Sport

Ora revanşei pentru “U” Cluj în Liga Elitelor U19. “Şepcile roşii” vor juca din nou cu FC Viitorul, acum în Cupa României

Echipa Universităţii Cluj U19 s-a impus lejer astăzi, 5-0, în deplasare la LPS Roman, în optimile de finală ale Cupei României. Cum şi Viitorul a câştigat la Craiova, 2-1, clujenii şi formaţia patronată de Gheorghe Hagi se vor întâlni în sferturile de finală ale competiţiei, meciul fiind programat duminică, echipa gazdă urmând să fie trasă la sorţi.

Partida de la Roman nu le-a pus deloc probleme tinerilor jucători ai lui “U”, care şi-au asigurat o victorie confortabilă prin golurile lui Norbert Janos, Dan Fodor, Vlad Vlăduţ, Flavius Nistor şi Rareş Petrişor. Potrivit regulamentului Cupei României U19, “U” Cluj, care a câştigat seria Vest a campionatului, a jucat astăzi pe terenul ocupantei locului opt din seria Est, însă marele meci va urma duminică.

Potrivit CJSport.ro, “U” o va întâlni chiar pe FC Viitorul, care a câştigat pe terenul echipei clasate pe locul şapte în seria Vest, CSU Craiova, însă doar mâine se va afla locul de disputare a partidei. Cum ambele formaţii au jucat în deplasare astăzi, echipa gazdă va fi trasă la sorţi, meciul de duminică urmând să înceapă la ora 18:00. Cert este că, după doar 10 zile de la eliminarea dramatică, la penalty-uri, din semifinalele Ligii Elitelor, Universitatea are şansa acum de a-şi lua revanşa în faţa Viitorului şi de a-şi asigura cel puţin 1.000 de euro.

Fiecare echipă care participă în Cupa României va fi răsplătită financiar, câştigătoarea urmând să încaseze 5.000 de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version