Din oras

”OSĂ” Boc a mai făcut un rabat imobiliar: patronii Deltamed au undă verde la investiții imobiliare în Borhanci. Câte ceva despre ”curvăsăraia” urbanistică din ”funăria” lui Boc

NU ”OSĂ” SE MAI ELIBEREZE AUTORIZAȚII DE CONSTRUCȚII ÎN PÂNĂ NU SE FACE CENTURA METROPOLITANĂ – ne cânta Emil Boc partitura Urbanismului de Cumetrie din fața unui microfon prietenos chiar în această săptămână. A, numai pentru strada Brâncuși? Dar mai avem declarații de pre ce nu ”OSĂ” se mai facă până când (se lărgește strada, se asfaltează strada șamd – ce-i trece lui Boc prin gură). Dacă ”OSĂ” se facă s-ar fi făcut în ritmul lui nu ”OSĂ” mai facem, aveam metroul până la Budapestea și centură metropolitan-intergalactică cu Luna. Ce nu spune primarul, dar aflăm noi, că deja Emil fuge cu picioare din ce în ce mai scurte, e faptul că asta nu înseamnă că nu se va mai construi în zonele aglomerate ale orașului: blocuri peste case și blocuri între blocuri (că-i fain la Cliuuuj!). Din contră! Pe patronii și amicii săi din lanțul slăbiciunilor Urbanisului de Cumetrie, Emil Boc a avut grijă să-i bage ”la vot” în mașinăria lui de vot din Sconcsiliul Local. Așa a făcut și cu soții Adela și Dan Gorgan, patronii Deltamed, una dintre cele mai mari firme din domeniul medical care activează în Cluj Napoca și, cu siguranță, firma clujeană care a primit cele mai multe contracte publice. Și acum se apucă de… afaceri imobiliare. Nu oriunde, ci în zona Borhanci despre care Emil Boc a declarat că este blocată oricăror investiții imobiliare. Dar, patronii Deltamed, ținând cont de relațiile (contractuale) pe care le au cu jupânul Raed Arafat, care a condus România în perioada restricțiilor impuse de pandemia cu coronavirus, nu sunt oricine. Așa că primarul Boc a mai făcut un rabat imobiliar.

  • La începutul lunii consilierii locali au aprobat, fără niciun vot împotrivă (alioooo, sconcsilierii USR, una declarăm pe Facebook, alta votăm?), planul urbanistic zonal (PUZ) pentru latura vestică a străzii Borhanci (întocmit în anul 2020, în pandemie, să nu clipească nimeni din cauza restricțiilor de circulație). Zona respectivă este sub restricții imobiliare din 2020, când primarul Emil Boc a declarat că nu va mai lăsa să se construiască în zona respectivă, până când strada nu va fi lărgită pentru a permite o dezvoltare imobiliară pe măsură. Însă mai sunt și excepții. Mai ales că a tot lărgit strada, a vopsit-o în verde, a pus mușchiuleț pe stațiile de autobuz șamd – chestii).
  • În data de 4 august, în ședința de consiliu local a primăriei clujene s-a aprobat PUZ-ul propus de firma Eximius DGA Construct SRL pentru un teren de 8.997 metri. Parcela de teren a fost cumpărată în urmă cu mai mult timp de la firma Nervia. Societatea aparține dezvoltatorului imobiliar Adam Ambrus.
  • Potrivit documentației aprobate de consilierii locali se vor putea construi locuințe individuale (unifamiliale) în regim de construire izolat sau cuplat (suprafața minimă parcelă 450 mp) și locuințe semicolective cu două unități locative pe parcelă (suprafața minimă parcelă 1.000 mp), înălțimea maximă a clădirilor fiind de 12 metri.
  • IATĂ ȘI ”MITA” IMOBILIARĂ (cum numai la Cluj se poate, deși există instanțe care au interzis și amendat această practică de șantaj imobiliar; dar, ca și plicul la medic: imobiliarii nu se pot abține să nu fie generoși cu municipalitatea): Pentru că terenul pentru care s-a solicitat avizarea PUZ-ului este la mai puțin de 500 metri față de terenul aflat în proprietatea municipiului, primăria a impus o condiție: ”toate investițiile propuse prin această documentație vor fi suportate de beneficiara acesteia. Suprafața de teren necesară regularizării străzii Borhanciului la ampriza de 18 m, va fi dezmembrată din parcelele inițiale și înscrisă în CF cu titlul de drum, anterior emiterii autorizației de construire pe parcelele cu acces direct din acestea, iar până la recepția construcțiilor va fi adusă la aceeași îmbrăcăminte rutieră ca str Borhanciului”. Așa scrie în documentația aprobată.

