Din oras

“Operațiunea cratița” eșuează pe bandă rulantă în Mănăștur

Un incendiu a izbucnit, luni seara, în jurul orei 21.00, la un apartament de pe Calea Florești nr. 77. Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Cratițele și tigăile sunt uitate pe foc tot mai frecvent în Cluj-Napoca. Două situații de acest fel au avut loc luni seara, ambele în Mănăștur. Primul caz a fost pe strada Ion Meșter, dar flăcările nu s-au extins. Al doilea caz, a fost pe Calea Florești.

“A fost vorba despre o cratiță uitată pe foc, care s-a aprins și s-a extins la mobila din bucătărie. În apartament se afla un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, care a încercat să stingă singur focul, însă nu a reușit până la sosirea pompierilor. Bărbatul a a fost consultat medical însă nu a fost necesar transportul lui la spital. A fost afectată o parte din mobilierul din bucătărie și a fost deteriorată zugrăveala”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

În primăvară, din cauza unei tigăi uitate pe foc, o persoană și-a pierdut viața. Incendiul a avut loc tot în Mănăștur.

Citește și:

O tigaie uitată pe aragaz a provocat un adevărat dezastru în Mănăștur. Un bărbat a fost găsit mort în apartament

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version