Aceasta pare sa fie deviza sutelor de clujeni care iau cu asalt in fiecare sambata piata de vechituri a orasului. Strada Bobalna, acolo unde a fost mutat Oser-ul inca din 2010, se anima dis de dimineata. Comerciantii vin devreme sa prinda un loc la masa sau sa isi ocupe coltisorul unde s-au obisnuit sa stea. Asa, clientii fideli stiu unde sa ii gaseasca in fiecare saptamana.
In nicio alta zi nu este asa aglomeratie pe strada cu case din cartierul Bulgaria. Si cei care vin pentru prima oara isi dau seama de departe ca sunt pe drumul cel bun: cei care nu au prins un loc inauntru, sau poate nu au vrut sa plateasca cei 3 lei, taxa de vanzator, isi intind marfa pe trotuar.
De la haine si pantofi purtati, gablonturi si obiecte de uz casnic pana la pui de gaina sau catelusi, gasesti de toate. Si cei care locuiesc pe strada Bobalna profita de Oserul de sambata: se aseaza pe scaunele in fata portii si ofera spre vanzare ceapa verde, patrunjel sau margarete. Macar atat beneficiu sa aiba, daca tot trebuie sa tolereze zarva targului de dimineata buna.
Taramul tuturor posibilitatilor
Oserul amenajat este chiar langa centrul de ecarisaj, nu ai cum sa ratezi intrarea – trebuie doar sa urmaresti puhoiul de oameni si mirosul de mici. La poarta, angajatii Regiei Autonome a Domeniului Public, cea care administreaza piata, rup biletele de zor si iau un leu de la fiecare vizitator.
Inauntru, lume pestrita. Dupa intrare, in stanga stau tarabele cu dulciuri: turta dulce, acadele si bucati mari de halva ii asteapta pe pofticiosi. Tot in zona asta gasesti fructe de sezon: acum sunt cirese mari si negre, alta data mere sau capsuni.
Dupa tarabele cu fructe incep cele cu mititei, carnati si tot ce se poate pune pe gratar, iar frigiderele sunt pline de bere si sucuri. Pe toata partea stanga, pe langa gardul dinspre strada, se intrec comerciantii in cei mai buni mititei si cea mai spumoasa bere. Clientii nu se lasa asteptati. Soarele dogoritor si mirosul imbietor de gratar ii conving usor ca, dupa o tura pe piata de vechituri, sa se aseze la umbra.
Niciodata nu gasesti masa libera, dar asta nu deranjeaza pe nimeni, lumea se multumeste cu un coltisor unde sa isi aseze micii si mustarul. Toti stau la masa cu necunoscuti si isi mananca micii cu pofta. Din chioscul cu CD-uri rasuna cate o manea sau un slagar de demult.
Aproape doua hectare de vechituri
In dreapta se intinde piata. 18.000 de metri patrati. Toata lumea stie ca nu exista sa cauti ceva si sa nu gasesti in batranul Oser. Eventual nu e saptamana ta norocoasa si vei reveni si sambata viitoare, dar Oserul e ca Narnia, un taram fabulos unde gasesti orice si unde orice este negociabil.
Dintr-o privire, ii deosebesti pe “bisnitari” de oamenii de rand, care au ajuns sa isi vanda amintirile din casa pentru o paine sau un rachiu, dupa caz. “Bisnitarii” au de obicei tarabe mari si marfa multa din aceeasi categorie, nu vei gasi la ei o poseta langa o roata de bicicleta. Vei gasi insa o gramada de scule, obiecte electrocasnice, telefoane, haine si incaltaminte. Asta e viata lor, sunt cu marfa in duba si mereu pe drum, iar Oserul este un targ ca oricare altul.
Pentru altii, insa, Oserul este un mijloc de subzistenta. Vin sambata de sambata, cu tabloul de pe hol, o pereche de pantofi ai copiilor plecati din tara de mult si cativa cercei desperecheati ramasi de la una dintre nurori. Altii, colectionari de antichitati, vin cu obiecte vechi si scumpe si se supara cand aud vreo oferta mica.
In fiecare sezon, exista si marfa specifica. Daca in iarna era plin de schiuri si patine, acum bicicletele sunt pe val si unditele.
De asemenea, ciupercile artizanale din lemn au avut mare trecere in aceasta editie. Papagalii si pestii de acvariu agatati de gardul pietei isi asteapta noi stapani, in timp ce putin mai incolo se vand nuferi si zambile de apa dintr-o covata.
Pe la amiaza, soarele a devenit prea puternic, nici mini-umbrelele de pe capul comerciantilor nu au mai facut fata razelor dogoritoare, astfel ca au inceput sa isi stranga marfa. Nici cei de la RADP nu au mai rupt bilete, ce-i drept nici nu mai venea prea multa lume la spartul targului. Se stie ca la Oser trebuie sa mergi de dimineata.