizabilități. Atunci, dacă fiecare specialist este deschis spre o colaborare și nu privește lucrurile ca dintre un profesor și un asistent, atunci situația este cât se poată de bună.
Dar sunt și astfel de situații, în care profesorul de la clasă te primește în parteneriat la el la oră, dar îți sugerează să iei loc în ultima bancă. El este ”stăpânul” pe clasa lui, iar profesorul de sprijin are un rol de observator și atât. Acolo unde cei doi profesori colaborează, lucrurile încep să se miște și este în beneficiul copilului ceea ce se întâmplă în acea clasă.
Atunci când profesorul de la clasă este deschis spre colaborare, depinde foarte mult de atitudinea cadrului didactic, care modelează aceeași atitudine și la elevii din clasă. Elevii, după cum se știe, învață prin modele. Ei fac asemenea situațiilor pe care le observă: ei se vor raporta la copiii cu nevoi speciale după modelul pe care îl văd la profesorul de clasă. Dacă profesorul îl acceptă și îl ajută, ceilalți copii vor prelua acest model. Depinde foarte mult de noi ca adulți.
Când un cadru didactic știe că are în clasă un elev cu nevoi speciale, este bine să aibă o discuție cu părinții. Pentru că și ceilalți părinți din clasă, dacă au un rol suportiv, și încearcă să întărească comportamentele pozitive vis a vis de copiii cu nevoi speciale, atunci abordarea din clasă poate avea succes. Copiii trebuie să accepte diversitatea care există în societate, pentru că și noi ca adulți, suntem diferiți. La fel și copiii”, a afirmat Anca Maier, profesor de sprijin și președinte al Asociației Be Inclusive.
Asociația Be Inclusive promovează educația inclusivă de calitate și prin intermediul proiectelor pe care le derulează sprijină incluziunea școlară eficientă, dar și incluziunea socială.