PubliNews

Oportunitate pentru antreprenori de a invata de la 140 de experti de nivel mondial

Pregatirile pentru iCEE.Fest, Interactive Central and Eastern Europe Festival – unul dintre cele mai mari evenimente internationale dedicate tehnologiei si internetului, au intrat pe ultima suta de metri, anunta www.ecomunicate.ro.

Organizatorii celui mai amplu festival dedicat transformarilor provocate de Internet organizat vreodata in Romania, aduc la Bucuresti, pe 13 si 14 iunie, peste 140 de experti de la companii de calibru greu – Google, Facebook, Linkedin (Microsoft) – precum si celebri speakeri internationali din domeniul internet, digital si tehnologie, pentru a participa la iCEE.Fest: UPGRADE 100. Este al 8-lea an consecutiv, in care Romania gazduieste acest festival la care vin cei mai mari jucatori din domeniul digital, pentru a discuta si a impartasi informatii legate de ultimele tendinte in creativitate digitala, social media, comert electronic, marketing de performanta si antreprenoriat.

Un adevarat maraton

Potrivit programului oficial, vor fi nu mai putin de 11 linii distincte de continut, totul concentrat in doar 2 zile, asadar un adevarat maraton: Disruptive Innovation, Advertising & Marcom, Creativity & Experiental, AI & Robotics, eCommerce & Retail, Digital Content & Adtech, Fintech&eMoney, eHealth &Medtech, Tech&Democracy, Startups&Investments, Video Gaming &Entertainment.

Potrivit www.ecomunicate.ro, Facebook si Google vin la Bucuresti cu cel mai mare numar de speakeri si traineri din istoria de 8 ani a evenimentului. Cei doi giganti ai internetului vor face prezentari despre viziunea generala pe care o au si vor expune tehnici avansate dedicate cresterii notorietatii produselor si serviciilor.

Speakeri faimosi

Printre vedetele iCEE.Fest: UPGRADE 100 ii regasim pe: Salim Ismail, co-fondator „Singularity University”; Dean Kinsman, FBI, agent securitate cibernetica, atasat al ambasadei SUA in Romania; Ben Kaplan, de la PR Hacker, una dintre cele mai mari firme de PR din Statele Unite ale Americii; psihologul Davin JP Phillips; futurologul Matthew Griffin considerat una dintre cele mai autorizate voci din domeniu, expert in perioada 2020-2070. El crede ca societatea are multe de recuperat daca isi doreste o interconectare tehnologica intr-adevar profunda.

Pentru 14 iunie, a doua si ultima zi a festivalului, UPGRADE 100 a pregatit o scena de ateliere – workshops – alaturi de profesionisti care dau tonul in domeniile lor de activitate.

Organizatorii au emis 8 tipuri distincte de bilete, de la cele care acopera intreg evenimentul in regim VIP, pana la cele focusate pe o anumita zona de continut. Cel mai ieftin bilet costa 75 de euro, dar organizatorii au lansat si o surpriza de proportii pentru studenti si tinerii antreprenori: acestia pot participa gratuit la anumite zone din festival, cu ajutorul unor sponsori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version