Editorial

Orice om îi place cartea

Aflăm că Viorica Dăncilă a scris o carte. Mă rog, n-a scris-o ea, ci jurnalista Marga Nițu, în urma unui interviu cu fostul premier. Sau premieră? Da, e o premieră că Viorica Dăncilă a scris o carte, nu că n-o bănuiam capabilă de așa ceva. Chiar ne mirăm că e doar prima. Până acum putea scoate cel puțin o carte de bucate, numită „Ghiveci de cuvinte”, și una de dezvoltare personală, intitulată „Orice mort îi place viața”.

Urmând exemplul altor femei de succes, doamna Dăncilă îngroașă rândurile scriitorilor. Dacă Statele Unite o au ca scriitoare pe Michelle Obama, noi o avem pe Viorica Dăncilă. După posibilități.

Cred că va fi una dintre cele mai bine vândute cărți de anul acesta. Tot românul va dori să afle „Partea ei de adevăr”, cum se numește cartea. Atât românii care o vor cumpăra pe bune, cât și hipsterii care o vor cumpăra ironic.

Sunt convins că mulți și-o vor pune în bibliotecă „în glumă”, dar o vor citi cu nesaț în intimitate. Posibil să fie o literatură erotică de cea mai bună calitate. Sau o fi științifico-fantastică?

Sau poate e doar literatură de consum, ca să nu zic de toaletă. Nu vă gândiți la prostii, doamna Dăncilă are o toaletă foarte elegantă pe copertă.

Ca orice carte cu șanse la premiul Nobel pentru maculatură, doamna Dăncilă își promovează opera cu fragmente, ca să crească interesul avizilor de cultură. Cu respect, citez: „Îmi amintesc că eram la Scroviștea cu soțul meu, când au venit Paul Stănescu și Liviu Dragnea. Mi-au cerut amnistia și grațierea, care urma să fie introdusă de către un secretar de stat, fără a trece prin toate serviciile pentru avizare.”

Avem primul indiciu că este vorba de o carte a Vioricăi Dăncilă: „ Mi-au cerut amnistia și grațierea, care URMA să fie INTRODUSĂ…” Doamna demonstrează că și-a păstrat autenticitatea. Vine, cu sinceritate, în fața noastră și ne spune: „Mă cunoașteți, nu mi-a plăcut niciodată treaba asta cu gramatica.” Respect, și doar pentru asta merită cumpărată cartea!

Dar de departe cel mai emoționant fragment este următorul: „M-a sunat şi Ciolacu şi mi-a spus că trebuie să vorbim. A venit la mine acasă, unde a jucat o piesă de teatru foarte proastă. S-a aşezat pe canapea şi mi-a spus cu lacrimi în ochi că îi pare foarte rău de tot ceea ce s-a întâmplat. I-am făcut şi un ceai de fructe, pentru că părea foarte afectat.”

Aflăm că Marcel Ciolacu e și el om, deși nu pare. O ființă umană capabilă de emoții profunde, chiar dacă doamna Dăncilă a interpretat lacrimile domnului Ciolacu drept „piesă de teatru foarte proastă”. De ce, doamna Dăncilă, DE CE? Credeți că domnul Ciolacu nu are suflet? Considerați că un sac de cartofi nu poate avea sentimente? De ce sunteți atât de insensibilă?

După care aflăm că i-a făcut un ceai de fructe, ceea ce e un pic suspect, la cum a ajuns să fie folosit ceaiul la Moscova.

Nu știm când a fost domnul Ciolacu pe la doamna Dăncilă, dar să ne amintim că i s-a făcut rău în timpul unei conferințe de presă. Coincidență? Nu cred.

Ne-am putea imagina cine a mai vizitat-o pe doamna Dăncilă și cu ce i-a servit.

A fost Liviu Dragnea pe la mine, să discutăm despre OUG 13. I-am făcut un creier, că părea prăjit.

A fost Klaus Iohannis pe la mine, să discutăm despre coabitare. I-am făcut o limbă, că era cam tăcut.

A fost Traian Băsescu pe la mine, să râdem de Dragnea. I-am făcut o aspirină, că era cam amețit.

A fost Ion Iliescu pe la mine, să discutăm despre soarta partidului. I-am făcut o ambrozie, că părea cam ramolit.

A fost Jean-Claude Juncker pe la mine, să discutăm despre România în Uniunea Europeană. I-am dat niște moare de varză, să se trezească, apoi niște sarmale, să înțeleagă ceva din România.

Au fost Gabi Firea și Olguța Vasilescu pe la mine, să discutăm ca între fete. Erau cam acre, așa că am făcut o limonadă. Vorba aia, când viața îți dă lămâi… hehe.

A fost Andrei Pleșu pe la mine, să discutăm despre cultură. I-am dat o shaorma, că părea cam flămând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *