In vizor

Orban îi dă replica lui Boc, care a spus că i se termină politic „benzina”: Viitorul este al maşinilor electrice. Colegii îmi spun Duracell

Ludovic Orban, președintele PNL, care candidează pentru un nou mandat la conducerea partidului, a declarat sâmbătă, la Iaşi, că deşi sunt colegi de partid, precum Emil Boc, care spun că i s-a terminat „benzina”, el consideră că are suficientă energie încât să poată oferi partidului şi mai mult decât în ultimii patru ani.

După ce Boc l-a atacat pe Orban, căruia i se termină politic „benzina”, liderul PNL îi dă replica: 

„Domnul Boc, de exemplu, a spus că mi s-a terminat benzina.

Şi am recunoscut, într-adevăr nu am mai achiziţionat benzină.

Nu mai am benzină pentru că viitorul sunt maşinile electrice şi nu mai e nevoie de benzină, e nevoie de baterii. În materie de baterii, le-am povestit cum unii dintre colegii şugubeţi îmi spun ‘Duracell’, că nu îşi imaginează cum am capacitatea de a lucra de dimineaţă până noaptea, stau ca pe baterii.

Deci nu am nevoie de benzină, am tot ce-mi trebuie.

Am o energie suficient de mare astfel încât să ofer şi mai mult Partidului Naţional Liberal decât am oferit în cei patru ani cât am condus partidul”, a spus Ludovic Orban, după ce a fost întrebat în conferinţa de presă de la Iaşi ce mai are de oferit partidului în condiţiile în care sunt liberali care îşi doresc un suflu nou.

Liderul liberal s-a aflat sâmbătă la Iaşi, într-un turneu electoral privind alegerile interne, ocazie cu care s-a întâlnit cu primarii liberali, consilierii locali şi judeţeni, reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene, precum şi cei ai filialei partidului.

Recent, după cum semnala Ziar de Cluj, primarul municipiului Cluj-Napoca Emil Boc a lansat un atac fără precedent la adresa președintelul Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, susținând că acestuia i se „termină benzina din punct de vedere politic”, iar singurul om capabil să ducă România „la nivelul următor” ar fi Florin Vasile Cîțu, apreciază fostul premier Emil Boc. 

„Domnul Orban nu mai poate reprezenta viitorul pentru Partidul Național Liberal, pentru că a pierdut ultimele alegeri.

Să fim bine înțeleși: ultimele alegeri le-a câștigat președintele Iohannis, NU Ludovic Orban.
Dacă nu era Iohannis, PNL-ul nu era la guvernare!

Deci, ca să fim corecți cu istoria: rolul lui Orban a fost important în momentele când am câștigat europarlamentarele, iar după aceea cu președintele Iohannis prezidențialele. 

Dar benzina domniei sale se apropie de sfârșit din punct de vedere politic, adică de a duce un partid la nivelul următor. 

Trebuie să te uiți la un lider care să aibă capacitatea din mers să ducă partidul la nivelul următor”, a declarat primarul Emil Boc la un post de radio local. 

CITEȘTE ȘI: BOC, atac fără precendent la adresa lui ORBAN: „Nu mai poate reprezenta viitorul pentru PNL. Din punct de vedere politic, benzina domniei sale se apropie de sfârșit!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *