Politica

Orban Viktor, Tokes Laszlo și Kelemen Hunor, împreună la Universitatea de vară Tusvanyos din Harghita

Premierul Ungariei, Viktor Orban, şi vicepremierul României, Kelemen Hunor, sunt aşteptaţi să participe, săptămâna viitoare, la lucrările Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, cunoscută sub numele de Tusvanyos.

Evenimentul, ajuns la cea de-a 31-a ediţie, se desfăşoară în perioada 19-24 iulie şi este organizat de Fundaţia Pro Minoritate din Budapesta şi Consiliul Tineretului Maghiar din România, în parteneriat cu Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania şi cu mai multe instituţii şi asociaţii, majoritatea din Ungaria, dar şi din România.

Responsabila cu programul politic al evenimentului, Sandor Krisztina, care este şi preşedinte executiv al Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), a declarat că după doi ani în care Universitatea de Vară „Tusvanyos” nu a avut loc din cauza pandemiei, aceasta revine cu peste 400 de programe, la care vor participa aproximativ 600 de invitaţi.

Aceasta a arătat că subiectele principale care vor fi dezbătute sunt împărţite pe patru categorii: războiul din Ucraina „şi tot ceea ce acesta înseamnă pentru această regiune şi pentru viitorul apropiat”, criza economică, Uniunea Europeană şi rolul ei în această regiune şi teme legate de păstrarea identităţii naţionale a maghiarilor.

Peste 400 de programe, 27 de corturi

„Revenim cu mai mult de 400 de programe. Sunt 27 de corturi în care se desfăşoară dezbaterile şi programele zilnice începând de miercuri şi până sâmbătă. Avem dezbateri care deja sunt tradiţionale.

Cel mai important şi cel mai mediatizat este programul de sâmbătă, care se desfăşoară pe scena principală (…), unde vor susţine dezbaterea lor deja tradiţională domnul prim-ministru Orban Viktor şi Tokes Laszlo, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, alături de Nemeth Zsolt, care este unul dintre fondatorii universităţii de vară (deputat şi şeful Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei -n. red.)”, a declarat Sandor Krisztina.

Referitor la subiectul dezbaterii de sâmbătă, 23 iulie, la care participă premierul Ungariei, ea a subliniat că Viktor Orban porneşte, în discursul său, de la mottoul Universităţii de la Tusvanyos, care este în acest an „Van, ami örök”, despre care a spus că se traducere „Există ceva ce e etern”, traducerea de pe programul făcut public în prezent fiind „Tusvanyos etern”.

Program politic despre viitor

„Premierul Orban, de obicei, porneşte de la ideea principală, adică de la mottoul actual şi de acolo nu se ştie, dar aşa cum ne-am obişnuit, cred eu, va oferi un program politic şi pentru guvernul ungar şi câteva gânduri despre viitorul sau perspectivele Uniunii Europene.

El, de obicei, nu analizează, ci dă un program, aici la Băile Tuşnad. Că are el în fiecare an, în februarie, o evaluare anuală, acolo el vorbeşte despre ce este legat de Ungaria şi de politica internă şi aici vorbeşte mai mult şi despre perspectivele Uniunii Europene şi în general globale”, a precizat Sandor Krisztina.

Kelemen și miniștri din Ungaria

În acest an, pentru prima oară după mulţi ani, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, este prezent la o dezbatere publică la Universitatea de la Băile Tuşnad, el urmând să participe, conform organizatorilor, vineri, 22 iulie, la un panel de discuţii cu ministrul Justiţiei din Ungaria, Varga Judit, tema abordată fiind „Perspectivele Uniunii Europene”.

Sandor Krisztina a precizat că preşedintele UDMR a fost prezent în fiecare an la Tusvanyos, dar nu la dezbaterile publice, considerând că „a venit timpul să accepte şi a şi fost inclus în program”.

De altfel, şi ceilalţi miniştri UDMR sunt invitaţi la lucrările Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, la care vor participa şi foarte mulţi politicieni din Ungaria.

„Aşa cum ne-am obişnuit (…) vom avea foarte mulţi invitaţi politicieni din partea guvernului ungar şi din partea guvernului român. Mai mulţi vor fi din Ungaria, aşa cum ne-am obişnuit. Vor fi mai mulţi miniştri care au fost aleşi în ultimul an, Csak Janos (ministrul Culturii şi Inovării – n.red.), Varga Judit (ministrul Justiţiei), Varga Mihaly (ministrul Finanţelor), vicepremierul Semjen Zsolt.

Din partea guvernului român, Tanczos Barna, Cseke Attila, Kelemen Hunor, Novak Karoly Eduard şi mai mulţi parlamentari şi de la noi, parlamentari din partea UDMR şi din partea Alianţei Maghiare din Transilvania.

Avem invitaţi şi din Occident, din Europa, din America, mai mult experţi care vor participa la dezbateri legate de prezentul şi viitorul Uniunii Europene, în general al acestei regiuni centrale şi est-europene. Am invitat mai mulţi politicieni români, dar încă nu au răspuns toţi la invitaţie”, a mai spus Sandor Krisztina.

Universitatea, din anii 90

Despre Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, ea a spus că „este unul dintre cele mai vechi festivaluri sau programe de acest gen din Transilvania, încă din ’90”, care a început ca un proces care oferă prilej de dezbatere pe temele actuale ale vieţii politice din România „şi mai ales cu accent mai mare pus pe relaţia româno-maghiară”.

Între timp, spune Sandor Kristina, cu precădere în ultimii 11-12 ani, de când Consiliul Tineretului Maghiar din România este coorganizator, împreună cu Fundaţia ProMinoritate din Ungaria, „s-a pus mai mult accent, datorită şi actualului guvern ungar, pe relaţiile maghiaro-maghiare şi pe tot ceea ce ţine de politica privind păstrarea identităţii maghiare în Bazinul Carpatic”.

Referitor la mottoul ediţiei din acest an, „Van, ami örök” („Există ceva ce e etern”- n.red.), aceasta a spus că principalul mesaj pe care organizatorii au dorit să-l transmit a fost acela că, în ciuda pandemiei, sunt lucruri şi valori care sunt eterne şi care trebuie păstrate. De asemenea, ea a făcut referire şi la războiul aflat în vecinătate.

Concerte în fiecare seară

„Când am ales acest slogan ne-am gândit şi la faptul că este un război în vecinătatea noastră şi totuşi Tusvanyos oferă posibilitatea de discuţie, de dezbatere, de a anula conflictele sau de a diminua conflictele între oameni în general, între diferite partide, între diferite interese economice, politice. În omenire există, în general, această nevoie eternă, să zic, de a discuta, de a comunica, de a se conecta, deci acest slogan se referă şi la această nevoie care este, să zic, eternă sau continuă în omenire şi în societate”, a precizat Sandor Krisztina.

Ea a mai menţionat că în fiecare seară a evenimentului vor fi concerte ale unor trupe cunoscute, în program fiind inclusă şi prezenţa unor sportivi din Ungaria

Sursa: Agerpres