Editorial

Orbirea Justiției. O cronică a dreptății de fațadă

Săptămâna trecută au avut loc întâmplări, în diverse localități de pe cuprinsul țării, care scot la iveală precaritatea societății românești în materie de educație, de etică, de justiție sau ineficiența programelor de incluziune socială. 

Marți, 30 ianuarie, pe holurile Școlii „Dan Barbilian“ din Constanța, trei mame au agresat fizic un elev în vârstă de 13 ani, un „copil-problemă“ se spune, pentru a-și face „dreptate“. Tot marți, șeful RADET și-a dat demisia („de onoare“), după ce luni seară, 29 ianuarie, a avut loc o avarie la o conductă de termoficare din București, iar doi muncitori au murit, după care a fost declanșat un control privind respectarea normelor de protecție a muncii. Miercuri, 31 ianuarie, fostul președinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, era condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată și tentativă de spălare de bani, cu o sentință definitivă. 

Toate cele trei cazuri implică justiția și reclamă aplicarea legii – înfăptuirea dreptății. Suma întâmplărilor, fie ele mărunte sau mai însemnate, luate separat sau în totalitatea lor, relevă multiple carențe ale societății românești de astăzi. Aceste situații nu trebuie însă interpretate drept „accidente“ sau având un caracter „întâmplător“, ci trebuie înțelese drept rezultante, drept urmări ale unei lipse de educație, a neîndeplinirii sarcinilor de serviciu ori a unei justiții părtinitoare. 

Cazul celor doi angajați ai RADET București, care au murit din pricina accidentului de muncă, ne spune că diversele firme specializate în Securitatea și Sănătatea Muncii (SSM) și în Prevenirea și Stingerea Incendiilor (PSI), care oferă „pachete integrate“ și consultanță în acest sens, nu și-au îndeplinit sarcinile în mod corespunzător. Discutăm despre acele formulare specifice, completate în mare grabă la orice angajare, care uneori mai vin și completate de-a gata și care privesc instrucțiunile de protecție în muncă și sunt marcate de un formalism pur. Printr-o semnătură făcută rapid subscriem, uneori, propriei ignoranțe. 

De observat este că nici Institutul Teritorial de Muncă nu se înghesuie pe teren pentru a verifica aplicarea legii de facto, conformitatea legislației cu realitatea. Numai un accident sau o situație extremă îi poate determina pe inspectorii de la ITM să se deplaseze pe teren, pentru a elucida cauzele producerii accidentului și de a ne transmite în cuvinte frumoase explicații lipsite de orice substanță. Îngropați între maldăre de hârtii, angajații ITM-ului sunt prinși în munca de birou, administrativ-birocratică, cine să mai meargă pe teren?!

Situația elevului din Constanța, agresat fizic, evidențiază zădărnicia unor mecanisme de îndrumare și integrare, prezente în școli, precum acele cabinete destinate consilierii psihologice. Cât de eficiente sunt aceste servicii? Consilierea psihologică în școală își îndeplinește cu adevărat rolul sau poate că nu este decât un atribut necesar funcționării propriu-zise a unității de învățământ? Sau de ce pârghii mai dispune Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului, în afară de reclamații și sesizări, pentru a interveni? Ori poate aceste „accidente“ nu intră sub jurisdicția domeniului de activitate al acestei instituții? 

Înainte de a vorbi despre „dreptate“, se cade să ne întrebăm cu privire la ce măsuri de ajutorare și integrare au fost întreprinse aici. Eticheta de „copil-problemă“ ne spune că, în cazul acestui elev, nu au funcționat acele structuri menite să identifice problemele specifice copilului și să-l ajute. Iar în definitv, deoarece a avut loc un act de impunere a dreptății „de cartier″, un act condamnabil și părtinitor, poate că, într-adevăr, celelalte mecanisme și-au demonstrat futilitatea?! Când soluționarea unei probleme este tergiversată în timp, recursul la dreptatea brutală, de stradă, poate apărea drept unica soluție pentru părinții neluați în seamă nici de direcțiunea școlii, nici de alte autorități competente.

Societatea românească este ahtiată după justiție. Acest aspect este de înțeles, mai ales într-un mediu măcinat de corupție. Ne întrebăm însă ce rol mai are aplicarea pedepsei, atunci când infractorii sunt prezentați, după ispășirea unui termen redus, drept „martiri″ suferinzi ai „sistemului″ în care au lucrat, din care au furat și pe care l-au compromis? Oare cât din pedeapsa primită va fi executată de către fostul președinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu? Se va apuca oare și Uioreanu de scris?

În concluzie putem spune că, în paralel cu reformarea justiției, trebuie să fim preocupați și de reformarea educației sau a acelor instituții care nu mai funcționează, care merită restructurate, deoarece sunt brăzdate de birocrație și formalism. Evenimentele neplăcute de care auzim în mod curent din știri nu sunt decât niște cauze reușite, întrucât au devenit publice. Însă, câte și mai câte asemenea situații se întâmplă mereu și rămân neștiute, ascunse prin ungherele birourilor și ale instituțiilor? Și poate că atunci când separația dintre cele trei puteri în stat nu mai funcționează, doar mass-media mai poate suplini vidul creat de ineficiența aparatului birocratic. 
 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *