Ţara este afundată în rezultatele guvernărilor de stânga-dreapta de până acum până peste cap, iar Partidul Social Democrat face şedinţă ca să rescrie bugetul PNL în Parlament și să forțeze mărirea pensiilor cu 40%.
Aşa cred ei că mai îngraşă purceaua în ajunul „localelor”, deşi aceasta este moartă în coteţ: mai dând 40% în plus la pensii de 500 de lei, în egală măsură cu pensiile de 100.000 de lei! Curat echitabil!
Marea problemă a guvernelor de stânga-dreapta este legată de împărţirea rezultatelor muncii românilor. Care să-i buzunărească şi să le risipească ce-a buzunărit mai inutil, mai imoral şi mai porceşte ca celălalt.
Eu tot aștept să vină ziua în care contribuabilii din România vor conştientiza faptul că, din munca lor, statul plăteşte ajutoare sociale unde nu trebuie, ţine în spate o cohortă de bugetari (doar pe criteriul răsplătirii fidelităţilor, idiferent de sexul practicat, de partid şi de stat), finanţează un sistem de pensii aberant, şi abia la urmă, dacă mai rămân bani, dezvoltă sistemul sanitar sau învăţământul şi mai alocă câte ceva pentru investiţii.
Infrastructură, căi de comunicare nu ne trebuie – punem o Catedrală în drum şi comunicăm cu Doamne-Doamne: “Doamne, au mai murit nişte unii de COVID-19”… Sau maşina-n drum, sau familia – strivită de maşina de serviciu a câte unui ministru pornit, fără grabă, pe contrasens.
În astfel de situaţii tot Guvernul doarme pe bancheta din spate. Cu capul în poala Opoziţiei.
Dar dacă românii nu ar fi aşa de facil îndoctrinabili, atât de doritori să eşueze într-o slujbă din care numai să încaseze la buzunar, fără să facă nimic, din momentul acela, politicile de ţepuială ale guvernelor de stânga-dreapta s-ar putea să aibă zilele numărate. Pentru că evident, omului care munceşte nu-i va conveni să ţină în spate tot sistemul de stat, ţiitoarele (indiferent de sex) ale politicienilor, asistaţii social, pensionarii de lux șamd.
Din păcate, atitudinea majoritară este de deplină acceptare a furtului, a ideii de furt. Da, sunt înjuraţi politicieni: “că fură”. Apoi sunt votaţi. “Că au furat, maică, dar au şi făcut”. Iar restul sunt consideraţi fraieri că nu au făcut la fel. Cinstea este asociată prostiei până şi în exprimările comune gen: “prost de cinstit”.
Contribuabilul român nu cu furtul în sine are o problemă, ci cu faptul că se fură prea mult. Este o lipsă de morală şi moralitate de interpretare a noţiunii de furt, de neînţelegere a faptului că furtul este o problemă (indiferent de dimensiunea acestuia): să te simţi moral că critici furtul a 10 milioane de euro, dar să găseşti o motivaţie furtului unei sute de lei!? E ca şi mizeria „alegerii” „răului mai mic”, când răul e unic şi nedivizibil!
Prin urmare, deocamdată, rămânem cu concretul faptului că, în România, contribuabilul are doar „dreptul” să plătească taxe şi impozite. Nu are dreptul să contribuie prin păreri şi opinii (altele decât cele exprimate la grămadă prin vot), la modul în care se alcătuieşte şi se cheltuieşte Bugetul.
De aceea, la nivel individual, multă lume găseşte scăpare în economia subterană, dar pe termen lung această soluţie s-a dovedit că nu este una benefică pentru dezvoltarea României. Măsurile coercitive pe care statul încearcă să le ia împotriva evazioniştilor nu dau rezultatele scontate, ci duc permanent la un blocaj mai mare şi la tendinţa mai multor antreprenori de a se refugia în zona gri sau neagră a economiei.
Deocamdată, cu ajutorul unei prese controlate în mare parte, puterea de stânga-dreapta reuşeşte să distragă atenţia contribuabililor de la problemele stringente ale Patriei, ţinând „caldă” dezbaterea publică cu subiecte derizorii şi rupte de problemele reale ale oamenilor.
Discuţiile reale despre buget, de exemplu, ar pune pe tapet tema împărţirii discreţionare a banilor; tema Bugetului şi a funcţiile politice ca pradă de război pentru cei aflaţi la guvernare.
Baroniile guvernelor de stânga-dreapta primesc grosul – deh, și ele contribuie net cu lipitori de afişe şi voturi, așa că-i musai să primească. “Mâna întinsă care lipeşte afişe şi se războieşte activ pe Facebook, primește de mâncare” – aceasta-i sută la sută filantropie.
Din „birurile” colectate în regiunile contributoare sunt plătiţi cu bani grei şi culcaţi pe la hoteluri de cinci stele, deputaţii şi senatorii. Sunt plătite salariile ţiitoarelor (indiferent de sex) ale politicienilor, restul bugetarilor de umplutură, se completează bugetul pensiilor şi al altor asigurări sociale.
Sunt curios cum se justifică politicienii locali în faţa alegătorilor că, în loc de banii pentru investiții, li se arată masca pe figură şi spectrul re-închiderii în case?
De aceea mă și aştept ca discuţiile corecte despre buget, dacă au să mai aibă loc în acest an, să alunece din nou în derizoriu, sau măcar înspre pericolul maghiar.
Tocmai pentru că nu ar fi bine ca cei care mai muncesc să conştientizeze că susţin, prin munca lor, doar obligaţiile politicienilor de stânga-dreapta.
Suntem ca supravieţuitorul unui accident teribil căruia chirurgul îi spune, când îşi revine din comă, că totul e bine, că este în viaţă, dar că a trebuit să-i amputeze un picior, “că era distrus”. Important e că el, pacientul, este în viaţă.
Şi, abia se obişnuieşte pacientul cu ideea, că e anunţat că i s-a amputat şi o mână.
“Şi mâna? Dar de ce?”
“Era distrusă, n-am avut încotro. Dar sunteţi în viaţă”. “Şi v-am scos şi un rinichi!”
“Rinichiul? De ce, era distrus?”
“Nu, dar aveam o obligaţie”… “Important este că sunteţi în viaţă”.
Şi, gata!