Din oras

ORASUL NIMANUI: Strada Andrei Muresanu, inca o promisiune uitata de Emil Boc. Clujenii isi rup masinile in asfaltarile facute de mantuiala

In orasul de cinci stele numit Cluj-Napoca, sa ai o strada fara gropi sau asfaltata de la un capat la altul si, un trotuar pe care sa nu iti rupi gatul a devenit poate un moft pentru mai toti locuitorii. Zilnic, zeci de reclamatii adresate Primariei Cluj-Napoca sunt ignorate sau lasate in asteptare de catre angajatii acestei institutii. Asfaltari de mantuiala, borduri lipsa, gunoaie ascunse dupa gard. Asa s-ar putea descrie luxoasa strada Andrei Muresanu, una dintre cele mai linistite si totodata cele mai ravnite zone imobiliare ale Clujului.

Parcul din Piata Engels din cartierul rezidential Andrei Muresanu este plin mai tot timpul de mamici cu carucioare si copii care se joaca. Primaria Cluj-Napoca a implementat deja sistemul de cosuri de gunoi la nivelul solului astfel incat cei mici sa poata fi educati sa nu mai arunce mizeria pe jos.Toate tomberoanele din parculetul din Engels sunt la pamant, iar sacii de gunoi dositi dupa gardul viu. 

Strada Andrei Muresanu a fost sapata de nenumarate ori pentru lucrarile de refacere a retelei de apa si gaz. Locuitorii si cei care trec zilnic prin zona au facut numeroase sesizari la Primarie pentru ca acoperirea gropilor lasate in urma companiilor de gaz si apa a fost realizata de mantuiala. Petece de asfalt cu numeroase denivelari deterioreaza masinile celor care tranziteaza zona.

“Am sesizat de nenumarate ori starea strazii Andrei Muresanu! E groaznic in ce hal a ajuns una dintre cele mai importante strazi din cartierul rezidential prin excelenta Andrei Muresanu! Plina de denivelari, gropi, lucrari de traversari carpite la repezeala. Bine ca toarna cu rost si fara rost o gramanda de asfalt printre blocuri pe alei utilizate de 2-3 masini, dar pentru o strada importanta a Clujului nu reusesc sa faca nimic ca sa nu ne rupem masinile la fiecare tranzitare!”, a reclamat Vlad pe domnuleprimar.ro.

Reprezentantii Primariei pastorite cu atata maiestrie de catre Emil Boc, fostul prim ministru al Romaniei, au promis inca de anul trecut ca strada Andrei Muresanu va fi refacuta . Au trecut patru luni de cand promisiunile administratiei locale trebuiau onorate, dar cu toate acestea niciun utilaj al RADP nu a fost vazut pe strada Andrei Muresanu in acest inceput de an.

 “Acum mai bine de jumatate de an ne-au raspuns ca se fac studii si ca la inceputul anului se vor incepe lucrarile! Trec zilnic pe acolo si pot sa va asigur ca nu au inceput! Sunt dezamagit de cum inteleg sa isi respecte promisiunile”, a afirmat Vlad.

Raspunsul clasic pe care il primesc cetatenii Clujului este acelasi la orice sesizare privind starea drumurilor. Lucrarile vor demara dupa ce vor fi finalizate marile santiere din centrul orasului.

“Prioritate sunt strazile pe care s-au inceput deja lucrarile de reabilitare. Dupa finalizarea acestora se va interveni si pe Andrei Muresanu si alte strazi din municipiu. S-a facut studiu de fezabilitate, urmeaza sa se faca proiectul tehnic si cel mai probabil refacerea strazii va demara in acest an”, a declarat Iulia Persa, sefa Biroului Mass Media din cadrul Primariei Cluj-Napoca. 

Pana cand reprezentantii Primariei vor reusi sa gaseasca “Comoara” din zona centrala unde se sapa zi si noapte, locuitorilor din cartiere, in special celor care tranziteaza strada Andrei Muresanu, nu le ramane decat sa reclame in mod constant starea proasta a drumurilor in timp ce isi rup masinile in gropile din asfalt. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *