Sanatate

Pacienții cu cancer, umiliți de statul român. Bolnavii au ieșit în stradă să își ceară dreptul la viață. CAS Cluj invocă lipsa banilor

Statul își bate joc de bolnavii de cancer. Aproximativ 80 de pacienți cu afecțiuni oncologice din Cluj riscă să își întrerupă tratamentul de radioterapie, vital pentru a avea șanse la viață, din cauză că CAS Cluj – Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Cluj refuză să încheie contract cu clinica privată la care bolnavii se tratează. Clinica este validată ca furnizor de servicii medicale în relație cu CAS, trebuie să semneze contract, dar CAS nu își respectă obligațiile. Motivul ar fi lipsa banilor.

50 de pacienți urmează deja tratamentul de radioterapie la clinica privată, iar alți 30 urmează să îl înceapă. Dacă CAS Cluj nu își respectă obligațiile prevăzute de lege, adică să semneze contractul cu clinica, bolnavii de cancer riscă să își întrerupă tratamentul. Atât pacienții cât și medicii de la clinică au protestat, luni dimineața, sediul CAS Cluj pentru a atrage atenția asupra situației disperate în care se află.

Nu știm din ce motive nu se semnează un contract, în condițiile în care listele de așteptare pentru pacienții cu cancer sunt de sute de pacienți la Institutul Oncologic și oamenii care au nevoie de aceste servicii practic nu pot aștepta luni de zile pentru că ar însemna să lăsăm oamenii să moară. Casa de Asigurări Cluj dă vina pe Casa Națională de Asigurări de Sănătate de la care nu ar fi avut fonduri suficiente ca să încheie contract cu un nou furnizor, deși în acest an, contractele, după cum toată lumea știe, s-au semnat în luna aprilie.
În momentul în care ești invitat la contractare pentru un serviciu medical trebuie să îndeplinești niște condiții, noi le îndeplinim, este un serviciu de cea mai înaltă performanță, cu două aparate, din care unul de ultimă oră și care nu mai există în țară în acest moment. Avem toate condițiile. Aceasta înseamnă validarea, îndeplinim toate condițiile pentru contractare. Mai departe, Casa de Asigurări de Sănătate trebuie să semneze un contract cu furnizorul de servicii din moment ce este validat. Este o obligație a Casei de Asigurări, nemaivorbind de partea morală. Sunt 200 de pacienți în acest moment pe lista de așteptare a Institutului Oncologic Cluj, care tocmai va dezafecta un aparat de radioterapie în următoarele zile, deci lista va fi și mai lungă”, a declarat Adrian Udrea, medic primar oncolog și director medical al clinicii private.

Costurile pentru o ședință de radioterapie variază între 300 și 600 lei, iar o radioterapie completă pentru o patologie mamară costă aproximativ 3.000 euro și se ajunge pentru tumori de prostată la 6-7.000 euro.

O întrerupere a tratamentului scade drastic șansele la viață sau înseamnă chiar moartea. Bolnavii sunt conștienți de acest lucru, tocmai de aceea nu înțeleg atitudinea CAS, mai ales că toți sunt asigurați. Mai mult, legea prevede gratuitate la tratament pentru pacienții oncologici. Bineînțeles că această gratuitate este oferită în cadrul spitalelor și clinicilor aflate în contract cu casele de asigurări de sănătate.

Casa Județeană nu vrea să aloce banii necesari pentru tratamentul specific radioterapiei, pentru ședințele de care avem nevoie, un tratament din ăsta costă 7.000- 8.000 euro la clinicile private. Eu deja am pregătită simularea și dacă nu reușesc, la spitalele de stat trebuie să aștept până la Crăciun, dacă mai prind Crăciunul. Trebuie să ne gândim și la asta”, a afirmat Ioan Fekete, pacient al clinicii private.

“De astăzi voi începe radioterapia, pe termen destul de lung și nu o să pot să o suport financiar, deci e nevoie de acei bani să ajungă unde trebuie”, a spus Călin Mihăilă, pacient.

Alți pacienți sunt deja în tratament și se tem că vor fi nevoiți să îl întrerupă.

“Vreau să trăiesc, fac radioterapie, sunt la a 17-a ședință și nu vreau să o întrerup. Dacă întrerup radioterapia înseamnă că nu mai am dreptul la viață. Am făcut și chimioterapie, am trecut prin tratamente grele, ma bătut la multe uși, mai mult am rezolvat prin privat pentru că statul nu ne susține”, a precizat Elena Flentea, pacientă.

Reprezentanții CAS Cluj consideră că angajații clinicii private forțează intrarea în legalitate, când de fapt termenul legal de 30 de zile de la validare și pe care CAS trebuia să îl respecte a fost depășit.

CAS Cluj consideră total nepotrivită modalitatea în care un furnizor de servicii medicale înțelege să încerce să forțeze intrarea în relații contractuale cu sistemul de asigurări sociale de sănătate, prin organizarea unui pichet în fața sediului instituției.
Considerăm că este responsabilitatea furnizorului față de pacienți faptul că, din dorința de a-i atrage, respectivul furnizor i-a determinat pe aceștia să înceapă tratamente de radioterapie, promițându-le gratuitate, fără să aibă posibilitatea de a susține până la capăt din resurse proprii această ofertă.
Dezavuăm modul în care acum furnizorul încearcă să transfere asupra CAS Cluj responsabilitatea pentru propriile decizii manageriale și pentru imposibilitatea susţinerii cheltuielilor efectuate pentru tratamentul acestor pacienţi”, au transmis reprezentanții CAS Cluj, printr-un comunicat de presă.

Reprezentanții instituției mai spun că din lipsă de fonduri nu pot intra în legalitate.

Așa cum a comunicat în repetate rânduri, CAS Cluj își dorește, la rândul ei, să intre în relații contractuale cu respectivul furnizor pentru servicii de radioterapie, în scopul diversificării posibilităților de tratament a pacienților oncologici, însă în condițiile în care bugetul pe anul 2018 alocat sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost repartizat pe case de asigurări de sănătate, pe programe naţionale şi subprograme de sănătate încă de la începutul anului, CAS Cluj nu poate să se angajeze în acest moment să plătească unui nou furnizor de servicii medicale sume de care nu dispune”, se mai arată în comunicat.

La această oră, reprezentanții pacienților se află la discuții cu conducerea CAS Cluj. Vom reveni cu informații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version