Rautacisme

Operaţiunea "Salvaţi deputatul Stamatian: Salvarea a mers la Marele Om acasă să-l testeze dacă a fost infectat cu COVID-19

Scrie Actual de Cluj: „Din pricina faptului că un senator PNL din Constanța a fost depistat pozitiv, toată conducerea partidului a intrat în procedura de izolare, inclusiv o parte dintre parlamentari. La Cluj, parlamentarii PNL sunt în izolare la domiciliu, chiar dacă aceștia n-au avut contact direct cu senatorul infestat. Deputatul PNL de Cluj Florin Stamatian a fost testat astăzi (sâmbătă – n. red.), acasă (foto sus), și își așteaptă rezultatele luni. „Eu am fost doar un contact cu contacții, pentru că nu m-am intersectat direct cu senatorul Vergil Chițac, doar cu colegii din partid care au participat la ședința respectivă a Biroului PNL, așadar sper că nu sunt motive de îngrijorare. Sigur, preventiv, mă supun procedurii de autoizolare”, a comentat Stamatian pentru Actual de Cluj. El a precizat că dacă rezultatele vor fi negative, nu va trebui să stea închis mai mult de 10 zile. Și senatorul Marius Nicoară, dar și ministrul Agriculturii, clujeanul Adrian Oros, au anunțat că sunt în izolare la domiciliu.”

În condiţiile în care în Cluj sunt 1053 de persoane în izolare la domiciliu şi 106 persoane sunt în carantină instituționalizată, ne mirăm că acest „salt peste rând” a unui „contact al altor contacte” nu li s-a părut anormal şi nu a fost taxat ca atare de către cei care au consemnat informaţia! Că acest „mai presus decât puleţii care l-au votat” nu a fost taxat pe măsura insolenţei…

Acum trei zile ne întrebam, în contextul pandemiei de coronavirus, pe unde o mai fi fiind Marele Om Stamatian, profesor şi medic – dacă are vreun sfat de dat celor care şi-au irosit votul pe lista partidului său şi l-au trimis în Parlament?

Uite că am aflat: se ascundea în vilă şi făcea presiuni pe Salvare să vină să-l testeze dacă e bolnav.

Ok, Marele Om, profesor şi medic, este în categoria de risc şi trebuie protejat – chiar ne oferim să-i facem cumpărăturile şi să i le lăsăm la uşă dacă ştim că nu va trebui să-l vedem curând leu-paraleu în campania electorală. Poate le va zice atunci celor care le va cere votul pentru Partidul Naţional Liberal şi pentru sine cu ar putea vreunul dintre cei peste 150.000 de vârstnici din Cluj-Napoca să sară rândul la testat pentru coronavirus dacă se sperie de un strănut?

 

Fotocredit: Actual de Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *