De cartier

Până la realizarea Parcului Zorilor se dă liber la blocuri

Scris de 296

Parcul Zorilor – promis de autorități pe terenul patronului Florisal, Sile Pușcaș, cu o suprafață de 1,2 hectare – este proiectat în viitor. Până atunci, autoritățile sunt chemate să aprobe realizarea de noi blocuri. Cu un nou spațiu verde care va transforma din temelii acest cartier, Comisia de Urbanism (CTATU) urmează să aprobe elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru autorizarea lucrărilor de desființare a unor construcții existente și realizarea unor imobile cu funcțiuni mixte și amenajări exterioare chiar în cartierul Zorilor. 

Proiectul prevede punerea în valoare a terenului situat pe strada Zorilor 13-15, prin realizarea unui imobil cu funcțiuni mixte, având regimul de înălțime S+P+4E/ S+P+3E+etaj retras.

Zona studiată se situează în intravilanul municipiului Cluj-Napoca în zona funcțională M2 – zonă mixtă cu regim de construire închis, adiacentă arterelor de importanță locală. 

Suprafața terenului este de 1384 mp.

Pe terenul studiat cu suprafața de 1384 mp există 4 cladiri cu regim de înălțime P, respectiv P+1. Acestea urmează să fie demolate în baza autorizatiei de demolare din noiembrie 2019. 

Terenul pe care se propune amplasarea construcţiei este situat în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, în proprietate privată. Beneficiarul proiectului este Aviva House SRL, reprezentat prin Ciortea Pașcu. Proiectant general – SC Ektra Studio SRL, șef proiect – arh. urb. TULOGDY László.

Aviva House a mai dezvoltat proiecte imobiliare pe Calea Turzii.

Aviva House Cluj-Napoca este deținută de Pascu Ciortea, a fost înființată în 2017, are un singur angajat, o cifră de afaceri de 652 mii euro și profit de 504 mii euro.

CITEȘTE ȘI: Investitorii imobiliari din Cluj-Napoca nu țin cont de pandemie – Patru noi blocuri de 5-6 etaje vor fi construite pe Calea Turzii, Decebal și Donath

Accesul pietonal se realizează de pe str. Zorilor, str. Sighișoarei și str. Curcubeului, respectiv accesul auto se realizează de pe str. Curcubeului.

Potrivit avizului de siguranța a circulației s-a propus lărgirea străzii Curcubeului la un profil stradal de 9 m și lărgirea trotuarului la 1,5 m pe strada Sighișoarei. 

Noul imobil ar urma să aibă un nr de 25 apartamente

Nr. locuri de parcare: 38 locuri de parcare.

Suprafața spații comerciale/spații de vânzare: 425mp

Suprafața de înălțime propusă: S+P+4E, S+P+3E + etaj retras. Funcțiuni propuse: locuire, comerț. 

Se vor amenaja spații verzi adiacente construcției și se va realiza o suprafață înierbată. 

Pentru reabilitarea ecologică și diminuarea poluării sunt propuse soluții precum:

Centralele termice vor fi omologate conform legislației în vigoare. Se vor instala containere pentru colectarea materialelor reciclabile (inclusiv pentru diminuarea gunoiului menajer). Zonele de colectare vor fi realizate din materiale ușor lavabile și ușor curățabile. Gunoiul menajer va fi îndepărtat de către firme specializate și se va transporta la depozitul de gunoi al orașului. Colectarea se va face dupa cum urmează: vara la max 2 zile, iarna la maxim 3 zile.

Proiectul noului imobil se va realiza folosind materialele cu un grad ridicat de calitate și rezolvări tehnice contemporane. 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa: capturăprimariaclujnapoca.ro



ULTIMA ORĂ

  • Acum 3 hours Eveniment
    Sindicatele din educație continuă greva și săptămâna viitoare: Nu ne-ați convins că, după încheierea grevei, veți investi cu adevărat în educație. Nu v-ați asumat printr-un act normativ că, odată cu apariția noii legi a salarizării, salariul profesorului debutant va fi cel puțin egal cu salariul mediu pe economie
  • Acum 8 hours FOTOGRAFILA
    BĂTAIE DE JOC A LA BOC CU PISTELE PENTRU BICICLETE: Trebuie să câștige și farmaciștii din creme și analgezice, și medicii de coloană de pe urma dalelor, nu numai Videanu și PD-L al PNL. Se lucrează la economia orizontală a Clujului
  • Acum 1 day In vizor
    Să nu ziceți că Ziar de Cluj nu v-a atenționat că nimic nu e în regulă cu ”dervișii rotitori” de la Guvernare: PSD amenință cu declanșarea de alegeri anticipate, dacă protocolul nu e respectat
  • Acum 2 days Analiza
    EXCLUSIV Criminalul Tudor Cirje avea ascuns “in groapa” un pistol letal: “Daca ma dispera cineva… daca vrei sa faci mortaciune, cu manusi de doctor, da?”
  • Acum 2 days Anchete
    EXCLUSIV! “Cocaina iti da minte, atata am tras de ziua mea…!”, zicea criminalul Tudor Cirje! INTERCEPTARI superbe cu traficantii de droguri Grosan, Cirje si Popa Horea Emil! I-a facut DIICOT Cluj ca in desenele animate!
  • Acum 2 days PubliNews
    Baby Yoga, alături de micuțul tău, dar și scurt-metraje în aer liber, în Iulius Parc
  • Acum 2 days Rautacisme
    Când l-ați mai văzut pe Emil Boc amestecându-se ”în treburile interne” ale unui alt partid?
  • Acum 2 days Eveniment
    Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a fost ales în funcția Vicepreședinte al Platformei Europeane a Autorităților de Reglementare în Audiovizual
  • Acum 2 days In vizor
    Sindicatele Gaudeamus și Hermes din învățământul superior și cercetare anunță că sunt solidare cu greva profesorilor din școli: Iohannis a făcut declarații false privind satisfacerea tuturor revendicărilor profesorilor
  • Acum 2 days In vizor
    Clujul, în Top 10 al mamelor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Într-un singur an, na nivel național numărul copiilor mame de copii s-a triplat
  • Acum 2 days Politica
    MINCIUNA STĂ CU POLITICIENII LA MASĂ. Cum se apără guvernul în fața acuzației că i-a păcălit pe profesorii care ceruseră garantarea viitoarei grile majorate de salarii: a inclus o referință în nota de fundamentare a unei ordonanțe de urgență. Creșterea de 1.000 de lei din iunie e avans din majorarea de anul viitor
  • Acum 3 days In vizor
    Iohannis, declarații dure la adresa profesorilor care continuă greva: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să continue greva?
  • Acum 3 days In vizor
    NU A FUNCȚIONAT MANEVRA CU ”NICULE, MAI DĂ-LE 1000 DE LEI”: Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Negocierile cu sindicatele din educație au luat sfârșit. Lider de sindicat: Acțiunile de protest continuă de marți încolo
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE