Rautacisme

Oricâți bani ar băga Primăria în el, Podul Porțelanului nu scapă de blestemul erorilor

Ziar de Cluj a fost prima publicație care v-a arătat, în 2019, de ce nu a mai putut fi realizat podul Porțelanului: pentru că „studiul geotehnic de la podul Porțelanului sare peste forajele necesare”. Din păcate, acest pod nu a sărit, nici măcar la finalul anului 2021, peste blestemul erorilor.

Scurt istoric al lungului drum până în prezent

În anul 2019, în luna aprilie, podul Porțelanului a fost închis circulației pentru lucrările de modernizare, care urmau a se efectua conform unei documentații tehnice întocmite în urmă cu 5 ani.

Studiile geotehnice au fost realizate prost, iar podul a fost închis în 2019, timp de 8 luni, efectiv degeaba.

În 18 decembrie 2019, vechiul pod Porțelanului, „reabilitat”, a fost redeschis. El trebuia să devină exclusiv unul pietonal, iar lângă acesta, conform proiectului inițial, ar fi trebuit construit un nou pod rutier. Numai că, de abia la 8 luni de la începerea lucrărilor, s-a descoperit, unde ar fi trebuit să fie baza noului pod rutier, o pungă de sare. Sare care trebuia descoperită din 2015, fiindcă de-asta au fost plătite studii geotehnice.

În decembrie 2019, muncitorii de pe șantier știau că o nouă firmă va face un nou proiect și că podul se va închide iar pentru lucrări, după ce se va găsi o altă soluție tehnică. Noul proiect era așteptat în luna ianuarie. 2020. Nu pe final de 2021. 

Primăria Cluj-Napoca a confirmat în 16 februarie 2021 pentru Ziar de Cluj că firma Diferit  nu va mai continua lucrările la podul Porțelanului și că va trece la rezilierea contractului. 

Primăria ne-a mai transmis, tot în 16 februarie, că, în privința noului pod Porțelanului, este în „etapa de evaluare a soluției tehnice modificatoare înaintate de proiectant”.

Pentru lucrările executate la vechiul pod, DIFERIT a încasat aproape un milion și jumătate de lei, după cheltuirea de către Primărie a acestor bani podul ajungând într-o stare jalnică.

Prezentul SF

În 4 noiembrie 2021, după-masa, a fost convocată „de îndată” o ședință extraordinară de Consiliu Local, pentru data de 5 noiembrie, ora 14, ședință în cadrul căreia consilierii au fost invitați să aprobe ca focile, orbește, printre altele, și două proiecte de hotărâre care vizau Podul Porțelanului:

Proiect de hotărâre nr. 9

Privind aprobarea modificării documentației și actualizării indicatorilor tehnico-economici aprobați prin Hotărârea nr. 524 din 22.07.2020 pentru obiectivul de investiții „Pod peste Râul Someșul Mic situat pe strada Porțelanului în municipiul Cluj-Napoca (Podul Porțelanului)”. Proiect din inițiativa primarului.

și

Proiect de hotărâre nr. 10

Privind modificarea Hotărârii nr. 847/29.09.2017, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 1019/19.12.2017 de aprobare a asigurării finanțării de la bugetul local a cheltuielilor neeligibile care nu se finanțează prin Programul Național de Dezvoltare Locală (P.N.D.L.) pentru obiectivul de investiții „Pod peste Râul Someșul Mic situat pe strada Porțelanului în municipiul Cluj-Napoca (Podul Porțelanului)” cuprins la finanțare în cadrul P.N.D.L. 2017-2022. Proiect din inițiativa primarului.

Proiectul nr. 9 are 101 pagini de detalii tehnice, el conținând și noul studiu de fazabilitate pentru acest proiect de investiții – construirea unui pod nou, adiacent celui existent.

Consilierii locali au reclamat, în cadrul ședinței de astăzi, că, de ieri și până azi, nu au avut la dispoziție suficient timp pentru a studia documentația tehnică, pentru a se consulta cu specialiști, pentru a vota în deplină cunoștință de cauză.

Noul studiu de fezabilitate a fost întocmit de Costin și Vlad Birou de Proiectare S.R.L. Citind proiectul de hotărâre, care conține și documentațiile tehnice, Ziar de Cluj a descoperit erori flagrante – e drept, de gramatică – încă din adresa de înaintare a noului SF:

După cum puteți observa în capturile de mai sus, erorile par a fi blestemul de care nu reușește să scape nicicum micul pod din Iris:

„Prin prezenta, v-ă transmitem decumentatia Actualizare SF…”

Aceste erori nu sunt, bineînțeles, relevante pentru cât de bun este, din punct de vedere tehnic, studiul de fezabilitate în sine. Însă arată grija deosebită cu care s-a lucrat.

Asta însă nu este o problemă, așa cum nu a fost nicio problemă nici prima dată! Deocamdată, consilierii locali obedienți au aprobat modificarea documentației și actualizarea indicatorilor tehnico-economici. Valoarea totală a investiției, conform devizului general, este acum de 16 286 845 lei cu TVA. În 2017, Podul Porțelanului a fost cuprins la finanțare prin PNDL cu suma de 6 399 579 lei. Cheltuielile neeligibile votate astăzi, care nu se finanțează prin PNDL, sunt în valoare de 2 232 276 lei.

Potrivit proiectului de hotărâre aprobat astăzi, durata totală de execuție pentru lucrările rest de executat este de 7 luni. Un termen SF, dacă ne gândim la istoria nesărată a acestui pod.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *