Din oras

OSĂ fie bine: Nu este gata ”lucrătura” de pe Kogălniceanu, dar s-a pornit șantierul de pe Universității. Studenții se vor parașuta la cursuri. Clujenii vin în Centru cu metroul

Încă nu este gata șantierul de pe strada Kogălniceani – nu-i grabă, în fond OSĂ poată fi gata și la anul, în grafic, fie la o dată ulterioară, cât mai apropiată de campania electorală, să vedem pe nervii noștri cât de gospodar este micuțul nostru primar care joacă și ”forbal” la tineret. Așa că s-a mai deschis un șantier pe strada Unirii, poate, târâș-grăpiș, va fi și acesta finalizat în buza alegerilor să se vadă că Însuși El, Excelența Sa, Maestrul și Primarul se ține de treabă, nu numai de aestecat mămăligă, tenis și uguit de vorbe-n vânt din fața câte unui microfon prietenos. Poate se uită și de Metrou, și de Centura metropolitană, și de faptul că un clujean trebuie să muncească 10 ani pentru a-și putea cumpăra un apartament, față de un bucureștean, sau brașovean, care trebuie să muncească numai 7 ani – nu oricine se bucură de Urbanism de Cumetrie ca și clujenii noștri… În fine, micul gospodar bulibășește încă o stradă din municipiu pe care se realiza trafic de legătură pe axa est-vest (și ”vițăvercea”, să nu cumva să credeți că dacă lucrează pe un trotuar, apoi pe altul, apoi pe ”căruțabil”, traficul nu va fi gâtuit de utilaje), numai să aibă ce panglică să taie în buza campaniilor electorale din 2024. Iar dacă v-a fost dor de dalele și bordurile amicului Videanu, priviți fotografia cu randarea la cât de frumos OSĂ fie când OSĂ fie.

  • Apropos, se mai muncește pe Kogălniceanu? Că de câte ori trecem pe acolo, utilajele se odihnesc, muncitorii nu se văd.

Alte două artere din centrul Clujului au intrat în șantier de modernizare de săptămâna aceasta. Este vorba despre artera Hermann Oberth, tronsonul cuprins între Bulevardul Eroilor și strada I.C. Bratianu dar și strada Universității. Ambele lucrări fac parte din amenajarea zonei Kogălniceanu (transformarea a zece artere din centrul Clujului).

Pe strada Universității, lucrările vor fi efectuate pe tronsonul cuprins între strada Avram Iancu și strada I.C. Bratianu. În prima etapă, se vor executa lucrări pe trotuarul adiacent numerelor fără soț și în zona de parcare amenajată pe strada Universității, determinând interzicerea completă a parcării, parcările existente urmând să fie desființate, arată Primăria.

Circulația pietonilor se va realiza pe culoare pietonale delimitate și asigurate de către executant pe zona lucrărilor și pe trotuarul adiacent numerelor cu soț.

Tot din 26 septembrie 2022, au fost demarate lucrări pe strada Hermann Oberth, tronsonul cuprins între Bulevardul Eroilor și strada I.C. Brătianu, circulația auto fiind  restricționată, a mai anunțat municipalitatea. Acces permis vor avea doar riveranii.

Despre lucrările de modernizare din centrul Clujului care vizează zona Kogălniceanu-Universității – Iuliu Maniu (în total 10 străzi), primarul Emil Boc ne-a promis că acestea OSĂ fie într-o stare avansată anul viitor, când OSĂ fie și termenul final-final pentru finalizarea lucrărilor. Șantierul din centrul Clujului a început în vara lui 2021.

  • Licitația pentru transformarea zonei Kogălniceanu din Cluj-Napoca, după un proiect al biroului Mossfern desemnat câștigător la un concurs de soluții din toamna lui 2018, a fost atribuită de Primărie singurului ofertant care a participat la procedură. Este vorba despre asocierea Astro Com Târgu Mureș – De Construct Project Consult (cu terț susținător Elis Pavaje și subcontractanții Muzeul Național de Istorie și Regia Autonomă a Domeniului Public). Aceștia au avut o ofertă de peste 37 de milioane lei, aproape de valoarea estimată de Primărie pentru contract.
  • Primăria zice că OSĂ deconteze lucrările din bani europeni, pe vechiul exercițiu financiar, așa cum a făcut-o și cu alte străzi modernizate în centrul Clujului. Noi zicem că cei care s-au apucat de treabă sunt niște curajoși financiari.

O bucurie majoră pentru cei cărora Emil Boc le restricționează dreptul la a-și utiliza proprietatea personală, adică mașina (oricum proprietatea ”este un moft” după cum l-a învățat ”constituționalistul” Ion Ilici Iliescu), este aceea că din cele peste 300 de locuri de parcare care există în toată această zonă urmează să mai rămână 11 parcări, plus două stații de încărcare pentru mașini electrice în zona Kogălniceanu și 3 locuri de parcare, plus alte două stații încărcare mașini electrice în zona Iuliu Maniu. Accesul riveranilor va fi permis pe toate arterele, parcarea mașinilor se va face în curtea hotelului Andreei Esca, care are derogare de la construirea de parcare, sau în propriile case de riverani.

Vot ușor!

Pentru cei care mai visați la bun simț, priviți această poză despre bun simț de pe stada Mamaia. Ca la Bumbești-Livezeni: hei, rup, bum!