Cu alte cuvinte, Primăria Cluj Napoca i-a condiționat pe soții Gorgan că le va emite autorizația de construcție dacă cedează o parte din terenul lor pentru lărgirea străzii Borhanci.

Prin urmare avem o firmă în semi-faliment, cu zero angajați care se apucă en fanfare de afaceri imobiliare – că cele cu aparatură medicală cu amicul Arafat trebuie să-și găsească un debușeu

ȘI MAI AVEM O SURPRIZĂ (dar ce ne miră, avem mailul blocat de astfel de reclamații cu privire la abuzurile, sau neglijența în serviciu, toate penale, din urbanismul clujean): Vecinii acuză că proiectul a fost făcut peste proprietățile lor

Vecinii viitorului proiect imobiliar a patronilor de la Deltamed au exprimat mai multe nemulțumiri. Unii dintre ei au susținut că ”nu există în cadastru și nici în realitate circulațiile propuse pe latura vestică a studiului PUZ de urbanizare”, au declarat patru dintre vecinii viitorului proiect imobiliar.

În replică, Voicu Bozac, proiectantul lucrării, a transmis că ”într-adevăr, ele nu există nici în cadastru și nici în realitate. Aceste circulații fac parte dintr-un masterplan prezentat la Etapa Studiu de Oportunitate, având ca singur scop să prezinte un posibil concept de dezvoltare a zonei. (…) Faptul că sunt prezentate grafic nu constituie nicio obligație pentru vecini”.

Alte nemulțumiri au fost legate de faptul că, de fapt, oamenii nu au fost informați în prealabil.

”Nu am fost informați despre aceste modificări ce urmează a fi supuse spre aprobare, deși studiile și toate demersurile s-au efectuat pe o perioadă îndelungată și exista posibilitatea de a lua legătura cu proprietarii terenurilor care au fost studiate ca zonă extinsă. În al doilea rând s-a amplasat un panou mic de identificare a investiției. Acest panou a fost plasat într-o zonă destul de nevizibilă, printre scaieți și vegetație crescută”, au arătat alți patru vecini.

Unul dintre ei s-a arătat extrem de nemulțumit de faptul că, potrivit PUZ-ului, pe terenul lui sunt propuse clădiri de servicii publice, subzone de activități economice, scuaruri, grădini, parcuri.

Toți au cerut ca Primăria Cluj Napoca să îi asigure pe oameni, prin notificări oficiale, că nu le vor fi afectate proprietățile în urma acestui PUZ.

Alți clujeni care au proprietăți în zona respectivă sunt nemulțumiți de faptul că propunerea de cadastrare ”făcută de beneficiarul PUZ-ului SC Eximus DGA SRL prezintă suprapunere peste parcelele proprietate personală. Deși încă din 2004 de când am achiziționat acest teren existau garduri între proprietățile vecinilor, SC Eximius DGA SRL s-a cadastrat peste parcelele noastre și parcelele vecinilor noștri din partea de est și vest nerespectând gardurile existente. (…) Întrucât proprietarii PUZ-ului au refuzat să își refacă cadastrarea sau să cuprindă o zonă mai mare în realizarea PUZ-ului, vă aducem la cunoștință că am demarat procedurile de a ne adresa instanțelor de judecată pentru contestarea cadastrării făcută de vecinii noștri SC Eximus DGA SRL”.

În replică, proiectantul PUZ-ului spune că oamenii bat câmpii.

”Susținerea dumneavoastră în sensul că DGA Eximus Construct SRL s-ar fi cadastrat peste parcelele învecinate în partea de est și vest, nerespectând gardurile existente, nu are niciun fundament. Din contră, între societatea de la care DGA Eximius Construct a dobândit terenul ce formează obiectul PUZ-ului și proprietarul din acea perioadă a imobilului învecinat s-a încheiat un proces verbal de vecinătate prin care părțile au recunoscut reciproc limitele de graniță dintre cele două imobile”.  

Care sunt cererile vecinilor

  • ”Zona studiată nu prezintă circulații auto fluente, prezintă un drum înfundat, fapt care nu aduce niciun beneficiu comunității în zona respectivă. Toate drumurile propuse pe parcelele vecinilor nu au acces spre strada Borhanciului. Solicităm întreruperea tuturor demersurilor aferente acestui PUZ până la soluționarea problemelor privind suprapunerea cadastrală; respectarea regulamentului de organism aferentă ULiu;avem rugămintea ca dacă nu suntem acceptați în acest PUZ să nu se prezinte propuneri de drumuri sau clădiri pe parcelele proprietate privată; întrucât prin PUZ trebuie prezentată o propunere de urbanizare a unei zone, această propunere trebuie să nu creeze constrângeri pentru cei din jur, dimpotrivă trebuie să aducă beneficii tuturor locuitorilor din zonă nu numai inițiatorilor acestui PUZ”, arată una dintre contestațiile depuse de vecinii nemulțumiți de PUZ-ul soților Gorgan. (Sursa: Gazeta de Cluj)

PS: În 8 iunie 2022 (!) Primăria municipiului Cluj-Napoca a inițiat procedura de consultare publică, în conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind consultarea publică și transparența decizională referitoare la proiectul de hotărâre privind aprobarea PUZ de urbanizare – strada Borhanciului – latura vestică. În NICI DOUĂ LUNI, îl aproba pe repede înainte în Consiliul Local. În perioada  8-23 iunie 2022, s-au consultat cu cetățenii. Apoi între 24 iunie și 4 august au constat că totul e minunat și au zis: ”Să fie Urbanism”” Și se făcu. Si au zis: ”E bine, așa rămâne”!

ASTA ÎNSEAMNĂ OPERATIVITATE ÎN SLUJBA CETĂȚENILOR! Dar nu orice cetățeni, ci cei care au ”intrare” la Urbanismul de Cumetrie din ”funăria” lui ”OSĂ” Boc!

Dar ca să înțelegeți de ce nu aveți nici o șansă să vă luptați cu rechinii imobiliari, vă rog să citiți succesiunea de acte invocate la aprobarea PUZ-ului din 4 august 2022:

  • Reținând Referatul de aprobare nr. 652982/1/26.07.2022 conex cu nr. 557527/1/3.06.2022 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
  • Analizând Raportul de specialitate nr. 653110/433/26.07.2022 conex cu nr. 557596/433/3.06.2022 al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic Zonal – de urbanizare – strada Borhanciului latura vestică – beneficiar S.C. Eximius DGA Construct S.R.L., pentru un teren în suprafață măsurată de 8997 mp, aflat în proprietate privată;
  • Reținând Avizul de oportunitate nr. 244 din 18.04.2019, Avizul Arhitectului șef nr. 158 din 26.10.2021 și Avizul Arhitectului șef nr. 8 din 17.01.2022 precum și avizele organismelor teritoriale interesate;

Prin urmare, s-au dat Avize de oportunitate încă din 2019. Au fost întărite de alte două: octombrie 2021 și ianuarie 2022, APOI, municipalitatea AFLATĂ ÎN SLUJBA CETĂȚEANULUI, se ”CONSULTĂ” și cu acesta în iunie 2022. DUPĂ CE PIESA A FOST GATA ȘI S-A TRAS OBLONUL!

Și ca să realizați care este CURVĂSĂRAIA URBANISTICĂ vă supunem atenției cum relaționează Emil Boc, în aceeași zonă de construcții, cu cei care nu au pile, cunoștințe și relații: Ne lămurește un material din anul 2020, publicat de Actual de Cluj, cu privire la un clujean venit în fața Consiliului Local pentru a reclama situația în care se află. De șase ani Primăria refuză să îi avizeze un Plan Urbanistic Zonal pe 2.4 hectare de teren din Borhanci pentru construirea de case și duplexuri, după cum acesta a spus. CITIȚI, CĂ MERITĂ, să-l vizualizați pe Boc răstindu-se, ca pe moșia lui tac-su de la Răchițele, la alegătorul care nu contează. Și comparați cum NU S-A APROBAT 6 ANI UN PUZ, DAR CUM PUZ-ul amicului lui Arafat a mers șnur:

„De șase ani ne chinuim cu un Plan Urbanistic Zonal în Borhanci. Dosarul se împinge dintr-un birou în altul. Acum dosarul nostru e la doamna Marincean (Mirela, șefa de la Siguranța Circulației – n.red.). Este foarte mult timp de când nu avem răspuns la el. Aceasta ne-a spus că ne va da un răspuns când primarul va convoca comisia de circulație. Am lăsat spațiu verde, am lăsat străduțe și tot ce ni s-a cerut. Ar trebui să ni se ceară de la început asta, nu tot pe parcurs să ni se spună să mai facem câte un lucru. Până acum nu ni s-a cerut stație de autobuz. Dar acum ni se cere. Am făcut-o. Noi vrem să facem case și duplexuri, iar mai sus și mai jos de noi în Borhanci se construiesc blocuri, iar acolo nu s-a cerut stație. E foarte aproape de noi actuala stație existentă, la 200 de metri”, a semnalat clujeanul.

ȘI, MIAI CITEȘTE, SĂ TE LĂMUREȘTI CU PRIVIRE LA URBANISMUL DE CUMETRIE din ”funăria” lui Boc: Încă o stradă din «zona rezidențială» Borhanci se urbanizează cu locuințe, supermarket și servicii de interes public

Exit mobile version